Toleranţa în viaţa individului şi a societăţii

Aş vrea să spun mai întâi că nu noi am inventat ideea de toleranță. Toleranţa a fost adusă pe acest Pământ prima oară de Profeţii ai căror învăţător a fost Dumnezeu. Chiar dacă nu ar fi corect să-I atribuim toleranţa lui Dumnezeu, El posedă atribute care izvorăsc din toleranţă, cum ar fi iertarea, iertarea păcatelor, […]
Un exemplu de iertare

Aşa cum se ştie, ipocriţii au făcut acuzaţii calomnioase cu privire la ‘A’isha, soţia castă a Profetului şi mama spirituală a tuturor credincioşilor. ‘A’isha se bucură de un loc de seamă printre soţiile caste ale Profetului, pentru că Profetul a fost primul bărbat care i s-a înfăţişat ochilor după ce ‘A’isha a ieşit din copilărie […]
Premii pentru toleranţă

Reuniţi în jurul acestor idei şi sentimente, membrii Fundaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor au format un comitet şi, recent, au înmânat premii ale toleranţei unor oameni cu o contribuţie importantă adusă reconcilierii sociale. Iniţiativa a fost lăudată de fiecare segment al societăţii, de la politicieni la oameni din domeniul artelor, de la universitari la jurnalişti, scriitori […]
Valoarea pe care Trimisul lui Dumnezeu i-a dat-o omenirii

Mai mult decât orice, cu învăţătura primită de la Dumnezeu, Mândria Omenirii a dat valoare fiecărui om, fie el musulman, creştin sau evreu. Înainte de a încheia acest subiect ar fi bine să vedem ce fel vizionar a fost Trimisul lui Dumnezeu. A fost Mândria Omenirii – spiritul lui a fost începutul cărţii existenţei şi […]
Toleranţa şi democraţia

Democraţia este un sistem care îi oferă celui care se pune la adăpostul ei putinţa de a-şi exprima propriile gânduri şi sentimente. Toleranţa constituie una din dimensiunile importante ale democraţiei. De altfel, se poate spune că nu poate fi vorba de democraţie acolo unde nu există toleranţă. Dar priviţi-i pe cei care, pe de o […]
Toleranţa şi viitorul

Chiar dacă simţim şi gândim diferit, suntem toţi oameni ai acestei societăţi. Chiar dacă nu avem puncte de vedere comune în anumite probleme, trăim toţi în această lume şi suntem călători pe aceeaşi corabie. De aceea, există multe puncte comune care pot fi discutate şi împărtăşite unor oameni din toate segmentele societăţii. Cu siguranţă, timpul […]
Să facem să dăinuie atmosfera de toleranţă

Nu am pierdut numai Paradisul, am pierdut şi parte din valorile noastre cele mai înalte. Cunoaşterea, cercetarea, munca, metoda de lucru, organizarea locului de muncă, ajutorul acordat unul altuia şi citirea cărţii universului sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am pierdut. Printre multele lucruri pe care le-am pierdut, primul şi cel mai important este toleranţa. […]
Să iubim creaţia din dragoste pentru Creator

Dragostea este raţiunea şi esenţa existenţei, este legătura cea mai strânsă care uneşte tot ce a fost creat. Tot ce există în univers este lucrul lui Dumnezeu. Astfel, dacă nu te apropii cu dragoste de omenire, care este creaţia lui Dumnezeu, atunci îi răneşti pe cei care îl iubesc pe Dumnezeu şi pe care El […]
Drumul Toleranţei nu are întoarcere

Încuviinţarea primită în Ceruri aduce întotdeauna o reacţie pozitivă pe Pământ. Există semne clare în acest sens. Semnul cel mai evident este că uşile se deschid mereu în faţa eroilor toleranţei şi ai dragostei. Se poate spune că toleranţa creşte şi înfloreşte. Este un lucru cu atât mai evident cu cât, odată cu ivirea anotimpului […]
Cei doi trandafiri de pe colinele de smarald: toleranţa şi dialogul

Dialogul îi reuneşte pe oameni în jurul anumitor subiecte şi crează o legătură între ei. În acest sens, putem numi dialog o activitate care are în centrul său fiinţele umane. Făra îndoială, fiecare este răsplătit pe măsura sincerităţii şi intenţiei sale. Dacă oamenii îşi fundamentează acţiunile pe sinceritate şi bune intenţii, vor învinge, chiar dacă […]
Concepţiile greşite despre islam

Uneori, musulmanii au fost greşit înţeleşi şi supuşi la insulte şi presiuni. Am văzut musulmani privaţi de drepturile lor cele mai naturale şi fundamentale, de exemplu dreptul la muncă. Această oprimare la care sunt supuşi oameni credincioşi se exercită în numele unor virtuţi precum umanismul, drepturile omului, generozitatea, dragostea şi toleranţa. Toate aceste virtuţi aparţin […]
Să căutăm încuviinţarea lui Dumnezeu

Aş vrea să subliniez faptul că musulmanii nu au nimic de pierdut practicând dialogul, dragostea şi toleranţa. Musulmanii caută mereu încuviinţarea lui Dumnezeu. Acesta este câştigul cel mai de preţ. În acest sens, acolo unde unii văd o pierdere, musulmanii văd un câştig. În același fel cum multe lucruri dăunătoare pot părea profitabile. Credem în […]
Islamul, o religie a toleranţei

„Islam” este un cuvând derivat de la rădăcinile silm şi salamah. Înseamnă predare, supunere, călăuzire spre pace şi mulţumire, precum şi instituirea unui climat de siguranţă şi de înţelegere. Islamul este o religie a siguranţei şi a păcii. Aceste principii stau la baza vieţii musulmanilor. Când îşi încep rugăciunea, musulmanii întrerup orice legătură cu lumea […]
Islamul în fața acuzațiilor de terorism

Este un lucru trist că islamul, care este întemeiat pe aceste concepte şi pe acest spirit, este înfăţişat în anumite cercuri ca sinomim al terorismului. Este o mare eroare istorică. Să arunci vălul negru al terorismului peste un sistem care se bazează pe siguranţă şi încredere nu arată altceva decât faptul că spiritul islamului ţi-a […]
Dragostea este esenţa creaţiei

Profetul Muhammad, Gloria Omenirii, a fost un om al dragostei şi al afecţiunii. Unul din numele pe care le-a purtat a fost acela de Habibullah (cel Iubit de Dumnezeu). În afară de înţelesul său de „cel care iubeşte”, habib înseamnă şi „cel care este iubit”, adică cel care îl iubeşte pe Dumnezeu şi cel care […]
Islamul ca religie a îndurării universale

Viaţa este binecuvântarea cea mai importantă şi cea mai clară a lui Dumnezeu Cel Atotputernic, iar adevărata şi veşnica viaţă este cea din Lumea de Apoi. Şi pentru că putem dobândi această viaţă numai cu voia lui Dumnezeu, El ne-a trimis Profeţii şi ne-a revelat Scripturile, din compasiunea Sa pentru întreaga umanitate. Arătându-ne binecuvântările pe […]