Dragostea nu este numai un lucru despre care se vorbește atât de des în ziua de azi, ci este un lucru esențial. Dragostea este trandafirul credinței noastre, tărâmul verde al inimii noastre care nu pălește niciodată. Așa cum Dumnezeu a întins firele Universului pe ghergheful dragostei, muzica cea mai fermecată și cea mai fermecătoare dinlăuntrul existenței este și va fi întotdeauna dragostea. Legătura cea mai puternică dintre cei care alcătuiesc familia, societatea și națiunea este dragostea. Dragostea universală se arată în întregul cosmos prin faptul că fiecare particulă ajută și sprijină o alta.
Dragostea este factorul dominant al existenței. Fiecare ființă, ca parte a corului universal, acționează și se comportă în felul ei caracteristic pe ritmul magic care îi vine de la Dumnezeu, într-o melodie a dragostei. Dar aceasta infuzie reciprocă de dragoste între existență și omenire și de la o ființă la alta, se petrece dincolo de voința individuală, care este dominată de Voința Divină.
Din această perspectivă, omenirea participă „conștient” la această simfonie a dragostei cântată de existență. Cultivând dragostea care există în natura lor intrinsecă, ființele umane caută să o manifeste în chip omenesc. Așadar, fără a irosi dragostea din sufletul său și în numele dragostei care se regăsește în natura sa intrinsecă, fiecare trebuie să-i ajute și să-i sprijine pe ceilalți. Trebuie să ocrotească armonia universală care a fost așezată la temelia existenței ținând seamă de legile naturale și de legile care au fost făcute să guverneze viața oamenilor.
Umanismul este o doctrină a dragostei și a umanității despre care se vorbește în mod nechibzuit în ziua de azi și care poate fi ușor manipulată prin diverse interpretări. Unele cercuri încearcă să promoveze o înțelegere abstractă și neechilibrată a umanismului, încurcând mințile oamenilor despre jihadul în islam și sădind bănuială în inimile lor. E greu de pus pe seama umanismului comportamentul curios al celor care cer „milă și îndurare” pentru cei care folosesc anarhia și teroarea pentru a distruge unitatea unei țări, pentru cei care omoară fără milă oameni nevinovați prin acțiuni care durează de secole și care urmăresc distrugerea bunăstării unei națiuni sau și mai grav, pentru cei care o fac în numele unor valori religioase și cei care acuză islamul că îngăduie atacurile teroriste.
Fiecare credincios trebuie să urmeze exemplul Trimisului lui Dumnezeu în rostirea adevărului. Trebuie să nu se oprească niciodată din a le vorbi oamenilor despre fericirea în lumea de aici și Lumea de Apoi. Însoțirorii, a căror comunitate a fost un exemplu viu al adevărului întrupat de Profet, au fost modele de echilibru și de cumpătare.
Oameni deosebiți din generația fericită care a urmat Însoțitorilor l-au întrebat pe Calif care le va fi pedeapsa dacă ar omorî fără voie o gâză. Dacă te uiți la zidurile moscheilor și la minaretele care strălucesc în lumină, vei vedea mici locașuri săpate pentru cuiburi de păsări. Este o expresie a profunzimii dragostei strămoșilor noștri. Istoria este plină de astfel de acte. Acte de ocrotire atât a oamenilor, cât și a necuvântătoarelor.
În contextul principiilor universale ale islamului, conceptul și ideea de dragoste sunt foarte echilibrate. Asupritorii își reneagă dreptul la dragoste, căci dragostea și îndurarea arătată asupritorilor îi face și mai agresivi și îi încurajează să încalce drepturile celorlalți. Iată de ce, oamenilor care pun sub amenințare dragostea universală nu trebuie să li se arate îndurare. Îndurarea față de asupritor este actul cel mai nemilos față de asuprit. Și totuși, trebuie să arătăm îndurare față de cei care greșesc fără de voie sau care se căiesc pentru răul făcut. Așa cum a spus Profetul: „Ajută-ți frații, fie ei asupritori sau asupriți. Pe asupritori îi ajuți făcându-i să pună capăt asupririi.”1
- Bukhari, Mazalim, 4; Tirmidhi, Fitan, 68.
