Calitățile de lider
Odimensiune deosebită a rațiunii Profetului nostru este rezolvarea cu ușurință și abilitate a tuturor problemelor cu care se confrunta – în orice domeniu ar fi acestea – și această particularitate este una dintre dovezile care indică profeția Sa.
Pentru un lider capabil și priceput există unele lucruri importante. O parte a acestora le putem înșira astfel:
1. Nici unul din mesajele transmise de către lider să nu vină în contradicție cu viața și el să fie sigur de valabilitatea mesajelor sale astăzi, ca și mâine.
Un om, atunci când relatează un eveniment fără a se teme și fără a șovăi, iar când povestește nu se teme că minte, înseamnă că este sigur de sine. Și liderul, în mesajele pe care le prezintă, să poarte același sentiment de siguranță și să creadă în adevărul mesajului mai mult decât într-un eveniment pe care l-a văzut cu ochii săi. Pentru a reuși nu este suficientă nici convingerea sa. În același timp, este necesar ca acest mesaj să nu vină în contradicție cu viața. Adică, mesajele transmise, în interiorul roții vieții ce se învârtește, să fie valorificate în contul său.
2. Liderul să insiste asupra comunicărilor sale. Mai cu seamă să-și concentreze activitatea asupra formării omului, să fie preocupat mereu de elementul uman și cultura să primeze în activitatea sa.
3. Liderul să-și cunoască foarte bine colaboratorii. Să știe foarte bine pe cine să tragă la răspundere, pe cine să se bazeze și în ce măsură, cui să-i încredințeze o anumită sarcină. Pe lângă toate acestea, să armonizeze în așa manieră desfășurarea acțiunilor planificate, încât și cel mai activ om să nu fie neliniștit de rapiditatea acestora.
În mod deosebit, liderul să prevadă de astăzi ce va fi mâine și să planifice în funcție de acest lucru ce are de făcut, încât acțiunile planificate astăzi să nu împiedice realizarea celor de mâine. În caz contrar, activitățile de mâine și cele de astăzi vor lucra unele împotriva celorlalte.
Da, un lider adevărat să stabilească de astăzi ce va fi în anii următori, în funcție de evoluția evenimentelor din cadrul comunității; surprizele de mâine să nu afecteze acțiunile de astăzi.
4. Liderul să fie deschis în rezolvarea tuturor problemelor cetățenilor. Aceste probleme pot fi personale, familiale, administrative, juridice, sociale și economice. Liderul ar trebui să le rezolve cu mare ușurință.
5. Propunerile, directivele și principiile expuse de lider să fie aplicabile. Un lider capabil se ferește întotdeauna de propuneri utopice, ce nu pot fi aplicate. În același timp, liderul este un om care, înaintea tuturor, trăiește conform propunerilor sale și respectă în cele mai mici detalii ceea ce a propus.
O altă chestiune importantă este: principiile de bază care constituie scopul vieții liderului să nu se uzeze cu timpul și să-și păstreze viabilitatea, în așa fel, încât atunci când omul apelează la el, să ia aceste norme, ca și cum ar sorbi din cișmeaua vieții și să găsească în ele leacul pentru toate necazurile. Cu trecerea anilor, a secolelor, aceste fundamente să nu se schimbe, dimpotrivă curgerea timpului să le confere strălucire și să le înnoiască.
Aceste lucruri fundamentale pe care le căutăm într-un lider capabil și din care am enumerat câteva elemente, luate în totalitate, ne fac să vedem și să observăm că, cel mai capabil lider al lumii, stăpân al unei rațiuni mărețe este Măritul Muhammed (sas). Deoarece El este o personalitate deosebită și de excepție, care a posedat și a reprezentat în cel mai înalt grad toate calitățile pe care le-am enumerat. Nu este posibil a indica o altă persoană asemănătoare Lui.
De altfel, acest adevăr acceptat de către noi ca imam, occidentalii au început astăzi să-l descopere prin intermediul computerelor – m-aș bucura dacă ceea ce descoperă i-ar convinge.
Realitatea acestei demonstrații, care pentru unii reprezintă o surpriză, este: vor fi luate diferite persoane, calitățile care-i fac mari vor fi stabilite, apoi vor fi introduse într-un computer. La urmă, va fi determinat care dintre candidați este mai mare.
Iată că, în urma unei susținute munci și ca rezultat al unor repetate încercări, ecranul computerului va scoate în evidență persoana câștigătoare. Acesta va fi tabloul de onoare al omenirii, Domnul Tuturor Sufletelor (sas). Și El a fost un om, dar n-a trăit ca un om. A fost cel mai mare lider, cel mai mare conducător, cel mai mare vizionar și s-a născut astfel și a trăit astfel.
Dacă doriți, acum să aprofundăm prin exemple concrete problemele prezentate mai sus:
Profetul nostru a transmis asemenea mesaje, încât niciunul nu a venit în contradicție cu viața și nu s-a opus vieții. A fost sigur pe fiecare cuvânt rostit, niciodată nu a șovăit și nu a arătat îngrijorare. În cuvintele sale sunt deslușiri începând cu cerul și pământul, apoi despre rai și iad, despre primul om și sfârșitul lumii.
A relatat cu grijă în special evenimentele referitoare la drept-credincioșii Săi, dând și nume. Le-a relatat de parcă le-ar fi vizionat pe ecranul unui televizor, fără a arăta vreun semn de dificultate.
Da, El era sigur de ceea ce istorisea; deoarece Cel Drept, Coranul cel Sfânt, İmamul au expus aceste evenimente în fața ochilor Lui, făcându-L să observe tabloul destinului. Iar El vedea și povestea. Luând în considerație acest lucru, desigur că, principiile enunțate de o asemenea Persoană vor avea o viață veșnică.
Ce frumos zice Necip Fazıl, sultanul poeților:
„Desigur, ziua de mîine e-a noastră,
Răsare și apune soarele, veșnicia e-a noastră.”
Prin aceste cuvinte, poetul nostru redă încrederea și siguranța unui om care are credință. Aceste cuvinte capătă o deosebită profunzime dacă sunt explicate conform ideilor Profetului nostru. Soarele poate să răsară și să apună, zilele, lunile și veacurile să treacă, dar mesajele aduse de Măritul Muhammed (sas) vor rămâne nemuritoare.
1. El era sigur pe sine și hotărât
İbn-i İshak (ra) relatează: Koreișiții au apelat la Ebu Talib pentru a face o înțelegere cu Profetul nostru. Ebu Talib își chemă nepotul și îi zise: „Aceștia sunt domnii Koreișiți. Vor să facă o înțelegere cu tine. Au venit aici pentru a-ți cere unele compensații, iar ei la rândul lor, vor acorda compensații.
Mesagerul lui Allah era foarte sigur pe sine și știa bine ceea ce vrea să ceară. Le-a zis: „Eu vreau de la voi doar un cuvânt. Dacă veți rosti acest cuvânt, toată Arabia va fi a voastră și toți oamenii vor veni lângă voi.„
Solii s-au bucurat și ziseră cu emoție: „Jertfă să ne fie viața! Spune, care este acel cuvânt?” Cu demnitate și seriozitate Mesagerul lui Allah zise: Nu există o altă divinitate, afară de Allah, și continuă: Atunci când veți rosti aceste cuvinte, veți stăpâni Arabia și toată omenirea va alerga spre voi.[1]
Și au alergat…
Până la această națiune nobilă, cât de multe state și națiuni n-au alergat! În special, această națiune care s-a trezit foarte devreme la realitate și văzând cum Măritul Muhammed (sas) dă naștere la lumină precum soarele, a alergat spre El fără a pierde vremea, cu unsprezece secole în urmă.
Gândiți-vă că, în decurs de un an, oameni din o mie de corturi devin musulmani toți odată, fără a fi constrânși. Rezultatul acestei sincere aderări a fost faptul că, timp de zece epoci El a purtat stindardul cauzei marii uniuni în lumea întreagă. Ca și primii săi înaintași, Hamza, İbni Cahș, Mus’ab, Zübeyr, El a venit de la poalele Himalaiei și și-a asumat sarcina de a purta stindardul unui conflict ce va dura secole. Cu profundul său spirit și rațiune, a apărat credința. (Fie ca Allah (cc) să facă în așa fel, încât această națiune nobilă să rămână pe calea slujirii credinței și a lui Allah!.
Da, Măritul Mohamed Mustafa (sas), cu încredere și siguranță, prezenta mesaje ce se potriveau întocmai vieții. Atunci când le înfățișa era sigur de prezent, era sigur de viitor…și zicea: „Mâine voi veți fi stăpâni peste toți arabii. Iar Kaaba, sanctuarul sacru, va deveni loc de circumambulare pentru toți.” Și, la timpul lor, tot ceea ce spusese se realiza întocmai.
Astăzi nu numai Kaaba, ci și luminosul Lui mormânt a devenit loc de pelerinaj al credincioșilor. În fiecare an, milioane de oameni zboară ca niște fluturi în jurul aurei sale luminoase.
În ziua în care Mesagerul lui Allah a rostit aceste cuvinte, încă nu exista nici un indiciu în acest sens. Da, pentru un lider, un conducător, este foarte importantă garantarea încrederii în cuvintele sale și, în primul rând, el să fie convins de acest lucru.
Cu o altă ocazie menționasem întâmplarea referitoare la Adiy b. Hâtim, relatată de Hâkim în „Müstedrek„. Cu voia dumneavoastră, vă voi reaminti acest subiect. Așa cum am zis mai sus, Adiy era fiul lui Hâtim-i Tâi. Hâtim era vestit pentru generozitatea sa.
Iată că, acest Adiy ne relatează următoarea întâmplare: „Stăteam împreună cu Mesagerul lui Allah. În încăpere a intrat un om, care s-a plâns de tâlhari, zicând: „Sunt jefuite caravanele, sunt luate mărfurile. Prădăciunile se înmulțesc și seceta pârjolește totul, iar oamenii sunt distruși.„
După ce acesta și-a prezentat plângerea, Mesagerul lui Allah s-a întors către mine și a zis: „Adiy, tu cunoști Hira?” Eu am răspuns: „Nu. O, Mesagerule! Nu am fost niciodată acolo. Dar cunosc locul.” Mesagerul lui Allah a continuat: „Dacă vei avea zile, ai să vezi că, foarte curând, o femeie călare pe cămila sa va pleca de una singură din Hira și va veni la Kaaba pentru circumambulare.„
În sinea mea mi-am zis: „Cum să aibă loc o asemenea călătorie, când sunt atâția tâlhari?” Mesagerul lui Allah a zis mai departe: „Da, Adiy, dacă vei trăi, ai să vezi! Într-o zi, toate comorile lui Kisra vor trece în mâinile drept-credincioșilor mei.„
Eu am întrebat cu uimire: „Este vorba de Kisra, fiul lui Hürmüz?„
Mesagerul lui Allah a zis: „Da, Kisra, fiul lui Hürmüz.„
Apoi, Adiy își continuă relatarea: „Jur pe Allah că am văzut tot ceea ce spusese în acea zi Mesagerul lui Allah și am fost martor la acele evenimente. A mai spus ceva referitor la Ziua de Apoi. Sper și am credința că voi vedea și acel lucru.„[2]
Iată că, Mesagerul lui Allah își prezintă mesajele în fața oamenilor cu o extraordinară încredere și siguranță și în nici una din ele nu există un indiciu de îndoială și ezitare. De altfel, tot ceea ce vestise se realiza, la timpul potrivit, prin mărinimia și binefacerea lui Allah (cc).
2. Cei bogați solicită privilegii
La începuturile İslamului, Mesagerul lui Allah era înconjurat de nevoiași.
Dintre aceștia, cei mai mulți erau tineri. Vârstnicii care se complăceau în blasfemie, erau îndărătnici față de Mesagerul lui Allah. De fapt, când și-a făcut apariția versetul: „Și-i vezi pe oameni intrând în religia lui Allah în cete.” (Nasr [Ajutorul], 110/2), au simțit și ei necesitatea de a-l accepta pe Mesagerul lui Allah și l-au acceptat, dar la început în jurul Lui erau numai tineri. Erau tineri nevoiași!..
Cei care se considerau mari în rândul idolatrilor din Mecca, nu erau deloc încântați de această situație. Ei apelau des la Mesagerul lui Allah și îi cereau să nu mai vină nimeni, mai ales nevoiași, precum Bilâl, Ammar, Yâsir, Habbab. Ei erau personalități de seamă și nu puteau sta alături de gloată.[3]
Poate că ei, datorită faptului că revendicau poziția pe care o aveau în mijlocul comunității acelor zile, considerau acest lucru o cerere foarte logică. Numai că, situația nu era după cum presupuneau ei.
Ei să creadă în continuare că o asemenea propunere va fi acceptată cu satisfacție, căci Allah (cc) îl prevenise și-l pregătise pe Cel Iubit: „Nu-i alunga pe cei care Îl imploră pe Domnul lor, dimineața și seara, dorind Fața Sa. Ei n-au să-ți dea ție nici o socoteală, iar tu nu ai să le dai lor nici o socoteală. De-i alungi, vei fi dintre nedrepți.” (En’am [Vitele], 6/ 52).
Tu ești un om foarte cumpătat! Alungându-i de lângă tine pe cei sărmani, nu poți să te implici în lucruri mărunte precum așteptarea călăuzirii idolatrilor. Deoarece acest lucru înseamnă tiranie…și tu ești foarte departe de tiranie!
Da, îndepărtarea sărmanilor numai pentru a-i mulțumi pe idolatri, era cea mai mare tiranie…și Allah de la început luase sub chezășie pe cel mai mare om al dreptății.
Acest important subiect este studiat în Sura Grota: „Rămâi cu cei care, dimineața și seara, Îl cheamă pe Domnul lor, căutând spre Fața Sa. Ochii tăi să nu se desprindă de ei căutând poleiala Vieții de Acum. Nu-i da ascultare celui a cărui inimă am făcut-o nepăsătoare la amintirea Noastră, căci el își urmează poftele, iar purtarea lui este desfrânată.” (Kehf [Grota], 18/28).
Coranul Îi zicea: Dimineața și seara să fii împreună cu cei care spun „Allah” în acțiunile, gândurile și simțirile lor; și nu-ți îndrepta privirile asupra altora! Mereu să rămâi cu ei! Căci îndurarea lui Allah (cc) este cu ei. Nu-ți desprinde ochii de ei. Allah (cc) atunci când se îndură de omenire, se uită la Ammar și se îndură…se uită la Yâsir și se îndură…se uită la micuțul Ali și se îndură…se uită la Habbab cu milă și se uită la İbni Mes’ud și Îi este milă. Ei sunt oamenii de pe pământ asupra cărora sunt ațintite privirile lui Allah (cc). Ei sunt ca niște paratrăsnete în alungarea necazurilor și a nenorocirilor. Caută să fii împreună cu ei!
Coranul rostea acestea într-o perioadă în care în jurul Mesagerului lui Allah nu se aflau decât trei-cinci sărmani. Dar El, chiar și în acea perioadă era sigur de viitor și credea că toți, chiar și acei oameni îndărătnici, oamenii Egiptului, se vor potoli și vor îmbrățișa İslamul și vor adopta Coranul. Luând în considerare acestea, pentru ce să-i alunge pe cei din preajma sa!
Și cum putea Mesagerul lui Allah să-i îndepărteze, când personal a zis: „Celor trei oameni le este dor de rai: Ali, Selman și Ammar…„[4]
Da, când tuturor le este dor de rai, raiului îi este dor de ei…îndrăgostitului de iubită, ochilor de frumusețe, conștiinței de a vedea.
Stăpânul Lumilor știa de la început că, aceste prime persoane care-l înconjurau, acești oameni sărmani erau aceia care vor face o revoluție de dimensiuni universale și fiecare pas făcut era în conformitate cu acest lucru. Nu se îndoia deloc de faptul că, într-o zi și orientul, și occidentul vor capitula în fața adevărurilor aduse de El. Era sigur de cuvântul Celui Drept și avea încredere.
A respins cererile idolatrilor. Nu le-a dat nici o atenție. În schimb, a avut grijă de oamenii slabi și sărmani, i-a onorat acceptându-i în preajma sa.
3. Elementul uman nu poate fi neglijat
În timpul măreței sale vieți, Mesagerul lui Allah niciodată nu a neglijat elementul uman. Atunci când o parte din oameni mergeau la luptă, pentru a nu sărăci viața sprituală și de cunoaștere a comunității, subiectele legate de cunoaștere și cultură și-au păstrat locul. Nici nu se putea altfel.
În Coranul cel Sfânt se spune: „Nu se cade credincioșilor să plece cu toții la luptă. De ce n-ar merge doar câțiva din fiecare tabără ca să învețe Legea și apoi să-și prevină poporul când se vor întoarce la el? Poate se vor păzi!” (Tevbe [Căința], 9/122).
Da, atunci când drept-credincioșii luptă, în urmă să rămână un grup de oameni, care să învețe religia, ca la rândul lor să-i învețe pe cei ce se vor întoarce. Da, chiar dacă a merge la luptă este obligatoriu, ușile sălașului vostru de știință și cultură să fie larg deschise. Dacă în perioada în care dușmanul v-a înconjurat din toate părțile, se vor închide sălașele de cultură și cunoaștere și toată lumea va fi trimisă la luptă, chiar dacă lupta va fi câștigată din punct de vedere material, multe lucruri vor fi pierdute în domeniul științei și culturii.
De aceea, İslamul, chiar și în asemenea situații excepționale, poruncește ca unii oameni să nu participe la lupte, ci să muncească în numele științei și culturii. De aici reiese faptul că, chiar și în momentele cele mai critice, Mesagerul lui Allah nu a neglijat stimularea științei și culturii; cei care nu au plecat la luptă, s-au dedicat științei; iar cei care au plecat, au primit asigurări de la cei rămași.
Așa cum am relatat mai sus, dacă la început numărul celor care știau să scrie și să citească era cât degetele de la o mână, după douăzeci de ani nu rămâsese nici un om care să nu știe să scrie și să citească. Un astfel de rezultat s-a obținut numai datorită eforturilor și muncii Mesagerului lui Allah în acest domeniu.
Da, niciodată El nu a neglijat elementul uman și a știut cum să formeze oameni sănătoși în toate privințele, a știut să formeze o națiune sănătoasă, i-a învățat și pe alții, a poruncit să se învețe, teoria a transformat-o în practică și precum un profesor, a format elevi, construind o comunitate a științei și credinței într-o lume moartă.
Da, o comunitate deschisă către știință, cugetare și tehnică este condusă de oameni pe măsura lor și acești oameni formează miezul și crema comunității. Așa cum caimacul de pe suprafața laptelui este tot lapte, tot așa și știința care fierbe dedesupt dacă este cugetare și tehnică, deasupra se va forma caimacul ce aparține lor.
Mesagerul lui Allah a redat foarte concis această chestiune: „Așa cum sunteți, așa veți fi conduși.„[5]
4. O țară prosperă cu oameni cultivați
Există multe versete care poruncesc și îndeamnă la preocuparea față de elementul uman. Dacă le-am cunoaște pe toate, putem înțelege mai bine importanța pe care o acordă omului religia islamică. Numai că noi, deoarece nu ne gândim deocamdată să tratăm acest subiect, vom aborda câteva versete pentru a vă face o idee:
„Poate va ieși din voi o adunare care îi va chema pe oameni la bine și le va porunci cuviința și îi va opri de la urâciune: aceștia vor fi cei fericiți.” (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/104).
„Voi sunteți cea mai bună adunare ivită dintre oameni: voi porunciți cuviința și opriți urâciunea. Voi credeți în Allah.” (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/110).
Acest verset, ca și altele asemănătoare, din punct de vedere al relevării importanței pe care o acordă İslamul omului, este foarte semnificativ. İslamul a abordat inima, spiritul, simțurile, sentimentele și gândirea și le-a direcționat în scopul creației. Nici o neglijare… nici un dezechilibru…călătoria cu totalitatea acestor simțuri…și, cu ajutorul acestora, observarea existenței dincolo de văl.
De-alungul vieții sale, Mesagerul lui Allah nu a neglijat deloc acest lucru, deoarece este foarte important pentru un călăuzitor. Există atâția călăuzitori, care, acolo unde se așteaptă la victorie cu ajutorul oamenilor lor și a posibilităților, sunt întâmpinați de un fiasco. Mai precis, nu pot scăpa le falsuri pentru întărirea victoriei.
Cei care, profitând de starea sufletească a maselor, scot în stradă națiunea, poate că apreciază această senzație. Dar, acest lucru nu are importanță în acțiunile de lungă durată. De altfel, Mesagerul lui Allah nu s-a gândit să adune oamenii în jurul său cu ajutorul sentimentelor și a emoțiilor.
Deoarece cei adunați, datorită unui sentiment, pot fi împrăștiați datorită altui sentiment și pot să-l lase de unul singur. Pe când oamenii din jurul Mesagerului lui Allah nu l-au lăsat nici în cele mai grele timpuri. Nu numai că nu l-au abandonat, ci au considerat un scop al vieții lor să moară și să devină martiri în numele Lui.
Da, dacă o țară este prosperă, ea este prosperă împreună cu oamenii ei și, Mesagerul lui Allah a făcut acest lucru. Faptul că, oamenii pe care i-a trimis în diferite locuri ale lumii nu au dat greș în guvernarea statelor și națiunilor pe care le-au condus și nici în deschiderea unor școli și medrese, arată că Mesagerul lui Allah a format foarte bine oamenii pe care i-a luat în grija sa și, mai presus de orice, a dat importanță omului…
[1] İbn-i Hișam, Sîre, 2/58, 59; İbn-i Kesir, el-Bidâye, 3/150-151; Müsned, 1/362; Müstedrek, 2/432; İbn-i Sa’d, Tabakât, 1/202
[2] Müstedrek, 4/518; Müsned, 4/257
[3] İbn-i Kesir, el-Bidâye, 3/129
[4] Tirmizî, Menâkıb, 34
[5] Kenzü’l-Ummâl, 6/89
