Inlaturarea oricarui motiv de opunere
Profeții au fost trimiși să facă în așa fel încât, oamenii, în ziua de apoi, să nu aibă dreptul la tot felul de împotriviri și obiecții față de Cel Drept.
Un verset din Coran relatează astfel această temă:
„Noi le-am dezvăluit profeților să vestească și să predice că, după venirea profeților, oamenii nu mai eu nici o pricină să se împotrivească lui Allah.” (Nisa [Femeile], 4/165)
Liderii, în afară de profeți, nu au reușit să convingă masele timp îndelun-gat, și chiar dacă le-au convins, deoarece mesajul și oferta lor erau lipsite de un sprijin divin, așa încât niciun mesaj oferit, niciun cuvânt spus, nici o conduită etalată nu a putut depăși condiția umană și, cu timpul, cercul lor s-a împrăștiat precum frunzele bătute de vântul toamnei.
În timp ce condiția de lideri a profeților nu este așa. Precum am spus mai sus, ei aveau o misiune. Încă din pântecele mamei se știa că vor fi profeți. Traiul lor era armonios precum o muzică, vorba lor era plăcută ca o poezie. Atunci când ei vorbeau, toate viețuitoarele tăceau ca să-i asculte. Da, odată cu venirea lor, multe evenimente își schimbă desfășurarea și multe inimi se leagă de ei. Legile prezente în univers, uneori nu vor corespunde, alteori vor fi schimbate.
Uitați-vă numai la Sultanul Profeților! Piatra, copacul, pământul și diferitele animale, fiecare după aprecierea sa, au intrat în relație cu El și, ca și cum ar con-firma calitatea Lui de profet, și-au exprimat poziția. Așa cum a zis și Busayrî: „Copacul venea la El alergând și, prin limbajul său specific, îi zicea: „Tu ești Me-sagerul lui Allah”.[1]
Deoarece obiectele au căpătat sens datorită venirii Lui și viața a încetat să mai fie un haos. El, întocmai relatării din Coran zice: „Pe El îl preamăresc cele șapte ceruri, pământul și cei din ele. Nu este nimic care să nu-l preamărească cu laude, însă voi nu înțelegeți premărirea lor.” (İsra [Călătoria în noapte], 17/44) și insufla viață în fiecare ființă.
Tot ceea ce am învățat și deprins noi, de la El am învățat și toate lucrurile și faptele s-au bazat pe înțelepciunea Lui.[2]
Desigur că, în timpul acesta, omul a înțeles că nu este inutil și fără rost.[3]
Fiecare profet a venit cu o seamă de minuni și miracole în așa fel încât, oamenii să creadă, iar celor care nu le-au crezut, nu le-au dat nici un prilej de a nu crede. Însă Domnul nostru a adus toate miracolele aparținând tuturor profeți-lor și ne-a arătat că este un model demn de urmat. Desigur că, fiecare tagmă a credincioșilor ori a văzut personal, ori a auzit despre nenumăratele miracole care aparțineau profetului său. Și noi am ascultat mii de minuni săvârșite de către Me-sagerul lui Allah. Coranul, minunea veșnică, nepieritoare este mereu în fața ochi-lor noștri. Această minune nimeni nu are dreptul s-o conteste.
Allah (c.c), întotdeauna ne-a înfățișat deschis și foarte clar adevărurile, pe care le-a dorit să fie crezute de noi, prin profeții pe care i-a susținut. De altfel, și acesta a fost unul din scopurile trimiterii lor. Ca dovadă, un punct asupra căruia insistă Cel Drept, reiese din versetul: „Niciodată nu am osândit un popor înainte de a-i trimite un profet.” (İsra [Călătoria în noapte], 17/15).
Concluzia este că, deoarece au fost trimiși profeți, vor fi instalate balanțe și terezii și, fără a se ține seama de tot felul de scuze, fiecare om va da socotea-lă pentru faptele sale.
[1] Müslim, Zühd, 74; Müsned, 1 / 223; İbn Kesir, 6 / 135 vd.
[2] Bakara, 2 / 151; Bakara, 2 / 129; Âl-i İmran, 3 / 164; Cum’a, 62 / 2; Müsned, 1 / 202
[3] Kıyamet, 75 / 36; Mü’minun, 23 / 115
