Despre taină
Cuvântul „gayb” (taină) este amintit în diferite forme în mai multe versete din Coran:
„El are cheile Tainei pe care nu o cunoaște nimeni afară de El. El cunoaș-te ceea ce este pe uscat și în mare. Nici o frunză nu pică fără ca El să o știe. Nu este nici măcar un grăunte în întunecimile pământului, nici nimic, fie verde, fie uscat, care să nu fie amintit într-o Carte deslușită.” (En’âm [Vitele], 6/59).
În acest verset se relevă faptul că „taina” se află în măreția spiritului lui Allah (c.c) și nimeni nu cunoaște această taină, în afară de Mărețul Muhammed (s.a.s).
De altminteri, Allah (c.c) nu-l face pe Domnul nostru să spună astfel?:
„Spune: „Eu nu vă spun că am comorile lui Allah, căci eu nu cunosc Taina. Eu nu vă spun că sunt un înger, căci nu urmez decât ceea ce mi s-a dez-văluit.” Spune: „Orbul și văzătorul sunt oare deopotrivă? Nu cugetați oare?” (En’ âm [Vitele], 6/50).
„Spune: „Eu nu am nici câștig și nici pagubă în afară de ceea ce vrea Allah. Dacă aș cunoaște Taina, aș stăpâni bunuri din belșug și nici un rău nu m-ar atinge, însă eu doar predic și vestesc unui popor credincios.” (A’râf [A’râf], 7/188).
În Sura „Cin” se spune:
„El cunoaște Taina întru totul, însă nu descoperă nimănui Taina Sa, numai celui de care-i mulțumit ca trimis. El va mâna în fața lor și în spatele lor o pândă ca să afle dacă ei propovăduiesc soliile Donului lor. El cuprinde ceea ce ei au și ține socoteala fiecărui lucru.” (Cin [Ginnii], 72/26-28).
Iar acum, în lumina acestor versete, putem face o analiză: enunțul „Mesa-gerul lul Allah știa în mod absolut taina” este o exagerare, dar și să zici „nu știa” este prea puțin. El nu știa taina de la sine putere, ci o știa numai prin intermediul lui Allah și a știut, încât ca și cum ar sta în fața unui ecran, a adus în fața ochilor omenirii toate evenimentele care urmau să apară până-n ziua de apoi, dezvăluin-du-le în hadis-uri. Aceasta este problema asupra căreia vom stărui și noi.
El nu spunea nimic de la sine; tot ce spunea erau revelații și ceea ce-i co-munica Cel Drept. Allah (c.c) fiind cel care face cunoscut totul, nu numai profeții, și mai ales Profetul nostru, ci și unii din rândul comunității dreptcredincioșilor vor ști despre taină, datorită unui miracol.
De altfel, Mesagerul lui Allah a spus: „În rândul comunității dreptcredincio-șilor mei sunt oameni inspirați.”[1]
Prin aceste cuvinte, Mesagerul lui Allah vrea să spună că, printre credin-cioși sunt oameni pătrunși de inspirația divină.
Referitor la acest lucru: Mărețul Ömer, în timp ce ținea o predică de la am-vonul moscheiei, simțind că armata musulmanilor, care lupta la o distanță de mai multe zile, este împresurată dinspre munți, s-a adresat comandantului oștirii, lui Sâriye, strigând de trei ori: „O, Sâriye! Du-te spre munți!”, încât acesta a auzit și a străpuns încercuirea.[2]
Și alte persoane sunt semnalate în hadis-uri în acest sens, precum Muhyi-ddîn b. Arabî.
Prezența a sute de persoane, precum Mevlâna, İmam-i Rabbânî și Müş-tak Efendi în notificările referitoare la viitor, persoane care și-au arătat atașamen-tul din inimă față de Mesagerul lui Allah și au mărturisit că toate veniturile cu care au fost favorizați veneau din partea Mărețului Muhammed, demonstrează că El era foarte deschis spre taină, cu voia lui Allah (c.c).
Da, cei pregătiți de El devin înțelepți prin insuflare divină, fiind onorați cu o asemenea inspirație și cunoscându-se taina la această dimensiune, dacă toată comunitatea drepcredincioșilor s-ar afla pe un taler, iar Mesagerul lui Allah pe ce-lălalt taler, El ar atârna mai greu decât toți la un loc. Atunci, pentru ce ar fi atât de îndepărtată posibilitatea miracolului ca El să aibă știre de Taină?[3]
Domnul nostru are aproape trei sute de minuni specificate în cărțile cu ha-dis-uri, iar o mare parte a știrilor destăinuite este întocmai, cealaltă parte aștep-tându-și rândul de a fi dezvăluite.
Noi nu vom relata aici despre toate aceste miracole. Ca să vă dezvăluim doar o idee, ne gândim să ne mulțumim cu câteva exemple. Acestea le vom adu-na în trei grupe de bază:
Prima grupă: informații tainice legate de epoca Sa;
A doua grupă: cuvinte rostite în legătură cu viitorul apropiat și îndepărtat;
A treia grupă: expuneri într-o manieră greu de imitat; comunicări miracu-loase, ale căror adevăruri au fost înțelese doar prin elucidarea lor de către învă-țați.
[1] Buhârî, Enbiya, 54; Müslim, Fezâilü’s-Sahabe, 23; Tirmizi,Menakıb,17
[2] Kenzu’l-Ummal, 12 / 571
[3] Ebu Davud, Sürme, 8; Müsned, 2 / 76
