Democrația este un sistem care îi oferă celui care se pune la adăpostul ei putința de a-și exprima propriile gânduri și sentimente. Toleranța constituie una din dimensiunile importante ale democrației. De altfel, se poate spune că nu poate fi vorba de democrație acolo unde nu există toleranță.
Dar priviți-i pe cei care, pe de o parte vorbesc de democrație și, pe de altă parte, ar vrea să-i sece izvorul. Într-o țară democratică, toți oamenii trebuie să poată profita de drepturile și responsabilitățile democratice. Dacă un anume segment al societății se simte perturbat de existența altui segment, atunci devine evident faptul că cei care se simt perturbați nu sunt sinceri, ca să nu folosim un alt cuvânt, în pretențiile lor de „democrați și apărători ai democrației”. Cum am spus mai sus, democrația nu poate prinde rădăcini acolo unde nu există toleranță. De fapt, susținătorii democrației trebuie să-i accepte și pe cei care nu le împărtășesc ideile și să-și deschidă inimile către toți.
Trebuie să subliniem un lucru: a-i accepta pe oameni așa cum sunt nu înseamnă a-i pune pe credincioși și pe necredincioși de aceeași parte a balanței. Conform felului nostru de a gândi, poziția credincioșilor și a necredincioșilor are propria sa valoare specifică. Mândria Omenirii are un loc aparte în inimile noastre, deasupra tuturor. În acest sens, aș vrea să vă împărtășesc propriile mele sentimente: întocându-mă dintr-un pelerinaj la mormântul Profetului nostru, m-am simțit cuprins de tristețe că viața mea nu s-a sfârșit. Mă gândeam că dacă îl iubesc cu adevărat, ar fi trebuit să-mi încleștez mâinile de zăbrelele de fier și să pier acolo. Crezusem până atunci că atașamentul meu față de Profet este mare. Desigur, el are un loc foarte înalt în inimile noastre și vrem ca nimeni să nu-i aducă vreo jignire, dar simțămintele mele puternice față de el și gândurile mele nu mă împiedică să intru în dialog cu cineva care nu gândește și nu crede la fel ca mine.
