Comunicarea (Tebliğ)
Atreia însușire a profeților este comunicarea. Dacă doriți, puteți să-i spu-neți relatarea adevărului İslamului sau conformarea la ceea ce interzice șaria, a nu face ceea ce interzice șaria. Semnificația este aceeași; înseamnă că ați rela-tat despre această mare însușire aparținând profeților.
Comunicarea este scopul vieții profeților. Dacă nu ar fi fost comunicarea, trimiterea profeților ar fi fost fără scop și nefolositoare. Allah (c.c) și-a transmis milostenia și mărinimia prin profeți și prin viețile lor și-a arătat mila și milostenia. Reflectarea acestora asupra altor oameni se face numai prin comunicare.
Prin faptul că, în fiecare zi fixează un soare zâmbitor pe cerul nostru, Allah (c.c) ne arată milostenia Sa…Un soare, care devine sobă pentru cei ce vor să se încălzească, vatră pentru bucatele pregătite și pensulă pentru a zugrăvi frumuse-ți multicolore. La fel ca și soarele, Cel Drept își arată mila și milostenia, prin tri-miterea unui profet.
Măritul Muhammed Mustafa (s.a.s) este, pentru oameni, reprezentantul milei și milosteniei Celui Drept, așa cum se relatează și în Coran:
„Și noi nu te-am trimis decât ca o îndurare pentru lumi.” (Enbiyâ [Profeții], 21 / 107).
Dacă n-ar fi venit Profetul nostru și n-ar fi înnoit misiunea celorlalți profeți, n-am fi putut obține milostenia Celui Drept. Atunci am fi rămas singuri și uimiți în pustiul sălbatic al ignoranței, necredinței și abaterii.
Atunci când se zbâtea în sălbăticie, omenirea a simțit răsuflarea însufleți-toare a Profetului nostru și a celorlalți profeți. Cum a simțit acea răsuflare, cum s-a pomenit în grădina raiului. Altfel, ar fi înnebunit și ar fi murit în sălbăticie și singurătate…
Da, noi ce suntem? De unde venim și încotro mergem? Aceste întrebări ne vor sfredeli corpul ca un burghiu. Ne vor sfredeli și noi nu vom găsi nici un răspuns și am fi fost nevoiți să îndurăm această durere toată viața. Îndeosebi oa-sele uscate din morminte…văzându-le, ne-am fi înfiorat și am fi fost pătrunși de întuneric…și, dincolo de toate acestea, gândul de a nu mai fi și îngrijorarea că, orice secundă care trece, ne apropie de sfârșit, ne-ar fi otrăvit viața.
Profeții au venit ca să ne relateze scopul vieții și adevărul despre moarte. Datorită acestui lucru am înțeles că, așa cum venirea noastră pe lume este lega-tă de un anume scop, tot așa și plecarea se sprijină pe un temei. Moartea nu es-te dispariție și nimicnicie, ci doar o schimbare de loc și o eliberare de la îndatoriri. Pe când mormântul este un salon de așteptare și o ușă deschisă spre lumea de apoi. Aflând toate acestea de la Profetul nostru, noi ne-am eliberat de sălbăticie, totul s-a apropiat de inimă. Toată neliniștea și frica ce ne umplea inima s-a șters și în locul lor au venit apropierea și bucuria…
Iată că, profeții ne-au adus acest mesaj și altele asemănătoare. A ne face cunoscute aceste mesaje, este scopul lor în viață. Noi vedem misiunea de comu-nicare ca pe un drept și o îndatorire și o îndeplinim. Însă profeții, o consideră un scop al vieții lor și-și îndeplinesc misiunea prin înțelepciune. Ei afirmă: „Venirea noastră pe lume nu are un alt scop. Allah ne-a trimis oamenilor ca să alungăm întunericul și să le luminăm dreapta-stânga, fața-spatele, deasupra-dedesupt, pentru ca ei să poată păși pe calea luminoasă, fără a devia. În așa fel încât, dia-volul să nu găsească nici o cale de a le intra în suflet, iar ei să nu se împiedice în lungul lor drum…”
Da, repet încă o dată: noi îndeplinim comunicarea ca pe o îndatorire, iar profeții îndeplinesc această îndatorire ca un scop al vieții lor.
