Geniile care s-au format sub ambianța lui
Mesagerul lui Allah a stabilit foarte bine forțele care vor menține statul în picioare prin orizontul confirmat de revelație și le-a folosit la locul potrivit fără a le risipi. El a format demnitari militari, a fost cel care a deschis căile spre spiritul ce înflăcărează gândirea științifică, propovăduitorul unor aprofundări ce au determinat înalte țeluri ideilor estetice.
În timpul său, El a format o serie de demnitari militari, iar după aceea, pe întinsa cale a cuceririi lumii, s-au format mari demnitari militari de la Hâlid la Ukbe, de la Ukbe la Ahnef, de la Ahnef la Tarik, apoi la Muhammed bin Kasım, încât dacă priviți din acest punct de vedere sursa și arhitectul acestor mari înfaptuiri, ați crede că El s-a ocupat numai de oștire.
Mulți cercetători precum Akkad din zilele noastre, văd epoca fericirii ca pe o arie de talente deschisă geniului. Da, „Școala Măritului Mohamed” este o unică școală care a ridicat talente.Toți cei care au trecut prin această școală, și-au putut dezvolta și supradota, în măsura în care le-a permis natura, toate facultățile mentale și sufletești.
Măriții Ebu Bekir, Ömer, Osman, Ali (r.a.) sunt genii în domeniul militar, administrativ și științific. Halid, Sa’d, Ebu Ubeyde, A’lâu’l-Hadramî, Ka’ka sunt genii în domeniul militar. Și, de regulă, datorită numărului lor, care se situează la ordinul sutelor, acea epocă luminoasă este percepută ca o epocă a geniilor.
Pe drept cuvânt, acea epocă a fost una de aur, în care au fost valorificate și dezvoltate talentul și capacitatea omenească, fără a fi irosite nici un pic, în care au înflorit sute de genii.
Ukbe bin Nafi, care a trecut sub suveranitatea İslamului Africa de la un capăt la altul, dacă nu este un geniu, atunci cine poate fi? La vârsta de cincisprezece ani, Ukbe s-a săltat pe cal și și-a asumat mari responsabilități pe timpul diferiților califi. El este renumit datorită faptului că a pus stăpânire pe toată Africa până la Oceanul Atlantic. El ajunge călare până la oceanul pe care arabii îl denumesc „Oceanul Întunecat” și zice: „Allah, această mare mi s-a ivit în cale; dacă nu s-ar fi ivit, ți-aș fi dus Onorata Nume dincolo de mări!„[1]
Un sclav berber, pe nume Târık bin Ziyad, format la aceeași școală, a fost un comandant de oști genial. Cu un efectiv de douăsprezece mii de oameni învinge într-o după amiază armata spaniolă compusă din nouăzeci-o sută de mii de ostași, ajungând până la palatul regelui din Toledo.[2] Și el este un geniu. Și A’lâu’l-Hadramî a fost un geniu și pe timpul Măritului Ömer (ra) s-a spus: „Nu avem unde să folosim atâția genii.” Acest geniu, care a suportat chinul așteptării la Bahreyn, a avut o viață plină de pilde. Istoricii spun că dacă-l iei pe Halid și-l pui în locul lui A’lâ sau îl iei pe A’lâ și-l pui în locul lui Halid, nu va fi nici un gol.
Cum a fost posibil? Cum s-au ivit deodată atâția genii într-o singură parioadă? Sa’d ibni Ebi Vakkas era un geniu; dacă ai merge pe urmele lui în Iran, ai înțelege!
Ebu Ubeyde a fost un geniu. Șurahbil bin Hasene a fost un geniu.[3] Yezid İbni Ebu Süfyan a fost un geniu. Și în urma Mesagerului lui Allah un șir întreg de genii…Altfel nu poate fi traversat deșertul, nu se poate ajunge până la fluviul Öküz, până la Sindâbâd, până la Zidul Chinezesc, într-o perioadă scurtă de un sfert de secol, nu se poate întemeia suveranitatea, nu se poate asigura o administrare și o ordine publică și dacă se poate asigura, nu poate continua. Nu se putea rezista împotriva celorlalte religii, împotriva înșelăciunilor, instigărilor și agresiunii formațiunior religioase și acest sistem nu putea să rămână la înălțime douăsprezece secole, cu toate dificultățile întâmpinate.
Da, ei aveau acel geniu cu izvoare profetice, încât multe secole au reușit să conducă lumea. Pe când viața Mesagerului lui Allah apunea, acel soare al sorilor se diviza și era împărțit celor care veneau din urmă.
Nu știu, oare este posibil de imaginat o perioadă asemănătoare acesteia? Nu zic să vedem, dar măcar este posibil să ne imaginăm, să visăm aceste lucruri? Aceste nume pe care m-am străduit să vi le enumăr și misiunile lor pe care le-am semnalat, sunt subiecte care pot constitui tematica diferitelor cercetări.
Noi am menționat aici doar primele genii militare și administrative formate de İslam. O relatare despre toți ar necesita volume întregi, încât nu este posibil a face loc acestui subiect în acest mini capitol. Noi am încercat să abordăm acest subiect și ne-am oprit doar asupra evenimentelor care au legătură cu misiunea profetică a Mesagerului lui Allah. Ceea ce aștept și sper este cercetarea pe larg a acestor teme de către specialiști. Numai atunci se vor descoperi noi dimensiuni ale Școlii Profetului și se va putea zice „Mohamed este Mesagerul lui Allah! „
1. Geniile din domeniul științei ale acelei școli
Școala Profetului, deschisă nu numai omului de stat, conducătorului militar, ci și științei, a format oameni de știință, gânditori, juriști, judecători. A începe enumerând califii bine ghidați și a merge până la cei de pe culmi, ar depăși limitele acestui volum. Cred că este suficient să ne oprim asupra lui İbn Mes’ud, cel care era păstor la Mecca.
Orașul Kufe a devenit un centru științific și sub acest climat științific și cultural, s-au format mari oameni precum Alkâme, Esved b. Yezid, İbrahim Nehâî, Hammâd, Ebu Hanîfe și alții. Aceștia sunt îndatorați acelei surse divine. Chiar dacă noi nu am fost martori la această mare realizare, istoria științei le-a menționat și le-a apreciat. Și încă va menționa și în ciuda unor suflete îndărătnice, în viitorul cel mai apropiat, va avea un mare răsunet…
a. În domeniul jurisprudenței islamice (Fıkıh)
Toate celelalte mari spirite să rămână la locurile lor, fiind înconjurate de respectul și venerația noastră și să ne ierte. Vom lua ca exemplu unul din ei și ne vom opri pe scurt asupra lui, zicând „Iată astfel erau ei.„
Cine este Ebu Hanîfe? Ebu Hanîfe este imamul unei orientări (școli) religioase (Mezhep). El este imamul recunoscut de marea majoritate a drept-credincioșilor din Turcia, cel care și-a transmis ideile marilor oameni pe care i-a strâns în jurul său într-o perioadă în care transferul de știință și cultură se făcea direct, a fost maestrul celor care dețineau funcția de șeihulislam (șeful comunității religioase musulmane) în primele perioade, precum Ebu Yusuf, İmam Muhammed, İmam Hasan Șeybânî, İmam Züfer și Măritul Șafiî.
Ebu Hanîfe și-a pus amprenta asupra vremurilor, s-a adresat veacurilor ce au urmat și se apropie de poziția de a deveni imamul a o sută de milioane de drept-credincioși. Notele sale, dictate primilor discipoli, apoi İmamului Muhammed, au fost deslușite de către Şemsü’l-Eimme Serahsî, în renumita lucrare „Mebsut”. Discipolii săi se adunau în jurul lui precum în jurul unui izvor, el le povestea, iar ei ascultau.
Într-o zi, discipolii i-au spus lui Serahsî: „İmamul Șâfiî are în păstrare trei sute de hadis-uri.” Ca răspuns, marele imam a zis cu modestie: „Înseamnă că este zekât-ul (o parte din patruzeci) din hadis-urile din memoria mea!„[4]
Înțelegeți ce vreți. İmamul Șâfiî a fost un geniu, culmea Everest…İmamul Malik, o altă culme…Ahmet bin Hanbel, tot o culme…
Acum să ne mai întrebăm o dată: cine a fost Ebu Hanîfe? El este discipolul unor companioni ai Mesagerului lui Allah precum İbn Mes’ud, Alkame, Yezid, Esved? Nu, el este discipolul discipolilor. Adică este discipolul lui Hammâd İbni Ebî Süleyman. De fapt, Hammâd era un geniu al jurisprudenței islamice, al dreptului, dar era discipolul discipolului Mesagerului lui Allah.
Da, într-o perioadă în care lumea se afla în întuneric, când zorii înșelători nici nu se iviseră în răsăritul și apusul omenirii, se formaseră, unul câte unul, la școala Măritului Mohamed (sas) acești oameni de știință, care au luminat omenirea. „Acești oameni, care exprimă o valoare deosebită prin știința, inteligența și ideile lor, ce luminează universul, erau importanți și datorită faptului că erau în număr mare.” Importanța lor decurgea din faptul că erau de excepție.
Numai pe timpul lui Ebu Hânife, la Kufe se puteau număra cincizeci de genii. Ce fertil este pământul, ce norocos timpul! Mai precis, aceștia reprezintă belșugul luminii Măritului Mohamed Mustafa (sas). Da, datorită Lui s-a ivit un mediu științific într-o comunitate de nomazi, ce a luminat omenirea patrusprezece secole și va lumina până-n ziua de apoi.
b. În domeniul comentariului
După părerea noastră, în întregul său, comentariul este o mare și picătura raportată la marea Lui…picătura care desemnează acea mare este arena unor genii începând de la Măritul Ali până la İbn Abbas, apoi la Mücâhid și Saîd İbn Cübeyr, pe urmă la İbn Cerir, Fahruddin er-Râzî, İbn Kesîr și până la erudiții comentatori ai zilelor noastre, încât dacă n-ar exista un alt argument cu privire la faptul că Profetul nostru este Domnul omenirii, ca mărturie este de ajuns faptul că aceste persoane s-au atașat de El.
De exemplu, unul dintre aceștia, İbn Cerir, reprezintă un miracol. Dacă vă uitați, veți vedea că, în comentariile sale asupra versetelor și hadis-urilor, face referiri la alcătuirea bolții cerești din șapte straturi; atrage atenția asupra faptului că la început pământul și cerul alcătuiau un tot și la timpul potrivit a avut loc o explozie.
İbn Cerir este un comentator și un geniu, care a vorbit despre principiile de bază ale ploii și vântului și despre lucruri ce vor fi înțelese de-abia după o mie de ani. Cercetătorii științei relatează despre faptul că İbn Cerir, în fiecare zi compunea câte cincisprezece pagini din opera sa. Dacă el nu a fost un geniu, atunci cine a fost?
Da, în domeniul comentariului există oameni formați la școala Măritului Mohamed (sas), începând cu İbn Cerir și mergând până la Fahruddin er-Râzî, apoi la İmam Suyutî, care a scris multe cărți de comentarii, încât dacă într-o perioadă ar fi apărut în apus un asemenea om, i s-ar fi ridicat un mare monument și ar fi fost cunoscut în toată lumea…
Noi avem un İmam Gazâlî, care nu are pereche în multe ramuri ale științei. Un apusean a putut fi uman într-o mică măsură. Cu toate acestea, într-o perioadă umanistă, Gibb îl caracterizează drept un spirit miraculos ce farmecă oamenii. În lungul șir ce începe cu İmam Gazâlî, se continuă cu İmam Rabbânî, apoi cu Bediüzzaman, putem întâlni sute de discipolil ai Profetului nostru.
c. În domeniul hadis-ului
Giganții din domeniul hadis-ului sunt monumente cu totul deosebite ale științei și virtuții. İmam Buhârî, İmam Müslim, Ebu Dâvud, Tirmîzî, Nesâî, İbn Mâce, Ahmed b. Hanbel, Dârekutnî, Beyhakî, Dârimî, da, toți aceștia și fiecare în parte, în domeniul său, sunt suficienți pentru omenire.
Desigur că, este imposibil să ne oprim asupra fiecărei persoane în parte și să analizăm realizările lor științifice, luând în considerare caracteristicile scopului propus. Putem spune numai atât, İmam Buhârî, după ce a memorat un milion de hadis-uri, a inclus în opera sa „Sahîh” numai patru mii dintre acestea . Meticulozitatea sa în selectarea hadis-urilor poate constitui un poem. Pentru fiecare hadis făcea abluțiunea și câte două „rekat namaz” (etapă a rugăciunii), apoi intra în legătură spirituală cu Măritul Ruh-u Seyyidü’l-Enâm și atunci când primea răspuns, insera hadis-ul în lucrarea sa.
Iată, un asemenea mare imam a fost discipolul Profetului nostru, care s-a format la școala Lui. După ce cerceta toate căile posibile, văzând persoana care trebuia să relateze hadis-urile cum se comportă ca un cal ce, văzând tolba goală, zice că înăuntru este orz, nu întreabă nimic și se întoarce…și celor care întreabă pentru ce a procedat astfel, le răspunde: „Nu sunt sigur dacă un om care a înșelat un animal, nu mă va înșela și pe mine.„
Nu se știe câți asemenea imami de geniu mai există, care au dovedit în viață atâta meticulozitate.
d. Dimensiunea mondială a științei
În numele istoriei științei noi și vechi au fost scrise atâtea opere valoroase, cu parțialitate și imparțialitate, încât citindu-le, nu este posibil să nu avem admirație față de trecutul nostru grandios. Într-o perioadă, considerată epoca de aur a musulmanilor, medicina, matematica, geometria și toate ramurile științelor naturii, ocupau un loc de frunte împreună cu jurisprudența islamică, comentariul, hadis-urile și cuvântul.
Începând cu El-Cabir și până la İbni Sinâ, apoi la İbni Batuta și Harizmî, după care la Zehravî, maestru al chirurgiei, ale cărui opere scrise au fost predate în Europa timp de zece secole (o publicație științifică relata despre acesta că ar fi „Omul de știință care a trăit zece secole.„) toți aceștia, sute și mii, sunt discipolii Măritului Mohamed (sas).
Oare pentru ce la noi acești mari oameni nu au fost cunoscuți și majoritatea nu a auzit de ei? Este o impresie greșită că nu sunt cunoscuți în lume. Aceștia nu sunt ignorați în apus. Deoarece raportați la șesurile întinse, sunt precum niște culmi ce se înalță din când în când. Chiar dacă nu sunt prea înalte, pot bate la ochi.
Ca răspuns la acest lucru, culmile de la noi sunt neîntrerupte, constituie un întreg, iar faptul că nu pot fi măsurate, a dat naștere la necunoașterea lor. Adică sunt precum culmi aflate una lângă alta. Nu există râpe ce pot fi cunoscute. Noi am fost nestatornici de am ajuns în această stare. Nu am apreciat îndatorirea pe care o aveam.
În timp ce apusul înfăptuia Renașterea cu el, noi nu am putut să ne debarasăm de unele suspiciuni. Vina este a noastră…nu este a predecesorilor, ci a moștenitorilor. Vina este a celor care nu au știut importanța mării, chiar dacă se aflau în ea. „Ei sunt peștii ce trăiesc în mare, dar nu cunosc marea.„
2. Eroii lumii spirituale
O altă dimensiune a Lui este sfințenia…în numele sfințeniei, Măritul Mohamed (sas) a format asemenea oameni și prin ușa pe care a deschis-o, i-a înălțat spre cea mai înaltă maturitate umană, încât unii zic: „Dacă s-ar deschide vălul tainei, nu-mi vor spori cunoștințele acumulate.” Când sunt pe pământ, unii admiră Epoca Măreață, unii se pierd observând grandiosul monument al Măritului Gabriel…unii fac ferfeniță dimensiunile tainice ale Coranului și Tradițiilor și împletesc dantele din semne…iată, Celcelutiye, iată Nehcu’l-Belâğâ, iată Mesnevî, iată Fütuhulgayb, iată Füsus și Fütuhât!
Într-o zi, Edison a spus: „Eu am găsit calea ce duce la electricitate în „Cucerirea Meccăi” de Muhyiddin İbn Arabî.” Și acum există această operă. Chiar dacă critică în unele puncte faptul de a se descoperi semnificația ascunsă a electricității, a electronilor dintr-o exprimare colorată din Coran, se pare că, a critica un hadis cu o altă semnificație, dovedește o râvnă egoistă.
Omul poate ajunge la multe adevăruri și prin rampa sfințeniei, și cu ajutorul laboratoarelor, a centrelor de cercetare. Noi dacă nu am ajuns, nu putem ajunge la aceste adevăruri, ar trebui să căutăm cauzele în inconsistența ideilor noastre, în sărăcia judecății noastre, în incapacitatea voinței noastre. Lăsând la o parte înțelegerea unor oameni, care și-au depășit epoca, precum İbn Arabî, Mevlânâ, İmam-ı Rabbanî și Bediüzzaman, este foarte greu să înțelegem descoperirile lor. Cum să înțelegem un Șah-ı Nakșibendî, un Maruf-u Kerhî, un Șazelî, un Șah-I Geylanî, un Ahmet Bedevî, un Șeyhu’l-Harrânî? Iată că, toți acești oameni au fost ucenicii și elevii școlii Măritului Mohamed (sas).
După părerea noastră, aceștia sunt oameni geniali, dar potrivit școlii Măritului Mohamed (sas), sunt ucenici de duzină – sufletu-mi fie jertfă acestor ucenici – sunt îndrăgostiții de lumină, cei care au devenit fluturii Acelei lumânări, s-au învârtit în jurul Lui.
Dacă li s-au deschis ochii asupra tainei (Precum zice İmam-ı Suyutî: „În viața mea eu l-am văzut pe Măritul Mohamed (sas) de douăzeci și opt de ori nu în vis, ci atunci când eram treaz.„), acest lucru s-a întâmplat datorită celor învățate de la Mesagerul lui Allah și dacă au alergat spre lumină, au făcut-o datorită atracției Lui.
Noi suntem deținuții temnițelor unui loc tridimensional și captivii unui timp de dimensiuni convenționale. Însă ei, depășind timpul și locul, trăiesc în dimensiuni diferite, poate în fiecare zi față în față cu Măriul Mohamed (sas)!
Unul din aceștia zice: „Dacă o clipă nu-L văd, sunt distrus. Deoarece toată existența mea i-o datorez Lui, așa cum floarea soarelui se rotește după soare, tot astfel și eu am datoria de a-L observa și urmări. Atunci când va apune în sufletul meu, va veni și sfârșitul meu.„
Aceștia sunt elevii școlii Măritului Mohamed (sas) și în viitor vor țâșni noi forme din același izvor. Sfințenia nu este domeniul meu. Dacă m-aș afla în societatea sfinților, poate aș fi câinele lor (Kıtmîr– câinele celor care au trăit mult timp în peșteră – Eshab-ı Kehf) sau doar admiratorul acelei lumi. Să dea Allah ca într-o zi, datorită trezirii conștiinței voastre, multă lume să afle adevărul și să mă aprobe.
Măritul Mohamed (sas) este un grandios călăuzitor, încât astăzi, în lumea misticismului, a yoghismului, ucenicii Lui au șters pretinșii călăuzitori palavragii, încât dacă n-ar adia un vânt potrivnic, putem spune de pe acum „lumea viitoare este a noastră.„
Da, astăzi Muhyiddin İbni Arabi i-a fermecat în așa fel pe occidentali, încât mii de musulmani din Germania, datorită luminii difuzate de Muhyiddin și de către cei asemenea lui, pronunță numele Măritului Mohamed (sas). Dacă Abdulkadir Geylânî, Mevlânâ, Muhyiddin, İmam Rabbânî și Bediüzzaman ar putea intra în inimile unora și le-ar îndrepta sufletele către Măritul Mohamed (sas), acest lucru ar fi o putere divină ce aparține măiestriei lor.
Măritul Mevlânâ este un om grandios. (Unii au păreri diferite și se străduiesc să-l așeze în locul Profetului nostru). Măritul Mevlânâ este cel care a ridicat pânzele către infinitate, făcând parte dintre oamenii înțelepți, deschiși către lumea spiritelor. El este reprezentantul iubirii, al supliciului, al emoțiilor, al sincerității și unul din cei mai mari exploratori ai adevărului. În același timp, Măritul Mevlânâ Celaleddin-i Rumî este un maestru al cuvântului. După părerea experților, el deține un as vrăjit și cel care pătrunde în mediul lui, este fermecat.
3. Și expert al limbii
Mesagerul lui Allah este șahul sultanilor cuvântului, șahinșahul elocvenței. Și în acest domeniu, El are martori cât lumea. Câți maeștri ai cuvântului
au existat, de la Hasan bin Sâbit, la Ka’b bin Mâlik, de la Abdullah bin Revâha, la Ka’b bin Züheyr bin Ebi Sülmâ, de la Lebid, la Hansâ binti Züheyre și de la ei până la scriitorii abbasizi, emeviți, seldjukizi, și-au exprimat cele mai importante declarații fiind preocupați de El, de mesajele Lui, de cuvintele Lui, glorificându-și maestrul. În special poeții iranieni…Haydar Bammad relatează cuvintele spuse de Goethe prințului Müller: „În Iran, unde, de-alungul istoriei au trăit îndeosebi seldjukizi, abbasizi și iranieni, s-au format mari poeți în diferite perioade. Dar, în lumea islamică sunt acceptați doar patru-cinci dintre ei.„
Goethe, cel care și-a recăștigat respectul în Germania și care a deschis un nou curs în literatură prin opera sa „Faust”, zice: „În această țară, în diferite perioade, s-au format mari oameni, dar lumea islamică recunoaște doar cinci dintre ei: Mevlânâ Celaleddin-i Rumî, Hâfız, Firdevsî, Enverî, Nizamî. Pe alții, în afară de aceștia, nu-i consideră poeți. Printre cei pe care nu-i consideră scriitori se află unii (sunt cuvintele lui Goethe), cărora eu n-aș fi vrednic să le torn apă ca să se spele pe mâini.„
Cum să nu rămâi uimit! Cu cine exagerăm, pe cine umflăm ca un balon și față de cine suntem nepăsători și indiferenți!
Dacă nu am aflat, să aflăm că nu există occidental care să nu-l imite pe Hâfîz. În mare măsură, literarura din perioada osmană s-a impus datorită lui Hâfîz. Iată că, toți aceștia, iranieni, turanieni, sunt ucenicii Măritului Mohamed (sas) și arhitecții ce s-au folosit de materialul lăsat de El.
Mai erau multe lucruri pe care eu doream să vi le ofer, dar mă opresc aici, deoarece mai am multe de relatat despre El și desigur că despre latura militară.
[1] İbn Esîr, el-Kâmil fi’t-Târîh, 4/107
[2] İbn Esîr, el-Kâmil fi;t-Târîh, 4/562
[3] İbn Sa’d, Tabakat, 4/127
[4] Usulü’s-Serahsî, 1/5
