Particularitățile pe care trebuie să le aibă un lider

Particularitățile pe care trebiue să le aibă un lider

Un comandant de război, pe lângă faptul de a fi un adevărat militar, este și un lider. De aceea, toate particularitățile pe care trebuie să le aibă un lider, se vor regăsi și la un comandant de război. Ne vom strădui să rezumăm aceste particularități în câteva puncte:
1. Orice lider să fie capabil de a lua decizii rapide și eficiente. Luarea unei decizii are un loc fundamental în realizarea unor obiective. Dar, așa cum nu orice decizie este corespunzătoare, ea nu poate fi îndeplinită la timp. Deciziile luate cu întârziere sau devreme nu sunt nicidecum decizii corespunzătoare. De aceea, decizia pe care o ia un lider trebuie să vină la timp și să fie corespunatoare. Există momente în viață când trebuie luate decizii rapide. În aceste momente, liderul se detașează de oamenii obișnuiți și își trăiește propria dimensiune. Cu inteligența sa ascuțită decide rapid, iar decizia luată este corespunzătoare. Pe când, majoritatea deciziilor luate în grabă, sunt departe de a fi corespunzătoare. Deoarece cugetarea în luarea unei decizii și graba sunt opuse una alteia. Două lucruri opuse nu se pot regăsi în același loc. Iată că, liderii pot foarte ușor să le combine.
2. Orice lider trebuie să fie brav și curajos din fire și din naștere. Cine nu este curajos, nu poate fi lider. Un lider trebuie să fie hotărât și aspru. Va veni un timp când poate rămâne singur și atunci curajul lui înnăscut îl poate scăpa de dispreț. În momentul în care liderul este nevoit să țină piept problemelor de unul singur, el trebuie să acționeze ca și cum ar avea în mână soarta a mii de oameni, pentru a-și atinge obiectivele. Da, liderul nu trebuie să se teamă de moarte. Cel care se sperie din orice și încearcă să se ascundă, nu poate fi un bun conducător.
3. Liderul nu este un om slab, ci cu voință. Nu este posibil ca el să se răzgândrească sau să renunțe la ceea ce crede. Este prieten nedespărțit cu speranța, iar descurajarea îi este dușman. Un lider trebuie să depășească obstacolul din fața lui, chiar de-ar fi iadul. Altfel, cum ar putea să atragă masele? Da, liderul este un om cu o mare voință.
4. Liderul este conștient de responsabilitățile sale și sentimentul de răspundere este o parte a personalității sale. Chiar dacă cei din jurul său pleacă unul după altul, el se va strădui să ducă greaua povară a idealului său tocmai datorită acestui sentiment de răspundere, care-l domină. Da, el crede că este atât de responsabil. Niciun obstacol nu-i poate zdruncina credința. Sentimentul de responsabilitate este o constantă a rațiunii sale.
5. Un lider trebuie să aibă concepții înaintate și să fie deasupra timpului său. Este un om care vede și sesisează toate evenimentele referitoare la viitor, ce vor surveni după ani buni, cu claritatea evenimentelor care au avut loc în trecut și ia decizii în funcție de acestea. Dimpotrivă, dacă nu respectă mâine ceea ce declară astăzi, el nu poate fi crezut de nimeni. Liderul trebuie să prevadă viitorul pentru ca deciziile luate să poată fi îndeplinite. Altfel va fi nevoit să decidă în funcție de paleta evenimentelor încât, acest lucru va fi cauza diferențelor de idei și gândire între colaboratori. Astfel se va genera un dezastru îndelungat. Oamenii care s-au adunat și au format o comunitate, în fața deciziilor ce se schimbă în fiecare clipă, dacă își pierd calitatea de a face parte dintr-o comunitate, vor ajunge în situația de a depinde de diferite idei și opinii. De aceea, liderul trebuie să fie frate de lapte cu prudența și intuiția.
6. Liderul este un om stabil spiritual. El are un caracter sănătos, încât nu-și schimbă poziția în fața nici unui eveniment. Cele mai mari succese le expune prin prisma stării sufletești a unui om învins, iar înfrângerile le va aprecia în nume propriu. Liderul reușește să depășească granițele dușmăniei, fiind un om fericit ce-și păstrează modestia până la sfârșitul vieții sale. El își trăiește viața în armonie și fiecare lucru început îl duce la bun sfârșit. Chiar – așa acum recită atât de frumos Coranul Mustafa İsmail – un lider bun știe să-și înalțe viața. Răposatul Mustafa İsmail ajunsese la performanța de a recita Coranul ca nimeni altul. De multe ori termina de recitat cu un timbru vocal deasupra celui de la început. Cred că puțini oameni au parte de un asemenea privilegiu. Fără îndoială că, pentru ca liderul să aibă o asemenea particularitate, trebuie să fie de o largă modestie. Nu trebuie să-și uite primele zile și primii prieteni.
7. Liderul este un bun zaraf. El cunoaște cel mai bine oamenii pe care-i conduce. Cel care nu știe pe cine unde, cât și în ce scop să folosească, nu știe cui să încredințeze o sarcină, pe lângă faptul că nu este un bun lider, nu este nici măcar un conducător de rând. Liderul este un om care stabilește cine este potrivit pentru o activitate și are grijă ca oamenii pe care i-a ales să ducă la bun sfârșit acea activitate; este un om care, în ciuda neajunsurilor, nu dă înapoi, căutând criterii de apreciere a talentelor și aptitudinilor.
8. Liderul are un suflet ales, iubindu-i pe oameni în măsura în care fiecare individ al comunității îl iubește la rândul său. Încrederea sa în comunitate, ca și încrederea comunității în el, este deplină.
9. Liderul nu are perioade compromițătoare în viața sa. De aceea, în viitorul său nu se întrevăd evenimente ce ar putea fi criticate.Trecutul lui este luminos precum ziua și dacă cineva îl cercetează cu ranchiună sau cu bune intenții, nu poate găsi nimic care să-i păteze onoarea. Dacă lumea întreagă i-ar fi dușman, nimeni nu-i poate întina cinstea și corectitudinea. Viața lui decurge pe aceeași linie.
10. Liderul este un om cu multiple orientări. În rândul comunității se face remarcat în orice domeniu. Slăbiciunea, lipsa voinței nu fac parte din caraterul lui.Toate cercetările vor ajuta la descoperirea acestei laturi a caracterului său. Există lideri legendari menționați de istoria universală. Dar, în nici unul din aceștia nu este posibil să evidențiem totalitatea însușirilor pe care le-am înșirat mai sus. Alexandru cel Mare, Hannibal, Napoleon, Hitler și, din partea noastră, Fatih (Cuceritorul), Yavuz, Bayazid, Celâleddin-i Harzemșah, Selahaddin-i Eyyubî, Tarık b. Ziyad și Șeyh Șâmil, cel care a luptat patruzeci de ani împotriva rușilor, toți aceștia sunt mari lideri. Dar, dacă sunt supuși aprecierii potrivit articolelor înșirate mai sus, numele niciunuia din ei nu poate sta alături de numele liderului liderilor, Măritul Mohamed (sas). Da, există un singur lider, un singur conducător, care însumează în persoana sa, în cel mai înalt grad, toate caracteristicile din lume și acesta este, fără nici o îndoială, Măritul Mohamed Mustafa (sas). Așa este, deoarece El este Mesagerul lui Allah. Tot ceea ce a înfăptuit este confirmat de către Cel Drept.
1. O scurtă privire asupra vieții Lui
Toate deciziile Lui erau potrivite și rapide. Niciuna din deciziile Lui nu s-a soldat cu un eșec. De altfel, mai sus am redat pe larg exemple concrete. Ne-am străduit să redăm cum a luat decizii rapide și potrivite la Uhud și Huneyn și cum a repurtat renumite victorii, salvându-și oștirea de la înfrângere.
Din natură era curajos și brav. Arătând deschis lumii întregi că nu se teme de nimic, urma o cale anevoioasă și spinoasă. Își urma drumul fără să se teamă de nici o persoană sau comunitate. Mai mult, dacă oștirea arăta slăbiciune, El se arunca pe cal, mergea în întâmpinarea dușmanului și, în timpul acesta, nu arăta nici urmă de teamă. Chiar și un viteaz precum Măritul Ali (ra) declara: Atunci când nouă ne era frică pe câmpul de luptă, ne ascundeam în spatele Mesagerului lui Allah ca să fim în siguranță.
Într-o zi, Mesagerul lui Allah se odihnea sub umbra unui copac. Un dușman îndrăzneț se apropie de El, ridică paloșul și tocmai când voia să lovească, Mesagerul lui Allah își deschise ochii. Curajosul om îi zise: Acum cine te va scăpa din mâinile mele? Profetul nostru îi zise cu un calm desăvârșit: Allah (cc). Omul fu tulburat de curajul Mesagerului lui Allah care te fermeca și scăpă din mână sabia. De data aceasta Mesagerul lui Allah luă paloșul și îi puse omului aceeași întrebare. Dar omul nu era în stare decât să spună „aman!” Iată dimensiunea curajului Mesagerului lui Allah și iată marea supunere față de Allah!
În Medina se auzea un mare zgomot și cu teamă și îngrijorare toată lumea ieșise afară ca să afle de unde venea acesta. După un timp apăru un vârtej de praf. În momentul în care praful se risipi, apăru Mesagerul lui Allah, care zise: Nu este nimic de care să vă fie teamă. Astfel calmă pe toată lumea.
Prima dată El auzise zgomotul și, înaintea tuturor, sărind pe calul lui Ebu Talha (ra), s-a dus în cea mai mare viteză spre locul de unde venea acel zgomot, a văzut despre ce este vorba și s-a întors. Calul Ebu Talha, căruia nu prea îi plăcea să alerge, în noaptea aceea a alergat ca vântul de bucurie că a fost încălecat de Mesagerul lui Allah. Mesagerul lui Allah a dovedit un curaj ieșit din comun, mergând de unul singur asupra zgomotului ce îi înfricoșase pe toți.
Atunci când se aflau în peșteră, văzându-l pe Măritul Ebu Bekir (ra) că este îngrijorat pentru El, i-a zis: Întrucât tu presupui că este vorba de doi oameni, al treilea este Allah (cc). Astfel a liniștit un om care era neliniștit de soarta Lui. De altfel, faptul că, atunci când a plecat de acasă, a trecut prin mijlocul dușmanilor, nu reprezintă un curaj deosebit?
Avea o voință sănătoasă și de nezdruncinat. Voința Lui nu putea fi înfrântă. Deoarece Cel Drept i-a întărit voința.
2. Măreție de neatins
Înainte de a se naște i-a murit tatăl, rămănând orfan încă de când se afla în pântecele mamei. Ca urmare, sprijinul venit din partea tatălui și slăbiciunea rezultată în urma acestui sprijin, nu au fost subiect de discuții pentru El. De altfel, scopul Lui era de a-și întări voința.
La vârsta de șase ani și-a pierdut și mama. Nu există o altă ființă în afară de mamă, care să fie sprijin pentru un om, o ființă care își face simțită sprijinul toată viața. Iar acum și acest sfânt sprijin îi fusese luat. Evenimentele trăite îl căleau și, cu fiecare zi, voința Stăpânului Lumilor strălucea, devenind mai puternică.
Pin aceste evenimente, Allah (cc) îi era izvor de încredere, acordându-i atenția Sa și înlăturând tot ceea ce ar fi umbrit acest lucru. Da, Allah (cc) urma să-l sprijine și să-l educe. Poate că, prin încetarea oricărui sprijin, Mesagerul lui Allah trăia perioada de zbucium a omenirii. Pentru ca în viitor să fie în stare să îndeplinească acea mare misiune, trebuia să-i fie călită voința. Dacă într-o zi lumea întreagă ar dispărea și El ar rămâne singur, să nu se teamă și să nu șovăie. Dacă El ar fi fost expus acestui fenomen ce nu a avut loc, atunci totul ar fi la locul său ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În cazul în care nu ar fi fost așa, după perioada de zdruncinare de la Uhud, cum ar fi fost posibil ca El să dea poruncă de urmărire a dușmanului? Îl stăpânea o asemenea voință, încât în ciuda faptului că El, ca și companionii săi, era rănit și obosit, reușesc să urmărească dușmanul, El fiind în frunte.
În nicio clipă a vieții, El nu a intrat în panică. În momentele în care cei mai viteji companioni fugeau care încotro, El nu s-a mișcat din loc nici cu un pas. Da, avea o voință de oțel.
Când era la Mecca, a îndurat toate suferințele, dar nu a fost zdruncinat. Soția și unchiul au murit unul după altul – amândoi au fost marii Lui susținători – însă El nu a deznădăjduit.
La Taif au aruncat în El cu pietre, rănindu-l grav și în momentul acela a primit o propunere din partea îngerului: Dacă Mesagerul lui Allah îi permite, Gabriel va prăvăli muntele în capul celor din Taif. Chiar și în acea situație, voința nu i-a slăbit în fața acestor oameni care i-au umplut trupul de sânge și a zis „nu!”, refuzând propunerea îngerului.
Allah! Ce fel de voință este aceasta, încât chiar și în asemenea clipe grele, nu s-a abătut de la decizia luată! Cu un asemenea lider poți merge la moarte, pentru un asemenea lider sacrifici orice. Deoarece omul știe foarte bine că un asemenea lider nu-l va abandona niciodată. Oamenii care își pot părăsi prietenii la vreme de restriște, oamenii cu voința tocită, care pot înlocui principiile și idealurile pentru care ieri au murit mii de oameni, iar astăzi se așteaptă din partea lor același devotament, cum pot fi lideri și cum pot fi ei urmați!? De altfel, cei care descurajează omul de astăzi nu sunt asemenea lideri?
Mesagerul lui Allah era un om cu responsabilitate, un viteaz cu o voință vie. Coranul ce i s-a relevat dacă ar fi pogorât asupra munților, i-ar fi distrus. El era stăpânul unei extraordinare voințe.
A fost însărcinat cu munca de comunicare. Trebuia să relateze despre Allah (cc), iar acest lucru era dificil precum ai încerca să golești oceanul cu o coajă de ou. Dar, Mesagerul lui Allah a trecut la fapte fără să ezite. A ținut cont de facultățile omenești ale indivizilor și a pus stăpânire pe sufletele lor.
Scopul vieții Lui a fost să comunice İslamul. El nu purta grija nici a lumii de azi și nici a lumii de apoi. Nu uitase responsabilitatea pe care o are, chiar dacă vizitase raiul și ajunsese în preajma Celui Drept. Din locurile în care i se așternuseră la picioare stelele precum dalele caldarâmului, s-a întors într-o lume plină de suferință și chin, ca să fie împreună cu noi. Deoarece El era un om care își percepea responsabilitățile prin toți porii trupului. Avea o asemenea mentalitate despre responsabilitate, încât gemea sub greutatea responsabilității de a fi om, zicând: Ah, dacă aș fi fost o bucată de lemn tăiată pentru foc!
Ce nevoie mai este să lungim vorba! Chiar și când era un copil în scutece, era un om programat pentru sarcina pe care o avea și care să zică: „credincioșii mei, credincioșii mei!” Starea Lui din timpul judecății de apoi era o prelungire a acestei responsabilități. De altfel, cine avea puterea de a purta o asemenea responsabilitae în afară de El? Era ca și cum ar fi fost împovărat cu responsabilitatea întregii lumi, începând de la primul om până la ultimul.
Mesagerul lui Allah era stăpân pe o concepție și o intuiție ce depășeau dimensiunile înguste ale vremii și locului. Întotdeauna privirile Lui contemplau chipul lumii veșnice. Nu a fost El acela care, când era încă în lume, a relatat detaliat despre rai, despre iad, despre judecata de apoi? Vedea și relata despre cele văzute. Cu deosebire, așa cum am tratat subiectul despre adevărul spuselor Lui, tot astfel și tot ceea ce a spus despre viitor nu au fost minciuni. La vremea și ceasul respectiv, tot ceea ce a spus a apărut, iar o parte așteaptă să apară.
Evenimentele de la Hudeybiye sunt foarte importante pentru a reda faptul că El avea idei înaintate. Cred că mai sus am acordat loc suficient acestui subiect.
3. Un om neschimbat
Stăpânul Lumilor, așa cum și-a început activitatea, în aceeași măsură și cu aceeași disciplină și-a desfășurat viața. Conduita și atitudinea pe care le-a avut la Mecca, în perioada în care era înconjurat numai de un rob, de o femeie și de un om independent, erau aceleași în timpul Pelerinajului de Adio, când îi privea în ochi pe cei peste o sută de mii de oameni adunați acolo. Chiar și în perioadele în care victoriile veneau precum o ploaie torențială, modestia i-a crescut.
Mesagerul lui Allah este singurul lider care nu s-a schimbat de-alungul vieții Sale. Priviți cum a avut atât de mult de suferit și, în ciuda faptului că cei din jur găseau motivații multora din aceste necazuri, El nu și-a schimbat atitudinea, comportându-se ca la început.
Anexarea unor noi prieteni la veriga prieteniei și faptul că printre aceștia se aflau oameni fără egal, nu l-au determinat să-și uite vechii prieteni. A rămas același om ca la început.
4. Incomparabila Lui modestie
Într-o zi lua masa împreună cu companionii Săi. O femeie care trecea pe acolo zise: Stă și mănâncă precum un rob. Fără să-și schimbe atitudinea, Mesagerul lui Allah răspunse: Da, poate fi un rob mai bun decât mine! Eu sunt robul lui Allah (cc). Femeia continuă cu aceeași neobrăzare: El mănâncă și mie nu-mi dă. Atunci Mesagerul lui Allah o pofti la masă. Femeia zise: Nu, eu vreau îmbucătura din gura ta. Mesagerul lui Allah scoase din gură îmbucătura și i-o dădu. Cei care au fost acolo spun sub jurământ că, începând cu momentul în care femeia a pus în gură îmbucătura, ea a devenit una dintre cele mai fidele femei din Medina.
Într-o zi, uitându-se la omul care tremura în fața Lui, zise: Fratele meu, nu tremura! Și eu sunt fiul unei femei care mânca pâine goală…
Îngerul veni și-l întrebă: Vrei să fi profet rob sau profet rege? Gabriel îi suflă în ureche: Fii modest în fața Stăpânului tău! Mesagerul lui Allah răspunse: Vreau să fiu un profet rob, care o zi se culcă flămând, rugându-se prea plecat și în altă zi este recunoscător că este sătul…
Când toate acestea aveau loc, prada și cadourile venite din cele patru zări ale lumii zăceau la picioarele Lui. Dar El, în ciuda dreptului pe care-l are, nu profită de nici o parte din acestea, împărțind totul companionilor Săi. Această comportare nu s-a schimbat de-alungul vieții Sale. După cucerirea Meccăi își plecase atât de mult capul încât, în loc să atingă al nouălea cer, se plecase gata să atingă cureaua samarului…
Atunci când venea Sa’d b. Muaz, spunea celor din jur: Sculați-vă în picioare pentru domnul vostru. Pe când, atunci când companionii îl vedeau pe El și se ridicau în picioare, li se adresa: Nu vă ridicați în picioare precum începătorii!
În timpul miraj-ului (călătoria nocturnă), a fost imamul tuturor profeților și s-a rugat împreună cu ei. Dar acest privilegiu nu l-a schimbat și a spus: Nu mă considerați superior lui Musa b. İmran (as). Altă dată a zis: Nu mă considerați superior lui Yunus b. Mettâ (as). De multe ori vălul lumii tăinuite se ridicase din fața ochilor Lui și El putuse observa străfundurile ei. Într-o zi a auzit roabele vorbind în camera Măritei Aișe, care ziceau: Avem printre noi un profet care știe ce va fi mâine. Le-a zis: Dacă trebuie neapărat să spuneți ceva,spuneți adevărul.
Da, există un singur om, un singur lider care de-alungul vieții nu și-a schimbat comportamentul și acesta este, fără îndoială, Măritul Mohamed Mustafa (sas).
5. Descoperirea valorilor
Mesagerul lui Allah nu avea egal în cunoașterea celor care erau sub comanda Sa. În timpul emigrării în Etiopia, a fost o extraordinară concordanță între cei care emigrau și alegerea persoanei care îi va conduce. Prin serviciile aduse în preajma lui Necașî, Cafer b. Ebi Talib (ra) era cel mai potrivit.
Primul călăuzitor pe care l-a trimis la Medina era Mus’ab b. Umeyr. Prin realizările sale, Mus’ab este un veridic exemplu ce confirmă abilitatea Mesagerului lui Allah în alegerea oamenilor pentru diferite sarcini. În acea zi, în Medina era nevoie de un om inteligent precum Mus’ab și Mesagerul lui Allah pe el l-a trimis.
În timpul emigrării trebuia ca în patul Mesagerului lui Allah să doarmă cineva pentru a induce în eroare pe idolatrii. Poate că, atacurile ce-l vizau pe Mesagerul lui Allah îl puteau lovi pe acesta. În această situație, era nevoie de un viteaz precum Măritul Ali (ra). Acesta a și fost ales.
Cine trebuia să-i fie tovarăș în peșteră? Cu cine trebuia să fie văzut pentru prima dată de către mediniți? Trebuia să fie Măritul Ebu Bekir (ra), care își păstra statutul de a fi al doilea om după profet. Așa s-a și întâmplat. În ce post și poziție l-a așezat Mesagerul lui Allah pe Ebu Bekir (ra) în timpul îndeplinirii unor îndatoriri, acesta a rămas pe loc de-alungul vieții sale. Deoarece prima alegere era foarte potrivită.
De altfel, în alegerea tuturor „califilor bine ghidați” se simte intervenția Lui. Trebuia ca primul calif să fie Ebu Bekir, al doilea Ömer, al treilea Osman, iar al patrulea Ali (ra). Deoarece limita existenței trasată de soartă cerea acest lucru. Este evident faptul că această orânduire s-a făcut print-o distribuire divină.
În toate faptele Sale, începând de la paloșul pe care i l-a dat lui Ebu Dücâne (ra) și până la misiunea încredințată lui Nuaym b. Mes’ud (ra) de a strica relațiile dintre koreișiți și evrei, El a acționat după principiul de a încredința orice sarcină oamenilor Săi și a reușit acest lucru.
Huzeyfe (ra) afla secrete, apoi le transmitea Lui. La Mecca l-a folosit pe unchiul său Măritul Abbas (ra) pentru a culege informații și acesta a reșit cu succes.
Începând de la persoanele pe care le-a desemnat drept comandanți, de la soliile trimise cu scrisori la curtea regilor și până la alegerea și acceptarea în Divan a elementelor capabile din rândul discipolilor, toate aceste evenimente aveau loc sub îndrumarea Lui.
Da, este foarte important pentru un lider să cunoască bine oamenii cărora urmează să le încredințeze însemnate îndatoriri. Istoria relatează despre greșelile liderilor în legătură cu acest subiect. Nu este deloc mic numărul liderilor care au fost trădați de oamenii cei mai apropiați.
Pe Erkam b. Ebî Erkam (ra), Mesagerul lui Allah îl folosea mai mult în activități financiare. Pe timpul Măritului Ebu Bekir (ra) și Măritului Ömer (ra), el avea aceeași însărcinare. Măritul Osman dăruia din cota sa de alimente unei rude apropiate. Numai că, această generozitate era greșit interpretată de unii și se credea că cei din clanul Ümeyyeoğlu primeau ajutor din tezaur. Pentru a nu fi acuzat de o asemenea vină, Erkam b. Ebî Erkam (ra) a predat cheile tezaurului Măritului Osman zicând: Lumea înțelege greșit faptul că tu dai din avuția ta, iar eu, datorită acestei acuzații, nu mai pot avea grijă de munca financiară.
6. Dragostea din inimi
Mesagerul lui Allah era un lider care iubea și era iubit. De aceea, fiecare persoană credea că este cel mai iubit de El, iar fiecare om îl accepta pe El drept persoana pe care o iubea cel mai mult.
În preajma morții, de multe ori venise în mijlocul companionilor în moschee și plânsese, măsurându-i cu privirea. Știa foarte bine că, după un timp va fi din nou împreună cu ei, dar urma să ia sfârșit comuniunea lor din această lume. Sosise vremea ca El să se înalțe spre Cel Drept, iar lumea cerească Îl aștepta cu nerăbdare. Simțind un profund atașament față de companionii Săi, vărsa lacrimi pentru despărțire.
Mesagerul lui Allah își iubea companionii și își proteja confidenții. El zicea: Fiți atenți față de companionii mei și nu le spuneți cuvinte nepotrivite. Companionii mei sunt precum stelele de pe cer și oricăruia dintre ei vă veți conforma, veți găsi drumul călăuzitor. Și încă multe cuvinte erau dovada acestei iubiri.
În același timp, și El era iubit de ceilalți; era iubit nebunește. De altfel, a-L iubi nu era dovada unei credințe desăvârșite? Companionul care stăpânea cea mai desăvârșită credință, îl iubea în cel mai înalt grad.
În timpul execuției, Hubeyb a fost întrebat: Ai vrea ca în locul tău să fie executat El? Dacă ar fi zis „da”, scăpa. Dar, el era un companion și dat răspunsul potrivit acestei poziții: Nu. Nu numai în legătură cu executarea Lui în locul meu, ci chiar în schimbul scăpării mele, nu sunt de acord nici măcar cu faptul de a se înțepa cu un spin.
Sa’d b. Rabî (ra) era pe moarte în urma rănilor primite. Când își trăia ultimele momente, a zis: Transmiteți salutul meu Mesagerului lui Allah. Jur că, acum simt mireasma raiului după luptele de la Uhud. Spuneți și clanului meu că, dacă în timp ce unul din ei a rămas în viață i se întâmplă ceva Mesagerului lui Allah, să știe foarte bine că nu pot da socoteală în fața lui Allah (cc)!
Sümeyra (r. anha) îl căuta înnebunită pe câmpul de luptă, întrebând mereu: Unde este Mesagerul lui Allah? Când îl vede, cu toate că ducea pe spinarea calului coșciugul în care se aflau soțul său și cei doi fii, zice: De-acum toate nenorocirile îmi par ușoare, deoarece ești în viață, o, Mesagerule!
Nesîbe, atunci când îl proteja cu sabia în mână, nu vedea pe nimeni. Profetul nostru îi zise, arătându-i fiul: Fugi în ajutorul fiului tău! Atunci, ea își aduce aminte că are un fiu, aleargă la el să-i oblojească rănile, îl ia în spinare și îi zice: Hai, fiule! Apără-l pe Mesagerul lui Allah!
Apărându-l pe Mesagerul lui Allah, Măritul Ebu Bekir (ra) este bătut și intră în comă. Mama lui așteaptă la căpătâiul lui în speranța că își va deschide ochii. Acesta își deschide ochii și imediat întreabă: Ce s-a întâmplat cu Mesagerul lui Allah? Mama sa îi duce la buze lingura de supă, dar el o respinge, zicând: Până când nu-mi aduceți veste de la Mesagerul lui Allah, nu voi înghiți nimic.
Putem aduce mii de asemenea exemple, care dovedesc faptul că, Mesagerul lui Allah era atât de iubit atât de către companioni, cât și de întreaga tagmă a credincioșilor.
În această atmosferă de iubire, El avea o încredere desăvârșită în cei din jur. La ușa lui nu exista paznic, deoarece toată lumea era mulțumită de El, iar El, mulțumit de toți.
7. De la început era inocent
Trecutul Mesagerului lui Allah era curat. Niciuna din comportările sale nu-l adusese în situația de a comite vreo greșeală. Măritul Ebu Bekir (ra) era tovarășul din copilărie al Profetului nostru. Dacă ar fi văzut la El o faptă cât de cât rușinoasă, ar fi fost el primul om care a crezut în El înainte de a-și proclama profeția? Mărita Maica Noastră Hatice (r. anha), atrasă de ireproșabila Lui morală, l-a ales pe Mesagerul lui Allah dintre toți pretendenții la mâna ei. Maica Noastră, Mărita Hatice (r.anha), o femeie pură, s-a străduit să fie pe măsura unui om pur precum Mesagerul lui Allah și a trăit până la sfârșitul vieții, fiindu-i devotată, precum relatează versetul din Coran: Femeile cele bune sunt pentru bărbații cei buni, iar cei buni sunt pentru cele bune.(Nur[Lumina], 24/26).
Încă din perioada vieții Sale, morala și virtutea Sa erau subiect de epopee. Meccanii îl cunoșteau drept un om „devotat”, înainte ca El să-și trimită mesagerii. Justețea și statornicia Lui erau incontestabile. Acest lucru îl știau și-l mărturiseau și Ebu Cehil, și Ebu Leheb. Altele erau chestiunile pe care ei nu le puteau depăși. Altfel, toți dușmanii știau că El spune adevărul.
O caracteristică aparte era lipsa de păcate, El fiind inocent. Cu voia lui Allah ne vom referi în detaliu la această caracteristică a Mesagerului lui Allah.
Sir William Muir zice: Măritul Mohamed (sas) era o personalitate superioară și un monument de virtute. În timpul vieții Sale, niciodată nu s-a aflat în situația de a fi văzut ca un om de rând de către cei de grad înalt. El a întemeiat state, a dărâmat state. Chiar și în timpul atâtor tulburări, a trăit cu modestie, ducând o viață curată…
Mesagerul lui Allah era departe de slăbiciunile omenești. Avea talente și aptitudini foarte diversificate și desăvârșite. Asemenea talente și aptitudini desăvârșite nu le poate stăpâni decât un profet. Deoarece pentru niciuna din celelalte funcții, nu era necesară existența unui asemenea talent. De exemplu, dacă El ar fi fost doar un om de afaceri, priceperea Lui în această meserie ar fi fost suficientă pentru a deveni un afacerist de cel mai înalt grad. În această situație însă, geniul său politic și militar nu ar mai fi fost folosite, datorită lipsei de teren propice. Pe când El, pe lângă faptul că era un bun afacerist, în același timp era și un desăvârșit conducător și distins comandant de oști.
Nu este corect să limităm problema doar la domeniile unor profesii. El a fost creat la dimensiunea de a putea îmbrățișa toată omenirea. O asemenea vocație o au doar profeții. În caz contrar, ar trebui acceptată ideea că, talentul și aptitudinile Lui au fost create fără rost.
Mesagerul lui Allah a fost la înălțime în orice chestiune și în orice domeniu. De altfel, așa trebuia să fie, încât chiar și cei din preajma Sa, care dovedesc talent și aptitudini, să rămână sub călăuzirea Lui. După El, cel mai capabil om era Măritul Ebu Bekir (ra). Dar el îl accepta pe Mesagerul lui Allah mai mult decât ceilalți, dovedind un atașament profund.
8. Concluzia
Am dorit să facem o scurtă apreciere a însușirilor pe care trebuie să le aibă un lider…dacă am reușit, am înțeles că, numai El este cel care însumează toate aceste caracteristici. Da, din acest punct de vedere, nu există un singur om care să se apropie de Profetul nostru, încât să-l acceptăm drept egal. De aici ajungem la următoarea concluzie: însușirile Mesagerului lui Allah sunt desăvârșite și de cel mai înalt grad. Perfecțiunea și superioritatea Lui nu sunt comparabile cu a altora. Deoarece Cel Drept l-a creat perfect, predestinându-l întregii lumi.
Mesagerul lui Allah era un desăvârșit comandant de oști. Redarea acestei laturi a capacității Sale numai prin cuvântul „geniu” ar fi greșită. Faptul că nu putem exprima totul prin cuvinte ne determină să greșim uneori, și noi, fără să ne dăm seama, îi atribuim Lui calitatea de geniu militar. Pe când, latura militară a Mesagerului lui Allah nu poate fi elucidată prin acest cuvânt. Deoarece această latură a fost întărită prin revelație, fiind legată de rațiunea Mesagerului lui Allah. De altfel, chestiunea asupra căreia ne oprim cu insistență este un argument al faptului că toate acestea au legătură cu însușirea de profet. Noi, cu acest gând ne apropiem de toate problemele care au legătură cu Profetul nostru. Chiar dacă uneori nu ne exprimăm prin cuvinte, acesta este gândul nostru.
Pornind de la această idee fundamentală, acum vom trece rapid peste partea care probează faptul că era un desăvârșit comandant de oști. Deoarece toate caracteristicile pe care le vom enumera sunt însușiri ce se pot întâlni numai la militarii de excepție, care și-au petrecut viața pe câmpul de luptă. Numai că, starea de geniu militar a Mesagerului lui Allah, poate oferi cunoștințe tuturor geniilor militare de pe fața pământului. Această stare nu provenea din natura Sa, deoarece El era o persoană neinstruită. Până atunci nu văzuse un război în afară de luptele de la Ficâr, care semănau mai mult cu luptele de cartier. În acel război El a purtat săgețile unchilor săi, fără să arunce însuși vreo săgeată.
Pe când acum, acest om comanda războaie încărcate de tactici și strategii, ce ar face pe orice comandant să-și muște degetele, și în toate ieșea învingător. Mesagerul lui Allah în viața sa nu citise un rând, încât să obțină cunoștințe despre acest domeniu. În acest caz, rangul de comandant de oști era demonstrat de capacitatea și inteligența Sa, în calitate de profet.
Mesagerul lui Allah era un comandant fără egal. În lume nu a mai apărut un comandant de oști atât de mare ca El.
1. Nu avea pereche, era mare, deoarece a definit un scop prin porunca lui Allah. Idealul Lui era cert și limpede: va răspândi dreptatea, înlăturând toate obstacolele ce-i stăteau în cale. Toată viața a urmărit acest țel. Fiecare zi ce trecea era o evoluție rapidă în perceperea și înțelegerea căilor ce duc spre acest scop, atât de către El, cât și de cei din preajma Sa. A deveni jefuitor, îndepărtându-se de acest țel înalt, era foarte departe de El și de nobilii săi cpmpanioni. Cei care vor investiga viața Lui de profet cu o durată de douăzeci și trei de ani, vor observa că, declarațiile de la începutul unei acțiuni vor fi aceleași și la sfârșitul ei. În nici o perioadă a vieții, a lupta nu a fost un scop pentru El. Lupta a fost cea din urmă soluție la care a apelat. Deoarece pe frontul de luptă s-a mers întotdeauna cu o alternativă, iar lupta a fost ultima alegere. Pentru cei care acceptau una din aceste soluții, nu era corect să înceapă lupta. İslamul nu încuviințează o asemenea comportare. Profetul nostru a consemnat ca un principiu faptul ca, în nici un caz să nu aibă de suferit copiii, femeile și cei care nu sunt în stare să țină în mână o armă și le-a amitit acest lucru ostașilor și comandanților de oști. Halid b. Velid (ra) și Üsame b. Zeyd (ra) au fost doar dojeniți pentru faptul de a fi omorât oameni care au jurat credință din teamă. Da, El a urmărit un asemenea scop, a stabilit un asemenea țel, încât nu numai El și companionii săi, ci și cei care i-au urmat după secole nu s-au abătut din drum și și-au valorificat toate eforturile în această direcție. Iată, statele, care reprezintă azi o prelungire a acelor timpuri, cu toate că au întâmpinat atâtea distrugeri, au rămas în picioare, ele reprezentând cele mai izbitoare exemple. Cu toate că nu au calitatea pe care și-o doresc, nu se poate nega legătura lor cu Mesagerul lui Allah.
2. Mesagerul lui Allah acționa după principiul „Cea mai bună apărare este atacul”. Au fost momente când a dus și lupte de apărare. Dar, toate acestea erau pentru a pregăti terenul pentru atac.
3. Întotdeauna a avut un comportament prudent. Niciuna din acțiuni nu a fost lăsată pe seama sorții. Fiecare pas al Profetului nostru a fost făcut luându-se în calcul orice detaliu, încât faptul că în viața sa nu a făcut un pas înapoi reprezintă o dovadă. De exemplu, odată fusese o întârziere a informațiilor despre dușman. Ce efectiv avea oștirea dușmană? Acest lucru nu putea fi determinat. Patrula de recunoaștere prinsese un om și încerca să-l determine să vorbească. Dar, atunci când omul spunea adevărul, el era bătut, iar când mințea era lăsat în pace. Aflând despre această situație, Mesagerul lui Allah a poruncit ca omul să fie elibarat. Apoi l-a întrebat câte cămile se taie pe zi pentru oștirea care se apropie, iar omul spuse numărul lor. Profetul nostru, socotind câți oameni se pot hrăni din carnea unei cămile, determină numărul ostașilor din armata dușmană și își stabili strategia în funcție de acest lucru. Precum am văzut, Mesagerul lui Allah nu făcea niciun pas la întâmplare. Supraveghea și cerceta starea dușmanului, apoi își pregătea oștirea potrivit situației. Pentru un comandant de oști, acest lucru este o caracteristică înnăscută.
4. Mesagerul lui Allah avea un comportament disciplinat și această disciplină nu a dispărut de-a lungul vieții sale. Planifica foarte bine unde și când se va merge, când va fi atacat dușmanul. Un exemplu clar al acestui principiu a fost marșul spre Hayber. S-a prefăcut că merge spre Katafan, dar a pornit asupra Hayber-ului. Cei din Katafan, crezând că sunt atacați, se retrag în spatele zidurilor cetății. Cei din Hayber, văzând că lupta nu are legătură cu ei, sunt nepregătiți și cad în lâncezeală. Dimineată ei sunt mahmuri și moleșiți, pe când musulmanii deja și-au făcut namaz-ul de dimineață, încât sunt ușor de învins. Acest lucru a fost posibil cu ușurința sorbirii unei cești de cafea, datorită extraordinarei planificări stabilite de către Mesagerul lui Allah și disciplinei ostașilor. Și înaintarea spre Mecca s-a făcut la fel de disciplinat. Chiar și măritul Ebu Bekir (ra) nu știa unde și pentru ce se duc, încât atunci când meccanii au aflat, nu au mai putut fugi. Ceea ce am relatat mai sus, dând exemple din luptele duse de Mesagerul lui Allah și luptele pe care nu le-am menționat, dar sunt relatate în cartea despre biografia Lui, toate acestea au fost înfăptuite datorită acestei discipline.
5. Profetul nostru, într-o clipă ținea dușmanul ca-n clește, încât în această situație și timpul și locul erau împotriva dușmanului, dar de partea musulmanilor. Acest lucru reprezintă opera rațiunii Lui tulburătoare. În locul unde și-au făcut tabăra musulmanii în apropiere de Bedir, era sursa de apă. Idolatrii însă se aflau într-un loc lipsit de apă.
6. Mesagerul lui Allah folosea foarte bine timpul în favoarea sa. De exemplu: La Hendek mereu prelungise timpul, până la venirea iernii, iar meccanii fuseseră nevoiți să se întoarcă. De altfel, terenul era de partea musulmanilor. Și programarea luptelor de la Huneyn uimește în aceeași măsură. Dacă ar fi existat o mică întârziere, musulmanii nu ar mai fi găsit prilejul să atace și ar fi fost nevoiți să ducă o luptă de apărare în condiții nefavorabile. Dar Mesagerul lui Allah a poruncit soldaților să pornească, valorificând timpul în favoarea musulmanilor. Tot în acest război, determinarea arcașilor dușmani să iasă din spatele scuturilor și astfel să se expună, reprezintă aplicarea aceleiași tactici de luptă. Avangarda s-a dat înapoi, dând impresia de retragere, iar arcașii i-au urmărit. Arma lor cea mai puternică era săgeata și atunci când ei au ieșit din amplasamentul lor, săgețile arcașilor n-au mai fost bune de nimic. Deoarece intraseră în lupta corp la corp. Aici era rândul paloșului și porunca de atac venită la timp, era cea mai potrivită.
7. În timpul luptelor, cele mai importante necesități pentru o armată sunt proviziile și muniția. În timpul niciunui război dus de Mesagerul lui Allah nu s-a ivit inconvenientul de a se termina proviziile sau muniția. De altfel, Sfântul Coran, în versetele sale consemnează faptul că pentru oameni sunt pregătite mijloace de subzistență, iar Mesagerul lui Allah a știut să le folosească energia.
9. Discipolii pe care i-a pregătit Profetul
Tot ceea ce am enumarat până acum este în legătură cu tehnica de luptă a Mesagerului lui Allah și cu faptele sale. El a format o armată fără egal și această oștire, în cel mai scurt timp, a reușit să cucerească lumea. Datorită faptului că a format oșteni și Armata Luminii, Mesagerul lui Allah a fost un comandant de oști fără pereche. El nu a comandat o armată precum alți conamdanți militari.
Armata pe care a format-o Mesagerul lui Allah atrage atenția prin trei importante caracteristici:
1. desăvârșită educație;
2. morală solidă și o bună creștere exemplară;
3. credință de nezdruncinat și conștiința supunerii.
Prin afirmația „Forța stă în aruncare”, Profetul nostru semnala industria de război ce urma să apară. Această exprimare face parte din cuvintele Lui miraculoase. În acea epocă El a pus în practică aceste cuvinte, dând o mare importanță aruncării. Există multe hadis-uri în care se face îndemn la aruncare. Unul este foarte interesant. Se referă la Măritul Sa’d b. Ebî Vakkas (ra), căruia i-a spus: Mama și tatăl meu jertfă să-ți fie, o, Sa’d, aruncă săgeata! Profetul nostru a zis de multe ori unor oameni „Mama mea să-ți fie jertfă” sau „Tatăl meu să-ți fie jertfă”, dar singurul om căruia i-a spus ambele formule a fost Sa’d b. Ebî Vakkas (ra). Deoarece Sa’d era un foarte iscusit aruncător de săgeți.
Mesagerul lui Allah își forma ostașii prin practică. În perioadele în care nu participau la război, companionii erau îndemnați să practice diferite sporturi, organizându-se competiții. Chiar și Profetul nostru participa la unele din aceste întreceri. Competițiile de lupte ( güreş ), organizate între tinerii care nu aveau vârsta de a participa la război, sunt argumente concrete care relevă importanța ce se acorda activităților sportive.
În acea perioadă, Armata İslamului era desăvârșită atât din punct de vedere a forței fizice a indivizilor, cât și a puterii tehnice a armatei. Desigur că, pe lângă acestea, nu trebuie uitată forța morală a ostașilor.
În rândul ostașilor din Armata İslamului exista o etică solidă, care putea stârni invidia îngerilor. Mesagerul lui Allah formase asemenea ostași, încât aceștia generau încredere și siguranță oriunde se duceau. În niciun loc cucerit de companioni, nu se poate relata despre cel mai mic eveniment legat de atingerea onoarei și cinstei cuiva. Da, semnificația cinstei evoluase în asemenea grad în rândul ostașilor. Desigur că, această cinste izvora din credința și doctrina lor. Nu era posibil să vezi printre ei un singur om care să acționeze contrar doctrinei. Acest lucru era o manifestare a credinței lor. Relatând despre această stare, Coranul zice: Nu vei afla nici un neam [de oameni] care cred în Allah și în Ziua de Apoi și care să-i ia ca prieteni pe cei ce se împotrivesc lui Allah și Trimisului Său, chiar dacă ar fi părinții lor, fiii lor, frații lor sau stârpea lor. În inimile acestora El a prescris credința și i-a întărit pe ei cu duh de la Sine. Și El îi va ajuta să intre în grădini pe sub care curg pâraie și veșnic vor avea sălaș în ele. Allah este mulțumit de ei și ei sunt mulțumiți de El. Aceștia sunt ceata lui Allah, iar ceata lui Allah sunt aceia care vor izbândi. (Mücadele[Cearta], 58/22).
Ei erau stăpâni pe o asemenea credință, încât oricare ar fi fost obstacolul ivit în calea lor, nu-i putea opri să-și indeplinească țelul. În timp ce erau pe câmpul de luptă, uneori au apărut în fața lor frații, alteori tații și unchii lor, dar în fața acestui tablou posibil, ce ar fi paralizat omul, companionii au îndeplinit porunca primită fără să ezite, pornind spre țelul indicat.
Da, Mesagerul lui Allah organizase o asemenea armată, încât lumea era pusă în fața unei priveliști pe care nimeni nu-și imaginase până atunci. Uneori, printre cei care își dădeau sufletul sub lovitura paloșului lor, puteau să se afle proprii tați, proprii frați, proprii prieteni. Această chestiune era așa de importantă, încât cea mai mică ezitare putea fi cauza nimicirii oștirii. Niciun om din oștirea Mesagerului lui Allah nu a trăit o secundă de ezitare.
Ebu Ubeyde b. Cerrah (ra) s-a întâlnit cu tatăl său Cerrah în timpul luptelor de la Bedir. Cu cât fugea mai mult de tatăl său, acesta îl urmărea cu furie. Fiind obligat să se confrunte cu tatăl său, el l-a pus jos zicând: Pentru Allah! Da, faptul că tatăl său i-a apărut în față nu l-a determinat să renunțe la decizia luată în numele cauzei. Cauza este cauză; oricine i-ar fi apărut în față, existau situații de excepție în care trebuia înlăturată îndurarea. În cazul acesta, și Ebu Ubeyde și alții erau nevoiți să se comporte astfel.
Abdurrahman îî spune tatălui său, Ebu Bekir: De câte ori nu m-am întâlnit cu tine la Uhud, dar de fiecare dată am fugit de tine, nu am dorit să mă lupt cu tine. Răspunsul Măritului Ebu Bekir (ra) a fost ferm și limpede: Dacă eu te vedeam, sigur mă luptam cu tine și nu mă prefăceam că nu te-am văzut.
Abdullah (ra) era foarte tulburat de faptele tatălui său, Ubey b. Selül. El știa că tatăl său de mult merita să moară. El avea o stimă exagerată față de tatăl său. Se duce la Mesagerul lui Allah cu următoarea propunere: Mesagerule! Dacă vrei ca tatăl meu să moară, dă-mi mie această sarcină. Deoarece toată Medina știe că nu există un alt om care să-și respecte atât de mult tatăl. Dacă îl va omorî altul decât mine, eu pot simți repulsie față de acel om. Dar eu nu pot avea asemenea sentimente față de un musulman. De aceea, dacă îmi permiteți, eu voi rezolva această chestiune.
Abdullah (ra) era un renumit companion, dar și tatăl lui era căpetenia ipocriților. Mesagerul lui Allah nu dorea să-l omoare pe acest om, care dăunase atât de mult İslamului. I-a poruncit lui Abdullah să se comporte respectuos cu el, apoi l-a alungat. De altfel, am relatat că el i-a spus tatălui său că nu-i va permite intrarea în Medina dacă nu zice: Eu sunt disprețuit, iar Mohamed (sas) este venerat. Abdullah b. Ubey b. Selül declarase: Atunci când vom ajunge la Medina, cei stimați îi vor scoate de acolo pe cei disprețuiți. El se caracteriza pe sine ca fiind stimat, iar pe Profetul nostru și companionii săi îI considera disprețuiți. Dar, iată că fiul lui îi demonstra opusul situației.
În Coran stă scris: Nimeni nu poate muri decât cu îngăduința lui Allah (Âl-i İmran[Neamul lui İmran], 3/145). Atât de mult credeau companionii Mesagerului lui Allah în această poruncă, încât ei se plimbau în voie pe câmpul de luptă. Există oare o altă explicație pentru Ebu Dücâne (ra), care umbla fără să se ferească?
Măritul Ali (ra) era un om bolnăvicios. De multe ori, cei care îl vegheau nu mai aveau nici o speranță pentru viața lui. Dar el spunea cu multă siguranță că încă nu va muri. Deoarece cu ani în urmă Mesagerul lui Allah îi spusese că sângele scurs din gât îi va colora barba. El crezuse fără să ezite și nici nu-i trecea prin minte că ar fi altfel.
Lui Ammâr b. Yâsir i se rupsese o ureche și sângera fără încetare. Celor din jur le spunea că încă nu i-a sosit clipa morții. Deoarece și lui Mesagerul lui Allah îi spusese: Pe tine te va omorî un clan nesupus și ultimul lucru de care o să ai parte va fi un pahar cu lapte. El credea în aceste cuvinte.
Credința lor și sentimentul de supunere dejucau trucurile dușmanului. Faptul că erau în stare să dea pinteni calului chiar dacă ar avea în fața lor oceanul, se datora supriorității credinței și moralei lor.
Mai este nevoie să amintim aici supunerea de care dădeau dovadă în fața lui Allah (cc) și a Mesagerului? Când zici companion, zici supus. Deocamdată nu deschid acea ușă, din dorința de a nu lungi acest subiect, ce este de sine stătător.
Mai sus vă reținusem atenția asupra educației militare a Mesagerului lui Allah și asupra dimensiunii practice a problemei. Acum aș dori să vă redau semnificațiile unui hadis și a unui verset. Profetul nostru poruncește: Învățați pe copiii voștri să arunce și să înoate. A învăța aruncarea este o binefacere din partea lui Allah, iar dacă se uită, înseamnă nerecunoștință.
Stăpânul nostru poruncește: Pregătiți-le tot ce puteți, forță și cai înșăuați, ca să-l îngroziți pe vrășmașul lui Allah și al vostru și pe alții pe care încă nu-i cunoașteți, însă îi cunoaște Allah.Tot ce ați dat pentru calea lui Allah, vă va fi înapoiat și nu veți fi nedreptățiți. (Enfal[Prăzile], 8/60).