Sinceritatea
Să fii sincer înseamnă ca tot ceea ce faci, să faci pentru Allah (c.c) și, în același timp, ceea ce nu faci, să nu faci tot pentru Allah. Profeții sunt personalități care au atins un asemenea grad de sinceritate în faptele lor. În realitate, omul, o-dată cu strădania de a munci, poate să ajungă la un punct al sincerității. Numai că, ultimul punct la care pot ajunge ceilalți oameni, pentru profeți este punctul de început. De regulă, ei au ajuns în stadiul pur al sincerității, la ceea ce emana din interiorul lor.
Concretizând această caracteristică la unii profeți, Coranul relatează:
„Amintește-l pe Moise în Carte! El a fost curat ca trimis, ca profet.” (Mery-em [Maria], 19/51).
Și despre Mărețul Iosif: „…el a fost dintre robii Noștri cei curați.” (Yusuf [Io-sif], 12/24).
Despre persoana Mesagerului lui Allah se spune: „Noi am pogorât asupra ta Cartea întru Adevăr ca să te închini lui Allah, curat Lui în credință.” (Zümer [Cetele], 39/2).
Însuși Profetul spune: „… Eu, lui Allah mă închin, curat Lui în credința mea.” (Zümer [Cetele], 39/14).
Pricina închinării, a supunerii este porunca lui Allah, rezultatul este accep-tarea de către Cel Drept, iar fructul și roadele vor fi date de Stăpân în lumea de apoi. Supunerea va privi întreaga viață și se va resimți în toate acțiunile dreptcre-dinciosului prin rațiune și înțelegere.
Un mare cugetător al epocii noastre, spune: „Să lucrați pentru Allah, să în-treprindeți pentru Allah, munciți pentru Allah și în mediul Lui desfășurați-vă activi-tatea”, definește sinceritatea și îi subliniază importanța.[1]
A fi sincer înseamnă să fii drept și să mergi pe calea cea dreaptă. În viața unui om sincer nu există drum sinuos, în zig-zag. Dezvoltarea lui spirituală este ascendentă și dreaptă. Datorită acestui lucru, ei, chiar și atunci când au ajuns pe culmi, au știut să-și apere și să-și păstreze modestia din primele zile ale activității lor. Dar, din păcate, ce puțini sunt oameni ca aceștia!
În istoria omenirii, există un singur om care s-a înălțat pe culmile acestor zări și acesta este Mesagerul lui Allah. Și cum să nu fie, dacă între comportarea din ziua în care a început să-și propovăduiască cauza și comportarea din ziua în care a cucerit Mecca, nu a existat nici o schimbare în ceea ce privește modestia.
Mecca a fost cucerită fără lupte. Chiar dacă sunt câteva evenimente sin-gulare, nu este corect ca ele să fie incluse la generalități. Mesagerul lui Allah, in-trând în acest loc sfânt, de unde fusese alungat, nu venea ca un comandant cu intenții de cucerire. În acea zi era călare și își ținea capul atât de aplecat, încât e-ra gata să atingă șaua.[2]
În perioada în care locuise în Medina, El nu-și schimbase deloc comporta-mentul. Atunci când intra undeva, companionii se ridicau în picioare…și, desigur că trebuiau să se ridice. La intrarea Lui, până și morții, sărind din morminte, ar fi trebuit să-L venereze…El merita întrutotul acest lucru. Numai că El era realmen-te tulburat atunci când companionii se ridicau în picioare și de fiecare dată zicea: „Nu vă ridicați în picioare așa cum vă sculați în fața superiorilor!”[3]
Da, El, așa cum și-a început misiunea sfântă, tot așa a și terminat-o. Toa-tă viața și-a petrecut-o în armonie. Un lucru început îl termina în aceeași manieră și acest lucru însemna o deosebită reușită. El a început această muzică sfântă cu o voce joasă, iar la sfârșit în tempo înalt care să cuprindă cerul și pământul.
De-alungul vieții sale, El și-a destinat credința lui Allah, supunându-se nu-mai Lui… inima-i era plină de învățătura Lui…ochii studiau peste tot creațiile Lui.. toate simțurile îi erau pline încântările spirituale venite de la El.
El se dăruise Celui Drept, dăduse aripi adevărului și, cu o vocație nesfârși-tă, mereu zicea „Allah”. Deoarece, El era un om sincer…
Rațiunea sincerității constituia o dimensiune deosebită. Deoarece, sinceri-tatea, după definirea Lui, era să te supui lui Allah, ca și cum L-ai vedea.[4]
Dacă am relata problema cu ajutorul unei similitudini, atunci când cineva își face rugăciunea (namaz) cu fața spre Kaaba, El face namaz chiar în interiorul Kaabei.
[1] Bediüzzaman, Sözler, 1 Söz; Lem’alar, 21 Lem’a
[2] İbn Hișam, Sire, 4 / 47-58; Mecmau’z-Zevâid, 6 / 169
[3] Ebu Davud, Edeb, 152; Müsned, 5 / 253
[4] Buhârî, İman, 47; Müslim, İman, 5, 7
