Dragostea1 este elementul esențial al oricărei ființe, este lumina cea mai vie, forța capabilă să reziste la orice și să înlăture orice obstacol. Dragostea înalță sufletul care o soarbe și îl pregătește pentru călătoria spre eternitate. Sufletele care au descoperit eternitatea prin dragoste încearcă să sădească și în alte suflete ceea ce au dobândit prin apropierea lor de eternitate. Își închină viața acestei sfinte datorii. O datorie pentru care îndură orice greutăți până la capăt, și așa cum rostesc „dragoste” cu ultima lor suflare, tot așa exhală „dragoste” când sunt chemate la Judecata de Apoi.
Sufletele lipsite de dragoste nu pot atinge orizontul perfecțiunii umane. De-ar trăi și o mie de ani, nu ar face nici un singur pas pe calea perfecțiunii. Oamenii lipsiți de dragoste și prinși în lațul propriului egoism nu sunt în stare să iubească pe nimeni altcineva și se săvârșesc fără a cunoaște vreodată dragostea sădită adânc în orice ființă.
Copilul când se naște este primit cu dragoste și crește într-o atmosferă de afecțiune, înconjurat de suflete iubitoare. Chiar dacă mai târziu în viață nu va mai cunoaște o astfel de dragoste, va tânji după ea și o va căuta mereu.
Soarele poartă semne ale dragostei: apa se evaporă, ridicându-se spre ele, se transformă în picături, în înalt, și picăturile se întoc vesele pe pământ, pe aripile dragostei. Mii de flori răsar apoi cu dragoste, oferindu-și zâmbetele primprejur. Picăturile de rouă de pe frunze strălucesc cu dragoste și scânteiază vesele. Oile și mieii zburdă cu dragoste, iar păsările cerului și pământului ciripesc cu dragoste, unindu-și vocile în imnuri ale dragostei.
Fiecare ființă se alătură marii orchestre a dragostei din univers, cântând simfonia ei proprie și încercând să înfățișeze, prin proprie voință sau atitudine, o ipostază a dragostei profunde care există în lume.
Dragostea are rădăcini atât de adânci în sufletul omenesc încât îi face pe mulți să-și uite căminul, și multora le aduce pierzanie. Gemetele lui Majnun cuprins de dorul Laylei2 se fac auzite din orice colț al lumii. Cei care nu au reușit să-și descopere dragostea care este parte din ființa lor văd în astfel de manifestări ale dragostei semne de nebunie!
Altruismul este un simțământ omenesc înalt care izvorăște din dragoste. Toți cei care se adapă la acest izvor devin mari eroi al omenirii. Știu să-și smulgă din suflet orice simțământ de ură sau de dușmănie. Sunt eroi ai dragostei, care trăiesc și după moarte. Aceste suflete înalte, care zi de zi aprind noi făclii ale dragostei în lumea lor interioară și fac din inimile lor un izvor de dragoste și de altruism, sunt întâmpinate cu brațele deschise și mult iubite de oameni; au primit de la Marele Judecător dreptul la viață veșnică. Nici moartea și nici Ziua de Apoi nu vor putea șterge urmele lăsate de ei.
Mama care își dăruiește viața pentru copilul ei este o eroină a iubirii. Oamenii care își închină viețile fericirii celorlalți sunt mari devotați. Dar cei care trăiesc și își dăruiesc viața pentru omenire sunt cinstiți ca monumente ale nemuririi, puse la loc de cinste în inimile întregii omeniri. În mâinile unor astfel de oameni, dragostea devine un elixir magic care doboară orice obstacol. Devine cheia care deschide orice ușă. Mai devreme sau mai târziu, oamenii care posedă acest elixir și această cheie vor deschide ușile către toate colțurile lumii și vor răspândi mireasma păcii pretutindeni, prin candelele de dragoste pe care le țin în mâinile lor.
Cea mai scurtă cale către inimile oamenilor este calea dragostei, calea Profeților. Cei care o urmează rareori întâmpină vreo stavilă. Chiar dacă unii, puțini la număr, li se împotrivesc, mii de alți semeni de-ai lor îi primesc cu brațele deschise. Și odată ce au fost bine primiți datorită dragostei, nimic nu-i mai poate opri din a-și atinge țelul suprem, care este mulțumirea lui Allah.
Fericiți și dăruiți cu mari daruri sunt cei care se lasă călăuziți de dragoste. Nefericiți sunt cei care trăiesc ca niște orbi și ca niște surzi, necunoscători ai dragostei adânc sădite în sufletele lor!
O, Dumnezeule Preaînalt! Azi, când ura și dușmănia își încolăcesc pretutindeni vălurile de întuneric, alergăm către dragostea Ta nesfârșită și plângem la ușa Ta, rugându-Te să umpli de dragoste și de simțăminte umane inimile robilor tăi nemiloși și făptuitori de rele!
- Articol scris în martie 1987 și publicat în Yitirilmiș Cennete Doğru, Nil, İzmir, 1988, precum și în ediția în limba engleză Towards the Lost Paradise, Kaynak, İzmir, 1998, ediția a 2-a, p. 43-45.
- Layla și Majnun, doi îndrăgostiți celebri din literatura orientală.
