Sfințenia
Niciun profet nu și-a început activitatea, gândindu-se și reflectând să-și creeze un sistem propriu. În abordarea problemei profeției, Cel Drept își exprimă dorința de a face profet pe cineva din rândul oamenilor. La timpul și momentul potrivit, îl face pe Omul, întrutotul creat pentru profeție, să-și simtă responsabili-tatea misiunii de profet, iar acesta își proclamă profeția. Fiecare profet, în funcție de rangul său, vine cu o revelație, trăiește cu revelația, iar atunci când încetează revelația, pleacă.
Tot ceea ce este vital pentru traiul nostru, precum elementele de bază, ae-rul, apa, hrana, vor fi revelate și profetului. De regulă, ei se hrănesc din adierea „üns”, reprezentării Celui Drept. În permanență, din Ursitul Belșug și Abundență vine ceva adiind ca boarea dimineții și profeții, atâta timp cât aceste adieri conti-nuă, rămân printre oameni. Odată cu încetarea acestor adieri, își vor deschide a-ripile către Stăpân, așteptând zborul în cealaltă parte.
Profeții, cu toată ființa lor, s-au lăsat în voia Stăpânului lor. Ei spun numai ceea ce voiește Domnul și în măsura în care voiește. Deoarece, credința pe care o aduc ei este predicată cu desăvârșire de Allah (c.c), în misiunea lor, ei sunt di-vini și au îndatorirea de a îndeplini o misiune divină.
Atunci când își exercită misiunea, acceptarea sau respingerea acesteia de către interlocutori nu-i influențează și nici nu-i preocupă. Într-adevăr, misiunea lor este de a-și transmite mesajul. Ceea ce spun opozanții sau ceea ce ei fac, nu in-tră în sfera preocupărilor lor. Nicicum nu se pune problema opririi de la misiunea pe care o au de indeplinit.. Regula lor generală este:”Dacă-și vor pune luna pe un umăr și soa-rele pe celălalt umăr, pe cuvânt că nu voi renunța la năzuințele mele!”[1][1] İbn Hișam, Sire, 2 / 285
