Asigurarea echilibrului dintre lumea de azi și lumea de Apoi
Profeții au fost trimiși pentru a institui echilibrul dintre lumea de astăzi și lumea de apoi. Datorită echilibrului pe care l-au creat ei, omenirea va scăpa de excese, exagerări, dar și de ascetism, găsindu-și orientarea. Acest lucru îmseamnă, nici să te retragi în mănăstire, renunțând la lume, precum preoții și călugării, dar nici să te cufunzi în lume, devenind robul ei, ci să găsești o cale de durată, o cale de mijloc, pentru a putea trăi; se poate realiza numai într-o lume iluminată de revelație. Altfel nu se poate crea un echilibru în spirit și conștiință; mai ales știința abstractă nu poate într-adevăr înălța omul la acest nivel.
Astfel relatează Coranul acest echilibru:
„În mijlocul a ceea ce Allah ți-a dărut, caută Lăcașul de Apoi! Nu uita partea ta din Viața de Acum! Fii bun, precum Allah este bun cu tine! Nu semăna stricăciunea pe pământ, căci Allah nu îi iubește pe stricători.” (Kasas [Povesti-rea], 28/77).
De o parte a acestui echilibru divin se află cuvintele: „De harul Domnului tău, necurmat să povestești! (Duha [Lumina Zilei], 93/11), adică talerul ce indică adevărul, iar de cealaltă parte se află talerul relatat cu expresii pline de atențio-nări din versetul: „ În ziua aceea, când veți fi întrebați de-ale plăcerii.” (Tekasür [Mirajul Bogăției], 102/ 8). Iată că, echilibrul va fi cuprins între cele două măsuri.
Mărețul Ebu Bekir și-a cheltuit toată avuția pentru cauza lui Allah. Deoare-ce cinstea și dreptatea cereau acest lucru. În perioada în care era calif, i s-a a-dus o cană cu apă rece, pe care o bău, apoi plânse în hohote. În așa fel, încât i-a făcut și pe cei de lângă el să plângă. La un moment dat, el încetă să mai plângă, dar ceilalți continuară să plângă, ca apoi să plângă pentru plânsul lor. După care, se șterse pe față și-și reveni.
Cei din jur îl întrebară: „Care a fost cauza de ai plâns?”
El răspunse: „Într-o zi eram împreună cu Mesagerul lui Allah și l-am văzut cum încerca parcă să împingă ceva cu mâinile, ca și cum ar fi zis: „Stai departe de mine, stai departe de mine!”
L-am întrebat: „O, Mesagerul lui Allah, parcă vrei să îndepărtezi ceva, dar eu nu văd nimic!”
Mi-a răspuns: „Universul, cu tot fastul său, cu toată bogăția sa mi s-a înfă-țișat, vrând să primesc tot, iar eu i-am spus să stea departe de mine. Atunci, s-a retras într-un colț, zicând: „Pe cuvântul meu că, dacă tu vei scăpa de mine, cei care vor veni după tine, nu vor scăpa din mâinile mele!” Iată că eu am plâns, de-oarece sunt neliniștit că, numai cu o cană de apă rece, universul m-a făcut să-l accept. „
Într-adevăr, el, și alții ca el, chiar dacă au avut posibilitatea de a trăi o via-ță tihnită și îmbelșugată, au dus un trai echilibrat…deoarece, și Călăuzitorul, Pil-duitorul a trăit o asemenea viață.[1]
[1] Müslim, Eșribe, 140; Ebu Nuaym, Hilye, 1 / 30
