Așteptata Lumină
Olume în beznă, dar care poartă în ea lumina…și în zare răsunetul unor vești și prorociri despre apariția în scurt timp a Profetului…în conștiințe înrăuri-rea este atât de puternică încât, mulți din Mecca povestesc despre venirea ulti-mului Profet…povețe, povețe: cum își face apariția, alergați spre El! Și întregiți-vă cu spiritul Lui![1]
Toată omenirea este cu sufletul la gură și speranța tuturor este în ultimul mântuitor. Părinții ar dori ca acest mântuitor să fie unul din descendenții lor…și unii pun numele de Muhammed noilor născuți…[2]
Dar, El va veni din lanțul de aur transmis de la Mărețul Avraam la İsmael și care trece de la Abdulmuttalip la Abdullah; și inimile așteptau ca lumina să a-pară din această direcție. Hadis-urile prevesteau venirea Lui; intensificarea întu-nericului vestea apropierea ivirii luminii. Omenirea din zilele acelea era lipsită de un țel și ideal, lucruri vitale pentru viață. Faptele oamenilor erau: „asemenea fetei morgana pe un șes. Însetatul o socoate apă, însă când sosește acolo, nu află nimic” (Nur [Lumina], 24/39).
Simțămimtele, gândurile și faptele nu erau prea departe de această situa-ție. „Ori sunt asemenea întunecimilor dintr-o mare adâncă. Un val le acoperă, iar peste el un alt val, și deasupra sunt norii; întunecimi peste întunecimi. Dacă cine-va își întinde mâna, abia mai poate s-o vadă” (Nur [Lumina], 24/40).
Numele acestei perioade este jahiliya (epoca ignoranței).
Chiar dacă v-am înfățișat în treacăt un tablou al urâțeniei acelei perioade, n-aș vrea să aștern negură peste sufletele voastre. Dar, pentru a vă relata de-spre acea perioadă, chiar dacă este puțin, cred că nu este nevoie să abordez unele datini și obiceiuri ci, cum Mesagerul lui Allah a venit pentru a ocroti tot univer-sul și cum acest lucru este o binefacere divină.
Pentru toată lumea venirea Lui este cea mai mare binefacere a Celui Drept. Că este așa, ne-o spune Stăpânul nostru: „Allah a pogorât harul Său asupra credincioșilor atunci când le-a trimis un profet dintre ei care să le citească semnele Sale, care să-i curețe, care să-i învețe Cartea și înțelepciunea, chiar da-că odinioară au fost într-o rătăcire vădită.” (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/164).
Priviți la binefacerea și mărinimia lui Allah (c.c), căci ne-a trimis un profet, un emisar, care împarte cu oamenii aceeași gândire, aceeași simțire, este călău-za și cercetașul lor pe calea dreptății; atunci când au nevoie de un imam, se află în fruntea lor; când vor un predicator, trece în amvon (minber); când au nevoie de un emir, își pune pecetea pe monezi; când vor un comandant, îi conduce mai bine decât cea mai desăvârșită căpetenie militară.
În creștinism există o dogmă greșită, potrivit căreia Măritul İisus a fost sac-rificat de către Cel Drept pentru a fi iertat păcatul originar al omenirii. După cre-dința greșită a creștinilor, Măritul İisus a fost răstignit și astfel, păcatul originar, început cu Măritul Adam și purtat de orice om încă de la naștere, în felul acesta a fost iertat. Există o relatare a acestei percepții greșite: pentru a ierta păcatele oa-menilor, pentru a nu-i lăsa de capul lor în anormalitate, în deviere, Cel Drept și-a trimis cel mai iubit rob, pe Muhammed (s.a.s), ca profet, cu scopul de a-i feri pe oameni să-și greșească drumul și astfel să nu dispară…să ajungă niște oameni desăvârșiți pe bolta omenirii…în orice clipă să-L simtă pe Allah (c.c) în sufletele lor…și așa cum se exprimă Măritul Avraam, să-L considere pe Stăpânul lor, co-moara conștiinței lor:
Nu încap pe pământ și-n ceruri zise Hak,
Se simte comoara din adâncul inimii.
Inima este un izvor de comori, încât Cel Drept, care nu încape în cele două lumi, în orice clipă, ca cel mai de preț giuvaer, se face simțit acolo. Cărțile, rațiunea, cugetările, filosofia, enunțurile, cerul, pământul și tot ce afost creat, nu pot să-L cuprindă pe Allah și niciuna din acestea nu are puterea să-L exprime. Numai inima, chiar dacă în parte, poate să-L exprime. Omul se străduiește să-și deschidă inima, să găsească în inimă ceea ce caută și, ajungând la Stăpân, de-vine efemer. De altfel, de aceea Allah (c.c) L-a timis în mijlocul nostru pe Măritul Muhammed (s.a.s). Da, El a venit pentru a rosti omenirii versetele lui Allah (c.c), capitol după capitol să înfățișeze miracolele semenilor săi și să le dezvăluie trăsăturile sale. Datorită Lui natura umană se va purifica de toate mizeriile, devenind pură și eliberându-se de problemele legate de trup, se va ridica la înălțimea vieții sufletești. Îi va deprinde pe oameni cu rațiunea și cu cartea, iar omenirea, aflându-se sub lumina rațiunii și a cărții, se va trezi în lumea de apoi și va păși pe calea veșniciei.
În viață avem zile importante, îmbelșugate și pline de rodnicie. Unele din aceste zile sunt sărbătorile dreptcredincioșilor. Bucuria sărbătorii pe care o trăim în fiecare zi de vineri, într-o dimensiune mai mare o trăim cu ocazia Kurban și Ramazan Bayram. Kurban Bayram este ziua în care Măritul Avraam a dovedit o credință de cel mai înalt grad, când musulmanii, cu toată sinceritatea, caută o cale de iertate a păcatelor și, orientându-se în acest scop, se duc pe Muntele Arafat și se roagă fierbinte lui Muhammed (s.a.s).
Ramazan Bayram este o sărbătoare prin care, după o lună de post, se exprimă bucuria apropierii de Stăpânul nostru, este o sărbătoare îmbelșugată. Mai există o sărbătoare, considerată a întregii omeniri; aceasta este ziua în care Mesagerul lui Allah, impunând întregii lumi respect, a intrat în rândurile noastre, fericindu-ne, este Velâdet-i Ahmediye (nașterea lui Muhammed). Este ziua în care Cel Drept a atârnat pe cerul omenirii, precum o candelă, acea Lumină, pe care a creat-o întocmai după trăsăturile unui soare. Datorită acestei Lumini, negurile epocii ignoranței s-au risipit și lumea a fost invadată de lumină. Acest lucru reprezintă o mare binefacere din partea Celui Drept.
[1] İbn Hișam, es-Sîratü’n-Nebeviyye, 1 / 204
[2] Muhammed b. Sa’d, et-Tabakâtu’l-Kübra, 1 / 169
