Valorificarea aptitudinilor
Mesagerul lui Allah și-a folosit oamenii la locul potrivit fiecăruia. Atunci când dădea o sarcină cuiva, alegea omul cel mai folositor și potrivit pentru acea însărcinare. Astfel că, chiar dacă n-ar exista nici un argument al profeției Sale, faptul de a descoperi și folosi vocația și aptitudinile oamenilor și folosirea fiecărui om la locul potrivit, de a beneficia de energia indivizilor și de a nu greși în privința lor, adică, omul pe care l-a folosit într-un loc să rămână acolo și cel stabilit într-un loc să rămână acolo până la sfârșitul vieții, toate acestea reprezintă un mare argument al profeției Mesagerului lui Allah.
Prima perioadă a İslamului a fost încărcată de chin și durere. În decurs de 5-6 ani, numărul credincioșilor a atins abia patruzeci. În vremurile acelea, nu era posibil să declari ceva fără a fi pasibil de moarte.
Măritul Ebu Bekir (ra), chiar dacă era un om cu trecere în Mecca, de multe ori a fost bătut și după multe zile a ieșit din coma pe care a suferit-o.[1]
Măritul Ömer (ra) era un om care ținea piep cămilelor. Și el de câte ori nu a fost bătut și călcat în picioare![2]
Dacă tirania și tortura au atins oameni de un asemenea nivel, gândiți-vă la chinul și suferințele îndurate de ceilalți oameni!
Iată că, în această arenă a morții, relațiile Lui cu oamenii erau cu totul altele. De exemplu: nici Măritul Ebu Bekir (ra) și nici Măritul Ömer (ra) nu primiseră porunca de emigrare. Cei precum Ali, Zübeyr, care erau la vârsta copilăriei, nu fuseseră trimiși în Etiopia. Deoarece toți aceștia erau oameni care aveau puterea de a-i tolera pe cei din Mecca.
Măritul Osman era un om delicat. El suporta greu vremea aspră din Mecca. El era singurul care putea să-i protejeze pe cei care plecau în Etiopia. De aceea Mesagerul lui Allah l-a numit și l-a trimis în Etiopia.[3]
1. Ebu Zerr El-Gıfârî (ra)
De exemplu: Măritul Ebu Zerr devine musulman. Datorită faptului că, existența acestui înflăcărat om în Mecca ar putea cauza neajunsuri atât lui cât și altora, Mesagerul lui Allah îl trimite înapoi la tribul său și îl desemnează călăuzitor și îi zice: „Urmărește ziua victoriei noastre și vino la noi atunci!” După cucerirea Hayber-ului, Ebu Zerr se refugiază lângă Mesagerul lui Allah. El devenise musulman încă din primii ani ai perioadei Mecca.[4] Ebu Zerr era evlavios.[5] Ebu Zerr era un justițiar social în stare să-i scoată din minți pe socialiștii de astăzi; și după părerea scriitorilor socialiști de astăzi, era un om care lansase pentru prima dată ideea socialismului. Adică, ce înseamnă sărăcia? Cum se poate lupta împotriva sărăciei? Ebu Zerr era eroul care a pus pentru prima dată în discuție această problemă. În același timp, el era unul dintre oamenii care voiau să vadă raiul.[6]
Într-o zi, acest om veni lângă Mesagerul lui Allah și zise: „O, Mesagerule! Fă-mi și mie un bine! ” Adică, să fiu comandantul unei oștiri sau să fiu guvernatorul unei provincii. Dă-mi și mie o ocupație undeva.
Mesagerul lui Allah i-a răspuns: „O, Eba Zerr! Tu ești slab și acestea sunt lucruri foarte grele! Să nu-ți dorești asemenea ocupație. Această ocupație nu poate fi dată celui care o dorește!„[7]
Dacă lui Ebu Zerr îi zicea astfel, nu același lucru spunea și Măritului Ebu Bekir și Măritului Ömer. Dimpotrivă, ținându-l cu mâna dreaptă pe Măritul Ebu Bekir și cu mâna stângă pe Măritul Ömer, El a zis: „Eu am doi viziri în cer și doi pe pământ. Cei din cer sunt Gabriel și Mihail, iar cei de pe pământ sunt Ebu Bekir și Ömer.„[8]
Pe de altă parte, a văzut cu ochii săi ce va fi în viitor și a semnalat apariția celor patru „califi bine ghidați”. În ceea ce-l privește pe Măritul Osman (ra), a adăugat sublinierea „examenul este dificil”.[9] Și astfel, califatul Măritului Osman se soldase cu necazuri.
Da, El îi cunoștea pe cei din jurul său mai bine decât aceștia. În ceea ce privește persoanele cărora le-a dat însărcinări, în numirea lor nu exista nimic fals. Ebu Zerr (ra) își dorea o ocupație, credea că are puterea de a face, dar Mesagerul lui Allah știe mai bine decât Ebu Zerr. El zice: „Tu ești slab, iar acest lucru este greu.„
Acum să dăm câteva exemple legate de acest subiect:
2. Amr b. Abese (ra)
Ahmed b. Hanbel relatează: „Amr b. Abese venise la Mesagerul lui Allah.
Foarte grosolan zise: „Ce ești tu?” Foarte liniștit, Mesagerul lui Allah zise: „Eu sunt profetul lui Allah (cc). Această blândețe ca răspuns la o asemnea grosolănie îl atinsese pe Amr b. Abese. El îndată căzu în genunchi și zise: „O, Mesagerul lui Allah! De-acum sunt legat de Tine!„
Această întâmplare avea loc la Mecca, unde numărul credincioșilor era foarte mic. În acea perioadă, pentru a fi puternic era nevoie de oameni. Dar Mesagerul lui Allah știa foarte bine pe cine unde și când să folosească și nu avea egal în aplicarea acestui lucru. Și lui Amr b. Abese îi spune același lucru ca și în cazul lui Ebu Zerr: „Tu ești slab. Nu ai suficientă forță să rămâi aici. Întoarce-te la clanul tău. Acolo să fii călăuzitor. Atunci când vei auzi de biruința mea, să vii și să mi te alături!„
Amr pleacă. Trec anii. În acest timp, biruințele repetate ale Mesagerului lui Allah sunt auzite de toți și Amr b. Abese înțelege că a sosit vremea. Imediat pornește pe drumul spre Medina. Mesagerul lui Allah era la moschee. Intră și se așează lângă Mesagerul lui Allah. Profetul nostru era în convorbiri. La sfârșit Amr îl întreabă : „O, Mesagerule! Mă recunoașteți?„
Fără ezitare Stăpânul Lumilor îi răspunde: „Nu ești tu acea persoană care a venit la mine când mă aflam la Mecca?” Și îi redă întâmplarea ca și cum ar fi avut loc ieri, zicându-i: „Eu te-am trimis înapoi și ți-am zis așa.” Amr b. Abese confirmă uimit cele spuse de Mesagerul lui Allah.[10]
Această întâmplare nu putea fi uitată de către Amr, deoarece era pentru el o amintire de neuitat. Dar pentru Mesagerul lui Allah situația era diferită. El trăise nenumărate asemenea întâmplări și în toți anii ce au trecut, pătimirile lui erau de asemenea dimensiuni, încât făceau să fie uitat nu numai un om oarecare, ci și cel mai apropiat prieten.
Dar, așa cum s-a văzut, Profetul nostru nu uita pe nimeni cu care venise în contact chiar și o singură dată. Presupunând că, Amr sau Ebu Zerr nu ar fi venit la El, Mesagerul lui Allah i-ar fi căutat după cucerirea orașului Mecca și i-ar fi invitat la El. Deoarece biruința totală venise după cucerirea orașului Mecca.
Da, El cunoștea persoanele din jurul său mai bine decât ne cunoaștem noi proprii copii. Deoarece fiecare om din preajma Sa avea un loc aparte în sufletul Mesagerului lui Allah. Cu deosebire, această cunoaștere era foarte importantă din punct de vedere al împovărării vocației cu o misiune pe măsura capacității Sale.
Oare se poate indica, în istoria omenirii, un alt lider care să-i cunoască atât de bine pe cei din preajma sa? Nu cred. Deoarece Mesagerul lui Allah nu este doar un lider, în același timp este un Profet. De fapt, punctul central al cuvântului nostru este problema profetiei Lui.
3. Cüleybib (ra)
Despre Cüleybib am amintit mai sus. Se spune că, acest tânăr în vârstă de 15-16 ani nu se putea abține să nu se lege de femei. Mesagerul lui Allah încerca să-l convingă să renunțe la acest obicei și se ruga mereu pentru el Celui Drept.[11]
Mai târziu Cüleybib a devenit unul din cei mai cinstiți oameni din Medina. Într-o zi, Mesagerul lui Allah îl trimite la o familie care avea fată de măritat. Acea familie era nobilă și cinstită. Așteptau o propunere pentru fiica lor.
Cüleybib sună la ușa lor și le spune că a fost trimis de către Mesagerul lui Allah. Familia era emoționată. Cüleybib le aduce la cunoștință propunerea sa și le transmite vorbele Mesagerului lui Allah. Căci Stăpânul Lumilor spunea: „Trasmite-le salutul Meu și să-ți dea fata.„
Tatăl și mama se uită unul la altul. Ei se gândesc „Lui Cüleybib?” Dar cel care poruncea era Mesagerul lui Allah și problema nu suporta îndoială. Pe când ei ezitau, fiica lor, care ascultase totul de după o perdea, zise: „Pentru ce ezitați în fața unui om care ascultă de porunca Mesagerului lui Allah?„[12]
Cüleybib s-a căsătorit. După câteva săptămâni el moare participând la o luptă și devine martir. Atunci când unii își căutau martirii, Mesagerul lui Allah îi întreabă; „Aveți pierderi?„, iar ei spun că nu au. El: „Eu am o pierdere.” și, precum un părinte trist și cu inima rănită îl caută pe Cüleybib și-l găsește. Acesta zăcea lângă șapte necredincioși, plin de sânge, acoperit de răni, cu sabia în mână. Mesagerul lui Allah emite firman: „A omorât șapte, a fost victorios, apoi a devenit martir.” Îi pune capul pe genunchii Săi și zice: „Allah, el este al meu și eu sunt al lui.” Iată cum devenea Mesagerul lui Allah stăpânul prietenilor Săi![13]
4. Ali b. Ebî Tâlib (ra)
Hayber-ul trebuia cucerit. Fusese încercuit zile întregi fără rezultat și nu putuseră pătrunde în cetate. Într-o zi Mesagerul lui Allah a zis: „Mâine voi da acest stindard celui care-L iubește pe Allah și este iubit de Allah(cc).” A doua zi de dimineață toată lumea se întrecea să ocupe locurile din primul rând.
Mesagerul lui Allah ținu slujba de dimineață. Apoi se întoarse în mijlocul comunității. Ochii tuturor erau ațintiți spre El, dar ochii Lui căutau pe cineva care nu se afla acolo.
Companionii așteptau cu atenția încordată cuvintele ce urmau să fie rostite de Mesagerul lui Allah și fiecare dorea ca onoarea să-i fie acordată lui. Cine nu dorea să simtă că este iubit de Allah? Omul poate să arate devotament în cazul raiului și să zică: „În locul meu să intre fratele meu.„, dar aici nu putea fi vorba de un devotament de un asemenea grad…
Iată, buzele Mesagerului lui Allah sunt pe cale de a se mișca. Și iată, erau rostite cuvintele așteptate: „Unde este Ali?„
Ochii Măritului Ali (ra) îl dureau foarte tare. De aceea, nici nu se gândise că stindardul ar putea să-i parvină și stătea retras. Companionii au răspuns: „O, Mesagerule! Îl dor ochii!„
Profetul nostru îl chemă lângă El. Îi șterse ochii cu sfânta sa salivă. Măritul Ali (ra) a jurat: „După aceea n-am mai suferit de ochi.„
Stindardul i-a fost încredințat lui, cu toate că în acea zi se aflau acolo mulți precum Măritul Ebu Bekir, Măritul Ömer, Măritul Mikdad. Dar stindardul nu le-a fost încredințat lor, ci tânărului Ali.[14]
Cucerirea Hayber-ului a dovedit dreptatea Mesagerului lui Allah în această chestiune. De altfel, El, unde și cui îi acordase o răspundere, acel cineva era corespunzător misiunii. Acest lucru era dovada profeției Sale. Deoarece Mesagerul lui Allah era stăpânul unei mărețe rațiuni.
Da, dacă Mesagerul lui Allah acorda cuiva o însărcinare, acea persoană într-adevăr ducea la bun sfârșit acea însărcinare.
De exemplu: L-a numit pe Halid „Seyfullah” (sabia lui Allah, ostașul lui Allah).[15] Într-adevăr, Halid a fost sabia lui Allah peste tot și nu a fost înfrânt în nici o luptă. După ani Măritul Ömer a zis cu dreptate: „Mamele nu au mai născut copii precum Halid.[16]
Această exprimare este dovada aprecierii și confirmării faptului că Mesagerul lui Allah acționa cu dreptate.
Mesagerul lui Allah i-a acordat răspunderi importante și lui Ka’ka (ra). Și Ka’ka a avut succese și Măritul Ebu Bekir a spus despre el: „Oștirea în mijlocul căreia se află Ka’ka nu va fi învinsă…„[17]
De asemenea, Mesagerul lui Allah l-a numit comandantul unei oștiri pe Üsame, un tânăr în vârstă de 17-18 ani și l-a trimis la Mu’te, iar acesta a demonstrat de-alungul vieții sale că a meritat această poziție.
5. Soțiile Inocente (ra)
Felul cum a procedat Mesagerul lui Allah în alegerea soțiilor din rândul a sute de candidate este un subiect important ce merită a fi consemnat. Deoarece Mesagerul lui Allah a ales femeile ce puteau deveni mame pentru drept-credincioși și care erau în stare să suporte o asemenea însărcinare. Prin această alegere a dovedit că a procedat corect.
Toate aceste femei se dovediră a fi aur pur. Mai ales, ele s-au format, în numele căii drepte, ca învățătoare și călăuzitoare, iar mai târziu, împreună cu marii oameni pe care i-au format în casele lor, au adus cele mai mari servicii İslamului. Câți oameni de geniu și cu frica lui Allah, precum Mesruk, Tâvus b. Keysan, Ata b. Ebi Rabah, au făcut ucenicie pe băncile mamelor drept-credincioșilor și au sorbit pe săturate din bogăția izvoarelor acestor femei.
După cum s-a văzut, Mesagerul lui Allah a ales femei ce în viitor puteau deveni mari călăuzitoare și le-a pregătit în cadrul familiei posibilități de formare. Aceste mari talente le aducea în starea de urmași ai profeției.
În rândurile acestor femei sfinte nu era nici una care să nu servească țelului fundamental și obiectivului Mesagerului lui Allah. Așa cum, la începuturi și în perioada de formare, Mărita Maică Hatice (r. anha) și-a cheltuit toată avuția pentru cauza Lui, și celelalte soții au dovedit aceeași generozitate în problema răspândirii İslamului.
De aici putem trage concluzia că, începând cu Mărita Maică Hatice – atunci Profetul nostru nu era încă profet, dar purta indiciile profeției – toate celelalte soții le-a descoperit datorită luminii profeției Sale. De altfel, atingerea scopului nu poate fi explicată altfel.
[1] İbn-i Kesir, el-Bidâye, 3/40, 41
[2] İbn-i Kesir, el-Bidâye, 3/102, 103; İbn Hișam, Sîre, 1/234
[3] İbn Hișam, Sîre, 1/344; İbn Kesir, el-Bidâye, 3/84
[4] Müslim, Fezâîl, 132-133; İbn Kesir, el-Bidâye, 3/45-47
[5] İbn Hâcer, İsâbe, 4/62
[6] Mecmau’z-Zevâîd, 9/330
[7] Müslim, İmare, 16, 17
[8] Kenzü’l-Ummâl, 11/563, 13/15
[9] Buhâi, Fezâilü’l-Ashâb, 5-7; Müslim, Fezâilü’s-Sahâbe, 29
[10] Müslim, Müsafirîn, 294; Müsned, 4/112
[11] Müsned, 5/256, 257
[12] Müsned, 4/422
[13] Müslim, Fedâilü’s-Sahabe, 131
[14] Buhârî, Fezâilü’l-Ashâb, 9; Müslim, Fezâilü’s-Sahabe, 34
[15] Buhârî, Fezâilü’l-Ashâb, 25
[16] Halid M. Halid, Ricâlün Havle’r-Resul, 386
[17] İbn-i Hacer, İsâbe, 3/240
