Ambianța rugilor Mesagerului lui Allah
Rugăciunea este un act ritual ce exprimă credința, este esența supunerii, este întoarcerea și orientarea spre Stăpân. Acolo unde este vorba de supunere, nu se poate să nu fie vorba și de rugăciune. De altfel, Allah (cc) nu ne poruncește?: Nu se sinchisește de voi Domnul meu, dacă voi nu vă rugați Lui! (Furkan[Legea], 25/77). Tot El ne spune: Chemați-mă și vă voi răspunde. (Ghafir[Iertătorul], 40/60).
Rugăciunea este o puternică legătură între Allah (cc) și robul Său. Cu alte cuvinte, rugăciunea este oferirea de către rob a convingerilor sale, Stăpânului său. Tot ceea ce nu poate să realizeze și nu are capacitatea de a avea ceea ce își dorește, robul cere de la Cel Atotputernic. Iată, rugăciunea este această cerere. Ea este ca o melodie care se înalță precum o spirală de la rob către Stăpânul său până-n al nouălea cer…
În zilele noastre, rugăciunea ce a fost înghesuită în cele cinci timpuri ale namaz-ului este cu adevărat cea mai mare necesitate a vieții. Nu este posibil să percepi viața fără rugăciuni. Viața pe care o trăim este alcătuită din rugi de la început până la sfârșit. Rugăciunea este codul divinității și cheia raiului; este semnul supunerii robului față de Stăpânul său și simbolul îndurării Stăpânului față de robul său. Este focarul legăturii dintre Allah (cc) și robul său. Este o sublimă înălțare care unește lumea cu divinitatea prin credință. Este o înălțare care-l duce pe om către Cel Drept.
Datorită rugăciunilor, mâna protectoare stă deasupra capului nostru. În același timp, rugăciunea este ca un paratrăsnet împotriva mâniei. Da, rugăciunea este o impresionantă supunere care cheamă îndurarea și care alungă mânia și furia. Ce multe ori, atunci când iau sfârșit toate posibilitățile, omul înțelege necesitatea rugăciunilor. În realitate, nu se poate stabili punctul de început sau cel de afârșit al rugăciunii. Deoarece omul nu are momente când se satură de rugăciuni. Robul, pentru care binefacerile Stăpânului nicio clipă nu încetează, nu trebuie să se oprească niciun moment din a rosti rugăciuni. Deoarece la poarta Stăpânului se merge cu rugi, acolo se vorbește prin rugăciuni.
Pentru noi rugăciunile reprezință cereri. De la Stăpânul nostru noi cerem necesitățile materiale și spirituale. Numai că, de multe ori nu știm nici să cerem și nici ce cerem, fiind nehotărâți față de Stăpân. Nevrând să vedem în lucrurile cerute semnificația voinței divine, cerem conform dorinței noastre. De aceea, gândindu-ne la îndeplinirea grabnică a dorințelor noastre și renunțând la cele neîndeplinite, suntem disperați. Explicând mai clar, noi percepem voința absolută ca un satelit al propriei noastre voințe. Toate acestea contravin moralei și terminologiei rugăciunii. Aceste rugi rostite cu această intenție sunt departe de a fi o relație între rob și Allah (cc). Respectul și considerația față de morala și măreția rugăciunii sunt condițiile cerute.
Uneori, rugăciunea vine din inimă ca o pretenție și o dorință, fiind numai o meditație. În această situație robul nu zice nimic. Poate că nici buzele nu i se mișcă. Dar el, știind că Atoatevăzătorul veghează asupra sa, se străduiește să se lase în voia Lui, întocmai cum Măritul Avraam a fost aruncat în flăcări. În momentul în care dispăruseră toate posibilitățile, porunca divină îi venise în ajutor: Focule, fii lui Abraham răcoare și tihnă! (Enbiyâ[Profeții], 21/69).
O a doua formă a rugăciunii este transmiterea ei către Stăpân prin viu grai. Robul își arată starea, dar nu-și exprimă cererea. Uneori arătându-și starea, își exprimă și cererea. Coranul a ales ca exemple pe amândouă din rugăciunile profeților. Pentru prima situație redă ruga Măritului Iov (as): Nenorocirea m-a lovit, însă Tu ești Cel prea Milostiv dintre milostivi! (Enbiyâ[Profeții], 21/83). Și Măritul Iona (ra) se ruga astfel: Nu este Dumnezeu afară de Tine! Mărire Tie! Eu am fost dintre nedrepți! (Enbiyâ[Profeții], 21/87).
Pentru a doua situație se dă ca exemplu Măritul Zaharia (ra), care zice: Domnul meu! Dăruiește-mi mie, de la Tine, o seminție bună! Tu ești Cel ce aude rugile. (Âl-i İmran[Neamul lui Imran], 3/38).
Insistența cu care se oprește Sfântul Coran asupra subiectului rugăciune și instruirea Domnului nostreu asupra rugilor ce trebuie rostite, sunt foarte însemnate în ceea ce privește importanța acestei chestiuni. Dacă nu ar fi așa, ar mai insista oare Sfântul Coran asupra rugăciunii prin sute de versete? În afară de acest lucru, și sutele de hadis-uri ale Profetului nostru arată importanța rugăciunilor și, în același timp, instruiesc drept-credincioșii în efectuarea de rugăciuni.
În această situație, omul, atunci când își prezintă sentimentele și gândurile sub forma unor cereri, dorește să exprime acest lucru în cel mai bun mod, prin puține cuvinte expunând multe înțelesuri, iar în această chestiune, cel mai mare ajutor vine din partea Sfântului Coran, în al doilea rând fiind rugăciunile învățate din Onoratele Hadis-uri.
Aste adevărat, deoarece Persoana care ne-a dăruit dorința, ne învață și cum să cerem prin rugăciuni. Fără îndoială că, Mesagerul lui Allah este cel care a învățat cele mai frumoase și impresionante rugăciuni. Deoarece El este cel care cunoaște cel mai bine Persoana la poarta căreia se bate prin rugă.
El este un om supus. De altfel, a fi rob înseamnă a fi supus. Cel Drept indică acest adevăr zicând: Mie să vă închinați. Aceasta este o cale dreaptă. (Yâsin[Ya Sin], 36/61).
În toate acțiunile sale, Mesagerul lui Allah era măsurat și echilibrat. Când își trimisese oștirile să cucerească lumea, păzise întotdeauna principiul de a nu se atinge nici de o furnică. Nu neglijase niciodată să se roage.
Cel care dorește să vadă o viață petrecută în rugăciuni, să privească viața Mesagerului lui Allah! Să privească și să vadă ce înseamnă rugăciunea și ce câștiguri materiale și spirituale are de pe urma rugăciunilor.
Mii de oameni au publicat rugăciunile Profetului nostru. Rugăciunile Profetului nostru au fost însumate într-un Compendiu de Hadis-uri. Cei care vor studia această mini- operă, vor vedea că nu-L pot egala pe Mesagerul lui Allah în privința rugăciunilor. Parcă El și-ar fi petrecut ocire moment al vieții în rugăciuni. Un om dacă n-ar face nimic, ci doar dacă s-ar ruga, ruga sa ar fi precum cele auzite de la Mesagerul lui Allah.
Mesagerul lui Allah și-a dedicat viața rugăciunii, acestea nelipsind de pe buzele Lui. Niciodată nu a stat fără să se roage, mâna lui nedezlipindu-se de paharul plin cu apa sfântă „kevser”. Era omul acțiunii, al raționamentului, dar nu avea egal în rostirea rugăciunilor.
Companionii alcătuiau o comunitate de credincioși care și ei se rugau mereu, dar nu puteau ține pasul cu El. În schimb, El nu știa ce-i oboseala. Deoarece Allah (cc) îl crease să pășească mereu înainte și să fie mereu în frunte. În timpul înălțării, Arhanghelui Gavriil a mers împreună cu El, dar după un timp i-au slăbit puterile și i-a zis: Mergi, o, Mesagerule! Mingea e a ta, bastonul e al tău. Da, El participa la maraton cu îngerii.
Mesagerul lui Allah era pe culmile credinței și bastionului rugăciunii. El privea la măreția și grandoarea lui Allah (cc) de pe cele mai înalte culmi. Măritul Ebu Bekir (ra) zicea: A înțelege că ești incapabil să înțelegi, iată adevărata rațiune!
Un buchet din rugăciunile Lui
Nu ne propunem să analizăm toate rugăciunile Lui. De altfel, noi am abordat această tematică numai pentru a atrage atenția asupra superiorității Mesagerului lui Allah în efectuarea rugăciunilor. Acum să luăm câteva dintre miile de rugăciuni și să le expunem.
a. Înainte de culcare
Somnul este fratele mai mic al morții. Atunci când omul începe să adoarmă, el ar trebui să fie conștient de acest lucru, căci închiderea ochilor ar putea fi sfârșitul lumii pentru el. De aceea, ar trebui să se culce cu atenție și nu nepăsător.
Mesagerul lui Allah citea următoarele înainte de culcare: Primul verset și ultimele versete din sura „Vaca” (Bakara) Apoi citea versetul 255 din sura „Vaca” (Bakara), sura „Ya Sin” (Yasin), sura „Aruncarea cu fața la pământ” (Secde), sura „Împărăția” (Mülk), apoi de trei ori sura „Crezul” (İhlas) și surele „Mijirea zorilor” (Felak) și „Oamenii” (Nâs) și o dată sura „Tăgăduitorii” (Kâfirun). După care, împreunându-și palmele sufla și își plimba palmele pe corp. Mai citea și alte rugăciuni, dar nu le vom reda aici, lista lor fiin prea lungă.
b. La culcare
Când se culca, citea de treizeci și trei de ori Sübhanallah (Laudă Stăpâ-nului Atotputernic), de treizeci și trei de ori Elhamdülillah (Recunoștință lui Allah) și de treizeci și trei de ori Allahuekber (Allah este Cel mai Mare).[1]
Una dintre aceste rugăciuni este următoarea: Allah al meu! Nădăjduind milostenia Ta, temându-mă de pedeapsa Ta, mă las în voia Ta, îmi întorc fața către Tine, Ție ți-am încredințat truda mea. Tu îmi ești sprijin. Nu există alt refugiu și reazem decât Tine. Am mărturisit credința în cartea pogorâtă și în Profetul pe care l-ai trimis. Allah al meu! În ziua în care aduci la viață pe robii Tăi, ferește-mă de dojana Ta. Eu mor cu numele Tău pe buze, învii cu numele Tău pe buze.[2]
La culcare își punea mâna dreaptă sub cap, își îndoia puțin genunchii și se culca pe partea dreaptă. Se culca pentru a se scula, căci El era nerăbdător să se scoale noaptea.
c. La namaz-ul de noapte
Când se scula pentru namaz-ul de noapte, spunea următoarea rugăciune: Allah al meu! Îți mulțumim. Tu ești Ființătorul cerurilor, al pământului și a tot ceea ce există pe pământ. Îți mulțumim. Tu ești adevăratul Stăpân al cerurilor, al pământului și al tuturor de pe pământ. Îți mulțumim Ție, căci Tu ești Lumina cerurilor, a pământului și a tuturor de pe pământ.[3]
Este revelator să citești această rugăciune la miezul nopții. Noaptea se poate zări cerul în toată splendoarea sa, în tot fastul său. Stelele sclipesc și în inima omului atâtea se revarsă de acolo. Și pământul este îndrăgostit de aceeași armonie. Și iată că, trebuie să-İ mulțumim lui Allah, care susține cu fast și armonie cerul și pământul.
După părerea multora, „Ființătorul” (Kayyum) este unul din numele frumoase ale lui Allah. Atunci când se ruga Celui Drept, de multe ori Profetul nostru lua drept protector acest nume.
Avuția și bogăția sunt ale lui Allah (cc). El este singurul posesor și stăpân.
Priviți jurământul și legământul Lui, devotamentul Lui, căci cu două-trei ore înainte înnoise acest jurământ și adormise. Când se trezește, primul lucru pe care-l face este să reînnoiască jurământul și legământul. Deoarece întorcându-se din lumea pe care o colindase în timpul somnului în lumea mărturiei, trebuia să-și reînnoiască jurămintele. După care, rostește următoarea rugăciune: Îți mulțumim, Tu ești Adevărul. Cuvântul Tău este adevărat. Este dreaptă revederea cu Tine. Adevărată este vorba Ta. Adevărate sunt și raiul, și iadul. Sunt adevărați profeții și Măritul Mohamed (sas). Este adevărată ziua de apoi.
Allah, mă las în voia Ta, Ție Ți-am jurat credință, Ție mă încredințez, către Tine mă îndrept. Mă străduiesc pentru binefacerile Tale. Cred în judecate ta. Iartă-mi greșelile trecute și viitoare. (Ferește-mă de păcatele viitoare, închizând porțile păcatului pentru mine). Iartă-mi faptele tăinuite și pe cele vădite. Iartă-mi și păcatele pe care Tu le cunoști mai bine decât mine. (Deoarece eu pot să știu ceea ce am în inimă; dar eu nu pot să știu cele tăinuite. Dacă există o ruptură în simțămintele mele fără știrea mea, Te rog, iartă-mă!). Nu există altă divinitate în afară de Tine. Puterea și forța sunt numai ale lui Allah.[4]
În această rugăciune, Mesagerul lui Allah relevă faptul că, tot ceea ce vine de la Allah (cc) este adevărat.
Înainte de culcare, Mesagerul lui Allah își arată supunerea față de Allah (cc) și, imediat ce se scoală, își arată din nou supunerea și credința, începând o nouă viață cu conștiința unei asemenea credințe și a unei asemenea adânci supuneri. El își încheie ruga prin cuvintele: Puterea și forța aparțin numai Celui Drept. Deoarece dacă omul nu s-ar pune sub protecția puterii și forței Celui Drept, n-ar putea să se ridice sub greutatea marilor poveri de pe umerii săi. Credința, supunerea, încredințarea au loc numai prin voia lui Allah (cc). Dacă El nu ar dori și nu ar binevoi, cine Îl va găsi și va ajunge la El? Toată lumea este nevoită să se pună sub protecția puterii lui Allah (cc).
Profetul nostru, după ce intra în atmosfera spirituală, începea namaz-ul și pletele negre ale nopții erau umezite de lacrimile sale.
Atunci când efectua namaz facultativ, se ruga foarte mult, prelungind mult namaz-ul. Înainte de sura „Deschizătoarea” (Al-Fatiha), rostea următoarea rugăciune: Allah al meu! Nu există stavilă în calea binefacerilor Tale. Nu există cineva care să poată schimba hotărârea Ta.[5]
După această rugăciune, zicea: Allah al meu! Să faci deosebire între rugăciunile mele, așa cum faci deosebire între răsărit și apus. Allah al meu! Înlătură-mi greșelile, așa cum este înlăturată murdăria de pe o haină albă.[6]
După toate acestea, rostea: Laudă Stăpânului Atotputernic. Apoi citea sura „Deschizătoarea”.
d. Dimineața
Cum se iveau zorile, buzele Lui rosteau: Allah al meu! M-am sculat recunoscând următoarele: Te iau ca martor pe Tine, universul, îngerii și toate creaturile că, în afară de Tine nu există altă divinitate, iar Măritul Mohamed este robul și mesagerul Tău.[7]
Iau martori și îi pun să vorbească. Adaug mărturiei mele vuietul copacilor, foșnetul frunzelor, șopotul, susurul apelor și toate acestea Ti le ofer Ție ca o simfonie.
Această ofertă a Profetului nostru este pe măsura vastității rațiunii și inteligenței și în raport cu dreptatea. Dacă altcineva ar fi rostit aceleași fraze, nu ar fi atins aceeași profunzime.
Profetul nostru ia ca martori tot ceea ce există și, în special, pe îngerii cei mai apropiați de Allah (cc) și pe locuitorii cerului, care țin sub observație toată existența și mulțumirile aduse Celui Drept le adaugă suflului lor. Noi de aici înțelegem că, atunci când se bate la ușa celor mari, se caută o mână care să bată. De aceea, Măritul Ömer (ra), omul intuiției, atunci când era foamete la Medina, l-a luat de mână pe Măritul Abbas (ra), l-a dus pe o movilă și, ridicându-i brațele, s-a rugat: Allah al meu! Aceste brațe înălțate spre Tine sunt brațele unchiului apropiatului Tău. Din considerație pentru aceste brațe, dă-ne ploaie! Și, înainte ca acesta să-și coboare brațele, începu să plouă. A fost o intuiție a Măritului Ömer (ra) și s-a inspirat din rugăciunile Profetului nostru și a adăugat implorării răsuflarea îngerilor.
Marele Ascet al secolului nostru s-a rugat: Allah al meu! Păcatele m-au făcut să-mi piară graiul, prisosul inocenței m-a rușinat. Eu bat la ușa îndurării Tale prin glasul și suflul Măritului Șeyh Abdülkâdir…[8]
Printre rugăciunile pe care Mesagerul lui Allah le rostea dimineața se află și următoarea: Allah al meu! Cel care ai creat cerul și pământul, Cel care cunoaște lumea tăinuită, Stăpânul grandorii și ospitalității. Îți mărturisesc devotamentul meu față de Tine în această lume și Te iau ca martor.[9]
În această rugăciune este semnificativă folosirea cuvântului „Creator” (Fatır). Folosirea acestui cuvânt are următoarea semnificație: Tu ești Cel care ai creat cerurile și pământul conform firii, conform legilor naturii. În cadrul acestor legi ale naturii există legi specifice medicinei, fizicii, chimiei, astrofizicii, astronomiei. De parcă aceste legi se înnoiesc în fiecare dimineață și se dezvăluie vieții. Tu ești Cel care le orânduiești și le dai o înfățișare curată!
e. La căderea serii
Mesagerul lui Allah, care înfrumuseța primele clipe ale dimineții cu asemenea rugăciuni, și la apusul soarelui și venirea întunericului rostea următoarea rugăciune: Allah al meu! Am întâmpinat venirea serii luând ca martori întregul univers, îngerii și locuitorii cerului, că nu există altă divinitate în afară de Tine, că Tu ești unic și nu ai asociat, iar Măritul Mohamed este robul și mesagerul Tău.[10]
Toate plecăciunile din timpul namaz-ului sunt ca niște scări luminoase ce urcă spre ceruri, iar treptele acestei scări sunt construite din rugăciuni.
Atmosfera luminoasă formată în momentele pregătirilor pentru namaz are o strânsă legătură cu luminozitatea cuprinsă în namaz.
Când intra la toaletă, Mesagerul lui Allah rostea o rugăciune, la ieșirea din toaletă iar rostea o rugăciune. Când începea abluțiunea rostea o rugăciune, în timpul abluțiunii rostea alte rugăciuni. La terminarea abluțiunii rostea rugăciuni diferite. După chemarea la rugăciune, rostea rugi specifice. Avea rugăciuni diferite pentru începerea namaz-ului, pentru momentul intrării în moschee, pentru ieșirea din moschee.
Când începea namaz-ul, după formula de început „Allah este Cel mai Mare”, rostea o rugăciune. Pentru toate pozițiile namaz-ului (în picioare, plecăciunea, prosternarea, așezarea) avea rugăciuni separate și Mesagerul lui Allah nu neglija niciuna dintre ele.
f. În timpul namaz-ului
După formula de început a namaz-ului, rostea următoarea rugăciune: Eu îmi întorc fața către Creatorul cerurilor și pământului, lăsându-mă în voia Lui și îmi întorc fața de la oricine altcineva. Eu nu sunt dintre idolatri. Fără îndoială că, namaz-ul pe care-l fac, rugăciunile pe care le rostesc, viața mea și moartea mea, toate acestea sunt pentru Allah (cc), Stăpânul Lumilor. El nu are asociați. Eu sunt încredințat de acest lucru. Eu fac parte dintre musulmani. Allah al meu! Tu ești Stăpânul. În afară de Tine nu există altă divinitate. Tu ești Stăpânul meu, iar eu sunt robul Tău. Îmi mărturisesc păcatele. Tu iartă-mi toate păcatele. Nu există cineva care să ierte păcatele în afară de Tine…[11]
Iată una dintre rugăciunile rostite în timpul plecăciunilor: Allah al meu! Mă plec în fața Ta. Cred în Tine, Ție mă încredințez. Urechile mele, ochii mei, oasele mele și sistemul nervos și tot ceea ce poartă picioarele mele se supun Stăpânului Allah.[12]
La scularea din poziția plecat, rostea următoarea rugăciune: Allah al meu! Ție se cuvine să-Ți aducem mulțumiri. Recunoștință Ție cât să umple cerurile, pământul și distanța dintre ele. Recunoștință Ție cât să umple tot ceea ce vei mai crea de-acum…[13]
În timpul prosternării zicea: Allah al meu! Mă prosternez în fața Ta, cred în Tine și mă las în voia Ta. Mă plec în fața celui care m-a creat, mi-a dat o formă, urechi și ochi. Allah este Măreț. Allah al meu! Iartă-mi toate păcatele, pe cele mici și pe cele mari, pe cele de dinainte și pe cele din urmă, pe cele tăinuite și pe cele văzute…[14]
Ce face un om atunci când nu se roagă? El mănâncă și bea, se culcă și se trezește, râde și plânge, se necăjește și se bucură, se căsătorește, are copii, îmbracă o nouă haină, pleacă în călătorie sau se întoarce din călătorie, participă la război, se luptă, se întoarce din război, primește vești rele sau bune, se întâlnește cu un prieten, se îmbolnăvește, se vindecă de boală, doarme, visează frumos sau urât și face alte sute de lucruri. Iată că, Mesagerul lui Allah rostea rugăciuni specifice fiecărei situații.
Există și evenimente care se desfășoară în jurul omului. Aceste evenimente îl interesează pe om în mod indirect. De exemplu, sărăcie, lipsuri și scumpete, secetă, incendii, inundații, uragane. Chiar dacă aceste fenomene nu afectează direct individul, ele sunt niște calamități. Rugăciunile rostite de Mesagerul lui Allah arată că El este alături de comunitate în astfel de momente.
Așa cum am arătat mai sus, nu am abordat această temă cu scopul de a cerceta rugăciunile Mesagerului lui Allah, ci ținta noastră a fost de a sublinia faptul că El nu are pereche în rostirea de rugăciuni și toată viața și-a petrecut-o rugându-se. Desigur că, fără a studia toate rugăciunile Lui nu este posibil să ajungi la un rezultat. Dar, în dorința de a vă da o idee, ne-am strădiut să vă redăm câteva dintre ele.
Da, confirmăm, credem și jurăm că El nu are pereche în nici un domeniu al virtuții, aflându-se pe culmile tuturor calităților. De la începutul acestei scrieri noi ne-am străduit să demonstrăm această credință a noastră. Dacă există vreun neajuns, acest lucru se datorează capacității noatre de pătrundere. Dar El este departe de orice neajuns și imperfecțiune, căci El este Măritul Mohamed Mustafa (sas).
În viața acestui om, care și-a luminat fiecare clipă a vieții sale prin supunerea față de Stăpân, nu există clipe întunecate. Viața Lui este închinată numai rugăciunii și implorării. În ziua când s-a născut a zis „credincioșii mei, credincioșii mei” și în ziua de apoi va spune același lucru. Da, toată grija Lui era pentru credincioșii săi.
Sufletul meu nu este deloc de acord să închei subiectul referitor la Profetul nostru, de parcă, atunci când relatez despre El, am impresia că mă aflu în preajma Lui. Nu mă pot consola să renunț la această sfântă apropiere, dar ce pot să fac!? Am ajuns la capătul relatării…Doresc să-mi închei cuvântul prin exprimările pline de lumină și semnificație ale Sultanului Cuvântului: Da, privește la spiritualitatea acestei dovezi: Pământul este o moschee, Mecca este un altar, Medina este un amvon…Profetul nostru, imamul tuturor drept-credincioșilor, cel care arată cine-i este Stăpân; El este predicatorul tuturor oamenilor, căpetenia tuturor profeților, domnul tuturor sfinților.
El este un copac atât de luminos, încât profeții sunt rădăcinile acelui copac din care țâșnește viața, iar sfinții sunt fructele fragede. Toți profeții care-și sprijină cauza pe miracol și toți sfinții care au încredere în miracole confirmă și-și depun semnătura. Deoarece El zice „Allah este Cel mai Mare” și se roagă. Toți inocenții repetă aceeași propoziție, zicând: Ai spus adevărul și ai vorbit corect.
Dovada recunoașterii unicității lui Allah se confirmă prin însumarea și redarea celor două părți. Astfel, sutele de indicii care apar în cărțile divine precum Tora și Biblia, sunt confirmate și atestate de lucrurile bune întâmplate înainte de profeție, de îngerul vestitor al tainelor și mărturiile prezicătorilor, de miile de miracole ce au avut loc .Pe lângă acestea, dreptatea exprimată de religie este un alt argument confirmat de El. În mod deosebit, ceea ce arată clar devotamentul față de cauză sunt: maturitatea morală, caracterul deosebit de frumos, credința profundă, încrederea trainică, extraordinara frică față de Allah, extraordinarul simț al robiei față de Allah, extraordinara seriozitate, extraordinara rezistență.
Dacă vrei, să mergem în Epoca Fericirii, în Peninsula Arabă. Să ne închipuim că-L vizităm și-L vedem în activitate. Iată, privește: Vedem o Persoană deosebită prin fizionomie, prin felul de trai, în mână cu o carte plină de miracole, pe limbă cu vorbe ce spun adevărul, o Persoană care ține o predică întregii omeniri și poate spiritelor și îngerilor, poate întregii existențe. Răspunde celor trei întrebări „Cine ești?”, „De unde vii?”, „Unde te duci?”, care reprezintă taina creației lumii.
Iată, privește: Cât de repede a făcut ca, triburile sălbatice din această mare peninsulă, care se cramponau de credințele lor, să renunțe la obiceiurile și morala lor sălbatică, înzestrându-i cu cea mai frumoasă morală și aducându-i în starea de învățătorul întregii lumi.
O, Sultanul Sufletelor noastre! Tu ai devenit stăpânul sufletelor noastre, iar sufletele noastre jertfă să-Ți fie! Te rugăm, primește…!
[1] Buhâri, Fezâilu’s-Sahabe, 9; Daâvat, 11; Müslim, Zikr, 80
[2] Buhâri, Daâvat, 6-7; Tirmizî, Daâvat, 16
[3] Buhârî, Teheccüd, 1; Tevhid, 8, 35; Müsned, 1/358
[4] Buhârî, Teheccüd, 1
[5] Buhârî, Daâvat, 18; Müslim, Salat, 94; Tirmizî, Salat, 108
[6] Buhârî, Ezan, 89; Daâvat, 39; Müslim, Mesâcid, 147
[7] Ebu Davud, Edep, 101; Tirmizî, Daâvat, 79
[8] Hizbu Envârı’l-Hakaıkı’n-Nuriyye, 266
[9] Müsned, 1/412
[10] Ebu Davud, Edeb, 101
[11] Müslim, Müsafirin, 201; Tirmizî, Daâvat, 32
[12] Müslim, Müsafirin, 201, Ebu Davud, Sakat, 119
[13] Müslim, Salat, 202-203; Müsafirin, 201; Tirmizî, Daâvat, 32
[14] Müslim, Müsafirin, 201; Salat, 216; Ebu Davud, Salat, 119; Tirmizî, Daâvat, 33
