Cuvânt înainte
Redarea măreței și deosebitei personalități a profetului Muhammed Mus- tafa (s.a.s) și, înainte de toate, faptul că El a încercat să găsească o soluție pentru salvarea omenirii, oferind un elixir pentru suferințele de nevindecat ale oa-menilor și a-i face cunoscută Măreața Existență, este pentru mine, ca și pentru alții, un important subiect, care mi-a cuprins gândurile, transformându-se într-o dorință de nestăvilit.
El este mândria omenirii. De paisprezece secole, geniile lumii, filosofii, cu- getătorii și oamenii de știință i s-au plecat, zicând: „Tu ești omul cu care ne mân- drim!”. Pentru măreția Lui este de ajuns faptul că, după atâtea distrugeri ce au avut loc în timpurile noastre, noi încă mai simțim din minarete răsunetul vorbelor: „Mărturisesc că Muhammed (s.a.s) este robul și profetul lui Allah”, observăm inf- luența spiritului Său și de cinci ori pe zi ne înflăcărăm…
Tot în numele măreției Lui putem spune că, în ciuda corupției generațiilor, cu toată străduința dușmanilor dinăuntru și dinafară, azi mulți tineri cu tuleiele abia răsărite, înțelegând adevărurile Lui, aleargă către El, precum fluturii către lu- mină. Acest lucru este un eveniment fără precedent în lume. Timpul n-a reușit să tocească în sufletele noastre nici un adevăr referitor la El, dimpotrivă, l-a menținut nealterat.
De multe ori, așa cum le-am mărturisit și prietenilor mei, atunci când mă duc la Medina, aura Lui mă-nconjoară atât de mult, încât am impresia că-L văd în persoană și-L aud spunându-mi: „Bine-ați venit!”. Iată cât este de viu în sufletele noastre!
Desigur că timpul trece, unele idei se învechesc și-și pierd importanța dar, în sufletele oamenilor profetul Muhammed (s.a.s) se-nnoiește în fiecare zi pre- cum un boboc în deschidere, devine mai viu. După părerea mea, dacă noi am putea relata despre El cum relatăm despre alte lucruri, dacă ar fi posibil să vor- bim despre El atât cât se vorbește despre alții, instituțiile care relatează despre viață s-ar mobiliza, în sufletele generațiilor de astăzi s-ar găsi numai El.
Desigur că astăzi, în America, Anglia, Franța, Germania și în întreaga lu- me, reînvie interesul asupra personalității Sale și, aproape peste tot, musulmanii țes neobosiți cu suveica ideile Lui și, în numele İslamului, brodează dantele pe canava și İslamul trăiește spiritul unei noi „Ere fericite”.
Nici în lumea islamică situația nu este diferită…În urmă cu două sau trei secole, în locul oamenilor care doar manifestau interes pentru lumea musulmană și musulmani, astăzi există oameni culți care făuresc știința problemelor islamice și, sub spectrul luminos al științei, îl urmează pe Muhammed (s.a.s) .
Până acum, cei care exploatau grupul savanților, cei care foloseau școlile, universitățile, facultățile în avantajul unor „izm” și cei care se străduiau să folose- ască instituțiile naționale pentru a huli, se destramă precum se topesc niște ais- berguri și se orientează spre El.
De ani de zile, cei care au schimbat mii de locuri, schimbându-și locul, au căutat o cracă de care să se agațe, s-au mutat de la o mișcare la alta, toți aceștia văd cum toată zbaterea lor se sfârșește printr-un fiasco și aleargă spre școala lui Muhammed (s.a.s), școală ce până acum n-a cunoscut nici un eșec. Iată, nume precum M. Bucaille, R. Garaudy și alte nume încă necunoscute…
Oare noi am reușit să-L cunoaștem îndeajuns pe sultanul sufletelor, pe cel care a insuflat putere puternicilor? Pentru ce vă implic și pe dumneavoastră? Eu, care de la vârsta de cinci ani m-am aplecat în rugăciuni, am fost subjugat de El, am declarat că sunt „câinele” de pază la ușa Lui, am reușit oare să vi-l dezvălui? Sau v-am făcut cunoscut tot ceea ce știam? Îi întreb pe toți cei care sunt în situa- ția de a relata și, incluzându-mă și pe mine în rândul acestora, spun că: oare am reușit să redăm la adevărata valoare pe Domnul Domnilor, care a dat strălucire sufletelor oamenilor secolului al XX-lea, încât să le însuflețească inimile? Nu! Dacă umanitatea L-ar fi cunoscut îndeajuns, ar fi nebună după El, urmându-L. Sufletele oamenilor ar fi năpădite de frumoasa-i amintire, ochii lor s-ar umple de lacrimi și s-ar înfiora dacă ar putea pătrunde în puritatea, în lumea Lui profetică, în climatul atât de curat și, vrând să însuflețească cenușa inimii, ce arde în focul iubirii pentru El, ar ieși în calea vântului și s-ar târî mereu în aceeași direcție…
Omul, iubind într-o anumită măsură ceea ce iubește, poate deveni dușma- nul a ceea ce nu cunoaște. De aceea, punctul unde se focalizează problemele care dau naștere de-alungul vieții la conflictul cu dușmanii, îl reprezintă străduin- ța de a se uita mărețul renume și creșterea noii generații ca dușman al Stăpânu- lui Lumilor.
Adversarii noștri doresc să-I șteargă numele din suflete, astăzi s-au uzat toate impedimentele și obstacolele pentru a ajunge la El, iar omul, in timp ce se bate cu moartea zile întregi în arșița dogorâtoare a pustiului, atunci când lângă el apare apa Kevser, cu bucurie se aruncă în brațele Lui. Desigur că, acel piept plin de mărinimie îi va îmbățișa pe cei care aleargă spre el cu dor și nu-i va părăsi.
V-ați uitat vreodată la oamenii care în zilele de vineri umplu până la refuz moscheile? Dacă v-ați uitat, ați văzut că în majoritate sunt tineri. Oare ce-i îndeam- nă pe acești tineri să facă abluțiunea, în cele mai grele condiții de iarnă să alerge la moscheie, tremurând de frig? Dacă vreți, vă spun eu: farmecul divin al lui Muhammed (s.a.s).
Dacă nu mintea, inima ne este precum un fluture în fața Lui, a soarelui. În viitorul cel mai apropiat, cei care până acum nu au putut să alerge în întâmpina- rea Lui, cei rătăciți, care, precum muștele de iarnă, s-au răzlețit, se vor căi și vor zice: „Noi pentru ce n-am alergat spre El prefăcându-ne în fluturi?” Atunci poate că pentru mulți dintre ei va fi prea târziu…
Lumea va alerga către El, oamenii de știință vor face cercetări, cei deschiși spre cugetare îl vor urma, mulți dintre adversari vor deveni adepți înfocați și se vor refugia lângă El. Astăzi măreția Lui este recunoscută chiar și de lumea adversarilor săi. Într-unul din hadis-uri scria: „M-am cântărit cu zece oa-meni dintre credincioșii mei, am fost mai greu. Apoi m-am cântărit cu o sută, cu o mie, tot am fost mai greu. Atunci au apărut doi îngeri și au zis: „Lasă, chiar dacă s-ar cântări cu toți credincioșii săi, tot va atârna mai greu”[1]. Acest lucru s-a adeverit. Astfel povestește un vis pe care l-a avut: „Pe un taler al balanței eram eu, pe celălalt erau toți credincioșii mei și eu eram mai greu”.[2]
Desigur, dacă toți companionii, susținătorii, oamenii cei mai mari care se vor naște până-n ziua de apoi, toți sufiții și misticii, sfinții, cei sinceri, cei milostivi, toți aceștia dacă vor fi puși într-un taler, tot Stăpânul inimilor, lumina ochilor noștri ar atârna mai greu, căci tot ceea ce există a fost creat din respect pentru chipul său.
El este menirea universului și într-un hadis se spune: „Dacă n-ai fi fost tu, n-aș fi putut crea lumea!”.[3]
Desigur, este inutil a scrie o carte fără înțeles. Ca urmare, ca și Domnul timpului și universului, un telal cu o voce puternică vrea să redea semnificația universului. La fel ca și El, trebuie găsit un îngrumător, un vestitor încât omul, căruia i-a fost dăruit tot universul, luna-soarele-stelele și toate ființele, să facă cunoscut și să explice de unde vine, unde se duce, ce-i este menit. Dacă El n-ar fi existat, universul, ca și omul, ar fi fost fără sens…
Profetul Muhammed (s.a.s) este un om care dă sens lucrurilor. Pentru noi este cel mai iubit dintre cei iubiți. Acum, cu mărturisirea faptului că mă văd ca cel mai păcătos dintre credincioși, nu pot trece mai departe fără a vă relata un simță-mânt de-al meu. Iată, ceea ce vă voi relata este o stare de spirit, cu toate că ezit să aduc în fața voastră o problemă care se referă la persoana mea. Atunci când Cel Drept mi-a hărăzit fericirea de a avea parte de a-mi atinge chipul păcătos de sfânta glie, satul Mesagerului lui Allah mi s-a înfățișat atât de strălucitor și am avut o stare sufletească atât de plăcută încât, dacă atunci, deși este imposibil, aș fi fost poftit să intru prin toate ușile raiului, vă rog să mă credeți că nu m-aș fi dus, aș fi preferat să rămân acolo.
În realitate raiul este dorința tuturor, nu poți concepe că ar exista vreun musulman care să nu-și dorească să ajungă acolo. În fiecare dimineață și seara, în rugile noastre, nu cerem de la Stăpânul nostru să ne ferească de iad și să ne ia în raiul său? Acceptând toate acestea zic: în clipa în care dacă aș fi fost che-mat să am parte de a mi se dărui această mare cinste, probabil să aș cere voie Stăpânului meu și mi-aș exprima dorința de a rămâne în Grădina Purificării Trimi-sului lui Allah. Prin această dorință am vrut să-mi exprim dragostea și atașamen-tul meu față de Mesagerul lui Allah. Ori eu sunt dintre cei care, în decursul întregii mele vieți, m-am rugat să ajung unul dintre cei mai neînsemnați adepți ai Mesagerului lui Allah, un rob preasupus. Pentru mine ruga: „Cel Drept să nu ne țină nici o clipă departe de gândul nostru de a ne șterge chipul cu praful de pe picioarele lor!”, a devenit de multe ori cea mai arzătoare rugă. Aceeași stare o avusesem și în Casa lui Allah. Aceste rugi poate că ne sunt comune tuturor. Numai că, nu sunt eu singurul sau alți câțiva oameni care trăiesc simțind astfel. Mesagerul lui Allah are mulți adepți înflăcărați, așa încât starea mea sufletească pe care o relatez ar putea să li se pară primitivă și absurdă.
Ajungând în acest punct, vă relatez încă o amintire: în acele zile eram în pelerinaj împreună cu domnul parlamentar Arif Hilmet. El își dăduse sieși cuvân-tul că, dacă va merge la Medina, se va tăvăli precum un măgar pe pemântul sfânt. Deabia ajuns la Medina se ține de cuvânt și acest mare spirit se aruncă la pământ și se tăvălește pe jos. Ori de câte ori îmi amintesc de acest tablou, ochii mi se umplu de lacrimi.
Mesagerul lui Allah este un profet, dar este un profet a cărui venire a fost vestită de la minaretul profeției de câtre ceilalți prooroci de dinaintea lui. Iată ce scrie în Coran despre vestea venirii unui nou profet și ce li se cere celorlalți proo-roci: „Eu v-am dat din Carte și din înțelepciune. Un trimis a venit la voi întărind ceea ce aveați deja. Credeții lui și ajutați-l. Vă învoiți să luați asupra voastră sar-cina mea? Ei au spus: „Ne învoim!” El spuse: „Mărturisiți, căci și eu voi fi cu voi dintre martori.” (Âl-i İmran [Neamul lui Imran], 3/81). Astfel că, acei profeți care au trăit respectându-și cuvântul dat Stăpânului lor și, prin toate acțiunile lor, s-au străduit să rămână pe această direcție.
În timpul înălțării (Mi’rac) lui Muhammed (s.a.s), ei au continuat să se roage din suflet.[4] Într-adevăr, toți profeții, în frunte cu Abraham, Moise, Noe, Iisus, doreau să fie muezinul, vestitorul Lui. Iisus, în Evanghelia lui Ioan, zicând: „Eu plec ca să vină domnul timpului” (16/8), atrăgea atenția omenirii asupra Marelui Profet.
Da, atunci când El a apărut, poalele cerurilor s-au umplut de giuvaeruri, stelele i s-au așternut la picioare precum pietrele caldarâmului și soarele, atunci când a ajuns la orizontul lui Muhammed (s.a.s), a dorit să fie podoaba coroanei Lui. Ce rezultă din cele de mai jos:
În jurul lui Ahmed, strălucitoare lumânare, roiesc toți Cibril-ii,
Pe Muhammed, chip luminos, îl înconjoară toți îngerii.
El are și caracteristici umane, reprezentate în cel mai înalt grad, care pentru noi sunt îndrumar. De exemplu, El era un desăvârșit cap de familie. Într-o anume perioadă a vieții a fost cununat cu nouă femei de care a avut grijă, dar nu le-a dat prilej de discuții sau certuri. În acea casă, în care picura strop cu strop e-lixirul profeției, fiecare dintre copiii pe care i-a crescut dacă ar fi devenit partici-pant al timpului său, ar fi devenit novatori și propovăduitori ai timpului lor. Nu știu câți oameni au reușit să-L cunoască în acest sens.
El era un om de încredere pentru oamenii de știință. De obicei, hadis-urile, care vor dura până la sfârșitul lumii, le zicea ca și cum le-ar fi privit pe ecranul unui cadru invizibil.[5]
După atâtea secole de la trecerea Lui în neființă, astăzi toată lumea vede steagul înfipt de Muhammed (s.a.s) acum paisprezece secole, în rezultatele cercetărilor tehnice și tehnologice. Am vizionat o casetă video în care Prof. de anatomie Keith Moore de la Universitatea din Toronto, Facultatea de Medicină, ascutând versetele din Coran despre etapele prin care trece fătul în uterul ma-tern, lucru despre care s-a știut doar datorită tehnicii moderne, s-a plecat în fața Lui, zicând: „Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah. Și din nou mărturisesc că Muhammed este Profetul lui.”
Un savant japonez, fiziolog, văzând versetele care au legătură cu dome-niul lui, a zis: „Mărturisesc că în afară de Allah nu există altă divinitate.” și n-a șovăit să treacă la islamism. Da, după cum s-a văzut, acolo unde savanții se împotmolesc, Coranul deschide căi și ultimul punct la care ajung ei se regăsește în primul punct al Mesagerului lui Allah. Ei bine, pe El cine l-a învățat, cine i-a transmis toate acestea? El a învățat de la Allah, care este Învățatul, Știutorul.
El era un om iubit de companioni cu o dragoste de care nimeni nu avea parte. De exemplu: la sfârșitul luptelor de la Mâu Rec, Hubeyb b. Adiyy (r.a), când a fost dus la locul de execuție de către necredincioșii plini de furie și răzbunare, a fost întrebat: „Acum în locul tău ai fi dorit să fie executat Muhammed?” Răspunsul a fost categoric, limpede: „Nu, chiar dacă e cu prețul scăpării mele, nu pot fi de acord nici măcar să-i înțepe picioarele un ghimpe!” Apoi, ridicându-și brațele, zise: „Stăpâne, am ajuns aici fără să-mi pot lua rămas bun de la Cel Iubit de Tine, fără să-İ ajungă salutul meu!” Tocmai atunci Mesage-rul lui Allah stătea de vorbă cu unul din adepții săi și deodată, îndreptându-se, zise: „Ei, Hubeyb, salutările mele!” Când cei din jur l-au întrebat ce se-ntâmplă, El, cu ochii înlăcrimați, spuse: „Necredincioșii l-au martirizat pe Hubeyb. În ultima clipă mi-a transmis salutări și eu le-am primit„.[6]
Încă un tablou care aduce bucurie în sufletele celor care cred, chiar dacă de atunci au trecut secole. Sümeyra, auzind că la Uhud Mesagerul lui Allah a ajuns martir, aleargă la poalele munților Uhud, unde i se arată sicriele în care zăceau tatăl, soțul și copiii săi, dar ea nu se preocupă de ei, ci neîncetat îl caută pe Mesagerul lui Allah, întrebând: „Ce s-a întâmplat cu Mesagerul lui Allah? „. Arătându-i-se locul unde se afla, se aruncă în fața Lui și zice: „Dacă Tu ești în viață, toate nenorocirile mi se par ușoare!„.[7]
Apropiindu-se momentul despărțirii de prieteni, cu care avusese soartă comună timp de 23 de ani, în ultimele zile se arăta în mijlocul companionilor cam trist și necăjit. Această melancolică stare se pare că îi necăjea pe companioni și apropierea trecerii în casa fericirii făcea ca fiecare inimă să simtă venirea toam-nei. Muaz b. Cebel fusese trimis în Yemen cu o însărcinare… El pleca și venea, ducea mesajele Domnului și aducea probleme ce necesitau dezlegare. La ultima lui ieșire se înfățișă înaintea Mesagerului lui Allah. Voia să se despartă cerându-i binecuvântarea. Profetul îi zise: „Du-te Muaz, dar la întoarcere probabil că-mi vei vizita mormântul„. Muaz, parcă lovit în cap, cu trupul moale, cu ochii plini de lacrimi, căzu la pământ. Nu mai avea putere nici să se mai ridice.[8]
El era un om care rezolva cu ușurință problemele sociale. Bernard Shaw este unul din sutele de opozanți care a acceptat acest adevăr prin cuvintele: „În veacul nostru, când problemele se suprapun una peste alta, cât de necesar este un om ca Muhammed(s.a.s), care rezolva orice dificultate cât să bei o ceașcă de cafea!” Merituos este faptul că dușmanul mărturisește acest lucru.
Da, câd omenirea își va întoarce fața spre El, va dobândi încredere și bu-năstare , va atinge un orizont luminos, nu va mai fi o jucărie a timpului, va scăpa de sărăcie și se va înălța pe culmile omeniei. A început deja adierea celei de-a doua învieri. Iată ce spune Coranul: „Aceștia vor să stingă cu gurile lor lumina lui Allah, însă Allah împlinește Lumina în ciuda tăgăduitorilor. El este Cel ce l-a tri-mis pe profetul Său cu călăuzirea Sa, adevărata Lege, ca să o așeze deasupra tuturor legilor în ciuda închinătorilor la idoli „(Sâff [Rândul], 61/8-9).
El într-o zi va cuceri toate inimile, fiind iubit și căutat de toți oamenii. El ne-a adus liniște sufletească. Noi știm și credem cu tărie că mesajul Lui este în ace-laș timp izvor de binefacere. Pentru a face ca omenirea să cunoască această bi-nefacrere este nevoie să facem cunoscută lumina Lui. Cu cât va fi mai bine cu-noscut, cu atât va fi mai iubit.[9]
Pe scurt, sprijinindu-mă pe grija și mărinimia Celui Drept, m-am străduit a vă oferi un tablou al Domnului Celor Două Lumi.
Principalul lucru este că, orice cuvânt care se referă la El este frumos; cuvintele care nu sunt frumoase să fie explicate. Dacă în aceste explicații există vreo scăpare, mie mi se datorează acest lucru. Dar tot ceea ce se referă la Domnul Universului este frumos.
[1] Kâdı İyâz, Șifa, 1 / 173
[2] Müsnad, 2 / 76
[3] el-Aclunî, Keșfu’l-Hafâ, 2 / 232
[4] Muhammed b. Cerir et-Taberî, Camiu’l-Beyan an Te’vili Ây’ıl-Kur’an, 15 / 5; İbn Kesir, el-Bidaye ve’n-Nihaye, 3 / 139
[5] Müslim, Fiten, 22 / 25; Müsned, 1 / 4
[6] İbn Kesîr, el-Bidaye, 4 / 76
[7] Nureddin Ali b. Ebi Bekr el-Heysemi, Mecmau’z-Zevâid ve Menbau’l-Fevâid, 6 / 115; İbn Kesir el-Bidaye, 4 / 54
[8] Müsnad, 5 / 235
[9] Tirmizi. Menakıb, 8
