Atitudinea dreptcredincioșilor este determinată de puterea credinței lor. Dacă mesajul este transmis în mod corect, atunci o atmosferă care duce la dialog poate fi creată atât printre noi cât și în întreaga lume. Trebuie să abordăm acest aspect, ca de altfel orice altă problemă, așa cum ne învață Coranul și așa cum ne-a învățat Profetul. Allah ne spune:
Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriți (Al-Baqara 2:2).
Vedem în continuare cine sunt cei smeriți:
Care cred în cele nevăzute și plinesc Rugăciunea și din ceea ce le-am dăruit fac milostenie. Și care cred în ceea ce ți-a fost pogorât ție și în ceea ce a fost pogorât înaintea ta și în viața de Apoi ei se încred (Al-Baqara 2 : 3-4).
Într-un stil lin și ocolitor, Coranul îi îndeamnă pe oameni să primească Profeții de mai înainte și cărțile lor. Faptul că o astfel de condiție este pusă chiar la începutul Coranului mi se pare extrem de semnificativ din punctul de vedere al stabilirii dialogului cu credincioșii evrei și creștini. Într-un alt verset, Allah ne poruncește:
Nu discutați cu oamenii Cărții decât în felul cel mai frumos… (Al-Ankabut 29 : 46).
Coranul ne înfățișează aici metoda, modul de abordarea și comportamentul pe care trebuie să-l adoptăm. Bediüzzaman clarifică foarte bine aceste aspecte: “Cei care se bucură de înfrângerea adversarului într-o dispută au sufletele nemiloase”. Tot el ne explică în continuare: “Când îți înfrângi adversarul, nu câștigi nimic. Când tu însuți ești înfrânt, ți-ai corectat o greșeală”.
Dezbaterea nu trebuie să aibă drept scop satisfacerea propriului ego. Scopul dezbaterii trebuie să fie acela de a scoate la iveală adevărul. Dacă privim disputele politice, al căror singur scop este înfrângerea adversarului, înțelegem de ce nu pot avea nici un rezultat pozitiv. Pentru ca adevărul să iasă la iveală, dezbaterea de idei trebuie să se bazeze pe principii cum ar fi înțelegerea, respectul și dragostea de dreptate. O regulă a Coranului este aceea că dezbaterea nu poate avea loc decât într-o atmosferă care înlesnește dialogul.
Dacă recitim versetul de mai sus (29 : 46), vom remarca aceste cuvinte: « afară de aceia dintre ei care sunt nelegiuiți [cu voi]! » Neleguirea sau nedreptatea sunt menționate și într-un alt verset:
Cei care cred și nu amestecă puritatea credinței lor cu nedreptatea, aceia sunt în siguranță și ei sunt bine călăuziți (Al-Anam 6 : 82).
Pe baza interpretării acestui verset de către Profet, a-I face lui Allah părtași înseamnă a da dovadă de necredință și de dispreț față de univers. Cea mai cumplită tiranie este aceea de a-ți înăbuși în propria-ți constiință toate vocile care îl exprimă pe Allah. Tirania mai înseamă și comiterea de nedreptăți împotriva celorlalți, asuprirea lor și impunerea propriilor tale idei. În acest sens, pentru că tirania presupune politeism și necredință, ea este un și mai mare păcat. Nu toți politeișii și necredincioșii sunt și nelegiuiți, în sensul de mai sus. Dar aceia care îi asupresc pe alții, care se înarmează pentru a comite răul și care încalcă drepturile altor oameni, tot așa cum încalcă și dreptatea lui Allah, vor trebui să dea socoteală.
Nu ne este îngăduit să ne purtăm cu violență față de oamenii Scripturii care nu sunt asupritori, și nici să le dorim distrugerea. Un astfel de comportament nu este islamic. Este contrar regulilor și principiilor Islamului, ba chiar se poate spune că este un comportament anti-islamic. Coranul ne spune:
Allah nu vă oprește să faceți bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, și nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fiți foarte buni și drepți, căci Allah îi iubește pe cei drepți (Al-Mumtahana 60 : 8).
Acest verset a fost revelat atunci când o femeie venită din părți străine l-a întrebat pe Profet dacă e bine să-și primească mama, politeistă, care urma să călătorească de la Mekka la Medina pentru a-și vizita fiica. Versetele ne arată că întâlnirea dintre mamă și fiică era un lucru cât se poate de îngăduit și că Asma trebuia să se poarte cu bunătate față de mama ei. Vă las pe voi să hotărâți ce atitudine veți adopta față de cei care cred în Divinitate, în Ziua Judecății și în Profeți.
Sunt sute și sute de versete în Coran care ne vorbesc de dialogul social și de toleranță. Dar trebuie să fim cu băgare de seamă și să păstrăm un echilibru în toleranța noastră. Să fii milos cu șarpele veninos înseamnă să fii hain față de cei pe care șarpele i-a mușcat. Să pretinzi că “umanismul” este mai îndurător decât Îndurarea Divină este o lipsă de respect pentru îndurare și o încălcare a drepturilor celorlalți. Cu câteva excepții specifice, Coranul și Sunna propovăduiesc mereu toleranța. Această toleranță se extinde nu numai asupra oamenilor Scripturii, ci, într-un sens mai larg, asupra tuturor oamenilor de pe acest Pământ.
