Din perspectiva cărții și tradiției
1. Acțiune și practică
În declarațiile în care cere atenție și reflectie, Mesagerul lui Allah spune, în numele practicii și acțiunii: „Allah iubește robul drept-credincios care cunoaște o meserie.„[1]
Da, așa este. Deoarece nu este posibil de spus altfel. Căci Allah poruncește în Coran: „Și spune: Lucrați, însă Allah va vedea lucrul vostru ca și Trimisul Său și drept-credincioșii!” (Tevbe [Căința], 9/105).
Cu alte cuvinte: ceea ce lucrați va fi apreciat după anumite criterii. La locul reînvierii va fi expus tot ceea ce s-a făcut și toată lumea va veni și va controla dacă se poate spune că este o înfăptuire sau nu. Luând în considerație acest lucru, oamenii ar trebui să treacă la practică.
Într-un hadis se poruncește: „Atunci când lucrați, Allah dorește să faceți ceva solid, adică durabil, fără dificultate și fără cusur.„[2]
Versetul despre care a fost vorbaface parte dintre miracolele asupra cărora trebuie insistat în numele principiilor care îndeamnă spre știință și, după părerea mea, este o evidență ce ar trebui consemnată în orice carte. Despre existența acestei certitudini, Mesagerul lui Allah spune: „Allah iubește drept-credinciosul care are o meserie.„
Mulți dintre noi înrămăm și punem pe perete următoarele cuvinte: „Cel care câștigă muncind, este iubit de Allah.” Da, Allah îi iubește pe cei care potrivit firii lor muncesc într-un cadru legal, trudesc, se ostenesc și câștigă. Dacă vreți, putem aborda problema sub umbra „Versetului Timpului” (Sura Asr).
Astfel a versificat Akif conținutul acestui verset:
„Iată, când companion ales să fie voia,
Oare de ce din Versetul Timpului citea?
Fiindcă taina dezrobirii ascunsă acolo-i.
Întâi vine adevărata credință, priceperea apoi,
După care dreptatea, statornicia, omenia iată!
De se unesc cele patru, nu vei fi în pagubă!”
Credința, practica utilă, devotamentul față de dreptate, recomandarea dreptății, răbdarea, devotamentul față de răbdare, recomandarea răbdării, toate acestea reprezintă câte o activitate și acțiune…și cine le practică este un om iubit de către Allah. Să trăiești în lumea Măritului Muhammed (sas) și să trudești sub semnificația activității și acțiunilor sale, este cel mai merituos lucru, care te duce cel mai repede spre iubirea lui Allah.
El nu a spus: „Închideți-vă în biserici precum călugării, nu vă căsătoriți, nu mâncați și nu beți, lăsați lumea pământească, atunci veți ajunge la Allah.” A luat voluptatea din om și a orientat-o spre acceptare, spre legitimitate și a poruncit: „Căsătoriți-vă cu femei, ce pot da naștere și pe care le puteți iubi!„[3]
Într-un alt hadis a atras atenția: „Căsătoriți-vă, înmulțiți-vă, în ziua sfârșitului lumii eu mă voi mândri cu mulțimea voastră față de alți drept-credincioși.„[4] Cu alte cuvinte, cu cât veți fi voi în numar mai mare, cu atât voi fi eu mai mulțumit. Atunci când voi privi în urmă, vederea celor care se pleacă, se prosternează, a celor care spun „Allah este Mare!” mă va bucura nespus. Datorită faptului că nu a denaturat, nu a deviat și nu a reținut simțământul căsătoriei în oameni și semnificația legăturii cu soția, nu a dat motive apariției depresiilor. A canalizat acest simțământ spre eficacitate și legitimitate și a indicat căile ajungerii drept-credincioșilor la acceptul și muțumirea lui Allah. Educația Lui a avut ca obiectiv îndreptarea firii, naturii omenești și găsirea obiectivelor potrivite scopului nașterii omului.
2. Comerțul, agricultura și lupta sfântă
Și în privința echilibrării lucrurilor, Mesagerul lui Allah nu are egal. Într-un sfânt hadis zice: „Atunci când voi vă ocupați numai de negoțul „îne”, vă mulțumiți numai cu agricultura, vă îngrijiți de vitele voastre(adică vă ocupați numai cu creșterea vitelor) și respingeți războiul sfânt, Allah va coborî asupra voastră o asemenea înjosire încât, nu veți scăpa de ea dacă nu vă veți întoarce spre credința voastră.„[5]
Negoțul „îne” înseamnă: cumpărarea unui lucru pe credit de către o persoană de la altă persoană, apoi vinderea acelui lucru la un preț foarte ieftin aceleiași persoane. Că acest lucru este o dobândă voalată sau o altă speculație, șeriat-ul îl consideră un inconvenient. Cred că, ceea ce ne relatează acest hadis, chestiunile pe care ni le indică, le-am putut înțelege numai după revoluția industrială și le-am putut înțelege corect…dar am uitat lupta sfântă; zicând industrie, am neglijat agricultura și creșterea vitelor și ne-am pomenit pe un istm al altui dezechilibru. Pe când, Mesagerul lui Allah vestea acum patrusprezece secole ceea ce era de făcut. Și El era extraordinar de echilibrat și în această chestiune, ca de altfel în toate.
Desigur că exista agricultura și creșterea vitelor. Existau și hadis-uri sfinte care îndemnau la asemenea munci. Dar, canalizarea tuturor eforturilor numai asupra acestora, iată ceea ce nu era corect.
Această expunere care cuprinde, de la omul care dorește să rămână singur în bogata lume a simțurilor sale, fără să se amestece în viața orașului, retrăgându-se în munți, până la agricultorul și crescătorul de animale, privați de puterea de a întreprinde un demers, ne dă o importantă lecție de economie.
Pentru a vă ocupa locul în echilibrul statelor, atunci când nu veți stăpâni cât trebuie puterea de renunțare, când veți respinge lupta sfântă sau respingând lupta, v-ați pierdut locul în echilibrul statelor, Allah vă va aminti că veți fi sâcâiți de o umilință de care nu veți putea scăpa, că veți fi oprimați de biruitori, de asupritori, dominatori încât, această stare va dăinui până în momentul în care, revenind la credință, veți readuce la viață İslamul.
Exemplul pe care l-am dat este ca o picătură într-un ocean, iar Mesagerul lui Allah a rostit multe cuvinte referitor la această problemă. Numai că noi ne vom mulțumi cu acest exemplu.
Mesagerul lui Allah, așa cum nu a delimitat talentul și capacitatea, separându-le, tot astfel nu a neglijat nici puterea și forța trupului. Dimpotrivă a zis: „Un drept-credincios puternic (un drept-credincios care este stăpân pe sănătatea trupului) este mai folositor și binevenit lângă Allah.„[6]
Cei care doresc să fie bineveniți lângă Allah, trebuie să fie stăpâni pe sănătatea inimii și a trupului, pe sănătatea materială și spirituală. După cum se vede, Mesagerul lui Allah nu spune: „Trebuie să slăbiți, să postiți, să vă micșorați puterea trupului pentru a putea fi alături de Allah.” Poate că subliniază faptul că realitatea este normală față de ascetismul impus călugărilor și preoților și caută un curs problemelor în cadrul naturii, îndrumându-ne în acea direcție.
[1] Münâvî, Feyzu’l-Kadîr, 2/290
[2] Kenzü’-l-Ummâl, 3/907
[3] Ebu Dâvud, Nikâh, 3; Nesâî, Nikâh, 11; Müsned, 3/158, 245
[4] Münâvî, Feyzu’l-Kadîr, 3/269
[5] Ebu Dâvud, Buyu, 54; Müsned, 2/84
[6] Müslim, Kader, 34; İbn Mâce, Mukaddime, 10; Müsned, 3/366
