El este omul unor existențe diferite
Sărmanul om al zilelor noastre, deoarece și-a pierdut măsura valorii în multe privințe, și poziția, atitudinea lui, gândirea față de profeți, și, în special față de sultanul profeților, Muhammed (s.a.s), toate acestea sunt cu totul răsturnate. În schimb, nu este deloc corect să-L apreciem, ca pe orice individ, din prisma criteriilor omenești. Chiar nici nu este posibil. Deoarece, El este un om care a fost trimis în scopul de a modela din nou fața universului, pentru a deschide omenirii noi orizonturi, fiind înzestrat cu un spirit de excepție, cu capacități și puteri excepționale…și aprecierea Lui depășește criteriile noastre.
Din aceste considerente, oricine ar relata orice, nu poate reda totul despre El. Hassan b. Sabit, unul din cei care L-au înțeles cel mai bine, zice: „Eu, prin cuvintele mele, nu l-am elogiat pe Muhammed (s.a.s), dar mi-am lăudat cuvintele prin El.”
Într-adevăr, în toate acele cuvinte, care conferă frumusețe tuturor cuvinte-lor frumoase, se află frumusețea sufletului Său. Or, expunerea noastră nu-L va îmbogăți cu nimic. Cu chibzuială, și Farazdak va folosi același cuvânt…și, marele cugetător al secolului va rosti aceleași cuvinte pentru Coran: „Forma veridică a Coranului eu n-am putut-o înfrumuseța, n-am reușit să-i redau o formă mai frumoasă. Poate că, frumoasele adevăruri din Coran, mi-au înfrumusețat și îmbunătățit și mie interpretarea.”[1]
Toate acestea sunt rezultatul împărtășirii aceluiași sentiment și aceleiași idei. Toți sunt cei care s-au inspirat din aceleași surse și au redat aceleași lucruri prin formulări diferite; ceea ce au lăsat unii, alții le-au explicat în detaliu; unii au poetizat, dar s-au rotit în jurul aceleiași axe. Și noi î-L preamărim peste tot, trăim privilegiul de a fi credincioșii Lui și ne exprimăm entuziasmul: oricât am mulțumi și i-am arăta recunoștința noastră Stăpânului nostru, este puțin lucru, deoarece ne-a onorat cu cea mai mare binecuvântare și ne-a făcut credincioșii lui Muham-med Mustafa (s.a.s). Aceasta este o virtute divină, calitate pe care o acordă celui pe care-l alege și în măsura în care dorește. Dar este atât de vastă, încât nu poate fi măsurată sau cântărită cu nicio măsură omenească. Da, este o mare a binefacerii fără țârmuri, destinată nouă.
Problema are și un alt sens, așa încât, nu pot să-l exprim fără a pune unele întrebări: oare suntem stăpâni pe tronul inimii, care să se potrivească cu Domnul nostru? Inimile noastre sunt deschise în orice clipă pentru El? Atunci când stăm, când ne ridicăm, când mâncăm, când bem și prin toate acțiunile noastre, gândul la Mărețul Muhammed ne stăpânește inima și gândul? Viața noastră, în totalitatea sa, urmează linia trasată de El?
Dacă răspunsul nostru este afirmativ, atunci se poate spune că „ne-am atins scopul”. Putem spune că, frumosul și luminosul Său chip ne împodo-bește visul și imaginația și, ca urmare, noi ajungem în starea de comunitate a profetului. O comunitate care moralicește devine cinstită prin moralitatea Lui, împodobindu-și fiecare stadiu al vieții prin modestia Lui, devine un element de echilibru pe pământ. Am convingerea că, dacă n-am ajuns să găsim acest echilibru, există o singură cauză; aceasta este faptul că încă n-am atins nivelul spiritual al profetului.
El este un om creat special spre a ne fi încredințat nouă. Faptul că este om și face parte dintre noi, este pentru noi o mare fericire. Deoarece, până și paradisul, datorită respectului Său, a câștigat prestigiu. Luând în considerație acest lucru, pentru noi cea mai mare îndatorire este de a putea relata despre El potrivit măreției Sale.
Desigur că, omenirea va fi o adevărată omenire numai atunci când îl va înțelege pe Domnul nostru și se va atașa de El. Și eu mi-am exprimat intenția în acest sens. Dar, de la început am mărturisit faptul că nu sunt viteazul din câmpul de luptă, predicatorul din amvon. Atâta doar că am dorința de a mă strădui de a-L face înțeles…și iată că toată priceperea mea constă în sinceritatea abordării acestui subiect…
Multă vreme am cugetat că sunt ca un câine de pază, kıtmîr, la ușa Lui, găsindu-mi în acest lucru o consolare, dar cu trecerea zilelor, mi-am pierdut în parte speranța. Apoi mi-am zis mie însumi: „Dacă, în loc să fiu creat precum un om, aș fi fost creat ca un fir de păr pe trupul Lui sfânt. Da, dacă aș putea să fiu aproape de un asemenea om, care este onorat cu binefacerile deosebite ale Celui Drept…În felul acesta am gândit mult timp. Dar, am înțeles că nu am meritul la o asemenea onoare, pe măsură ce L-am cunoscut mai bine.
Acum, toată dorința și doleanța mea constă în a mă găsi în mijlocul comunității Lui. Am marea speranță că, Cel Drept nu-l va lipsi de protecția Sa pe un om care se află într-o asemenea comunitate și-l va include în acea colectivitate, zicând: „Ei formează o așa comunitate încât, oricine este cu ei, se va bucura de roadele acesteia.„[2]
Da, cu toate acestea, am intenția de a relata despre această personalitate măreață. Toată strădania mea este de a arunca o scânteie, care să aprindă în inimile urmașilor focul iubirii pentru El. Ce se poate spune? Voi spune precum furnica care și-a propus să meargă în pelerinaj! Speranța mea este de a muri pe această cale…El este omul unor existențe cu totul aparte. Noi trebuie să ne stră-duim de a ne potrivi după liniile și frecvența Lui. După ce s-a sigurat acest lucru, încep covorbirile deschise și cele cifrate. Comanda o va da Mesagerul lui Allah în persoană. El va lua în mâinile sale conducerea. Însă caracteristica comunității și societății pe care El o va conduce este eliberarea de înalte, profunde și felurite explicații și descrieri, în așa măsură, încât să transmită îngerilor invidie.
Poate că unora cuvintele noastre să nu li se pară obiective. Ce trist; după ce, în fiecare zi, trei-cinci tineri cu o înfățișare strălucitoare, au luat, moralicește, vești bune de la Mesagerul lui Allah! Și, din nou, după ce unii afirmă fără perdea, fără să fie necesar, de-a dreptul, că sunt în relație cu El în lumea mărturiei!
Prin spiritualitatea și, după unii, prin materialitatea Sa luminoasă, El este printre noi. İmamul Suyutî afirmă că s-a întâlnit personal cu Mesagerul lui Allah de peste șaptezeci de ori.
Desigur că El n-a murit în sensul în care înțelegem noi moartea; și-a înlo-cuit doar existența. Este greșită perceperea morții Lui ca orice moarte a oricărui om. Deoarece, Coranul spune că, treapta de martir la care au ajuns unii să nu fie numită moarte, cu toate că este o poziție cu două grade mai jos decât cea de profet. Dacă este așa, cum este posibil să zici El „a murit” în sensul în care noi înțelegem? Da, putem să spunem doar faptul că El a trecut la o altă existență. Din această cauză, cei a căror privire poate să pătrundă în alte existențe, au posibilitatea să-L observe, văzându-L personal…
Cei care, eliberându-se din temnița trupului și a materialității, ajung la stadiul de existență prin inimă și suflet, pot trăi în același timp în trecut și viitor. Iată că, oamenii ecelei existențe, pot să stea cu voi, dar, în același timp pot fi lângă Mesagerul lui Allah, în era fericirii. Oamenii sfinți, dervișii, numiți ebdâl, în același timp se pot afla în mai multe locuri. De aceea, El, Sultanul Profeților, pentru ce să nu fie prezent și în lumea de apoi, și în lumea de azi, și lângă noi, și lângă îngeri și profeți? Este prezent și va fi prezent mereu!..
Tot ceea ce am relatat până acum, intenționez să folosesc ca bază pentru relatările mele viitoare. Atunci când ne referim la Profeți și mai ales la Profetul nostru, este foarte împortant din ce punct de vedere ne uităm și cu ce intenție. Dacă perceperea și înțelegerea Măritului nostru Profet și a sfinților, a oamenilor credincioși, sinceri și curați și a celor apropiați lor, cere chiar o puritate sufleteas-că și o inimă curată, atunci, în climatul cețos-noros al lumii materiale, cum pot fi profeții percepuți și înțeleși?..
Atunci când ne străduim să înțelegem aceste lucruri, trebuie să fim atenți la interpretarea lor, cu toate cuvintele frumoase folosite. Însă, pentru a înțelege mai bine personalitatea Mărețului Muhammed, este nevoie ca atenția să fie sporită de câteva ori. Evident este faptul că, fiecare după puterea de pătrundere a inimii sale, va vedea și va percepe ceva…și nimeni, în totalitate, nu va putea să-L înțeleagă în toată semnificația Sa. După cum reiese din cuvintele lui Busayrî:
„Oameni adormiți, ce trăiesc în vis, consolându-se,
Cum pot oare ei percepe adevărurile despre El!”
[1] Bediüzzaman, Mektu-bat, p. 370
[2] Müslim, Zikr, 25; 2 / 252, 383
